Colegul nostru, Eminescu_______________________________________

15 ianuarie 2009, sala Eminescu, Biblioteca V.A.Urechia

______________________________________________________________________

             “Mizeria vietii noastre publice”

           Istoria jurnalisticii romanesti inceputa acum mai bine de 180 de ani cuprinde un lung sir de gazetari a caror opera este  adeseori uitata ,supusa efemerului. La romani gazetaria inseamna in decursul unei istorii zbuciumate exemplificarea unei mari idei morale dedicate comunitatii. Gazetarul e  o constiinta ,el este omul clipei si mai presus de aceasta al duratei .Cu greu s-ar putea inchipui o gazetarie durabila,care sa nu fie o simpla inregistrare de stiri .Eminescu   a fost inca de la primele lui manifestari un reprezentant al clasei pozitive care a inteles lumea din perspectiva evolutiei sale naturale.El nu este un simplu martor al vremurilor si un retor care sa detina cheia comunicatiei cu poporul ci este si istoric si sociolog si economist si politician adica prototipul gazetarului absolut.
       Gazetaria lui Eminescu inglobeaza toate aceste trasaturi la care se adauga un talent literar cu o realitate axiological universala.Doctrina gazetariei eminesciene este de esenta ideological si populara iar jurnalistul este din acest punct de vedere un militant pentru evolutia sociala in conformitate cu punctul de vedere al claselor pozitive, sensul lui este sensul istoriei unui popor.
       O jurnalistica cu adevarat militanta este aceea a carei evolutie se intemeiaza pe sensul marilor colectivitati populare pe acela al unitatilor organice de civilizatie (cum zicea Nicolae Iorga dezvoltand pe Eminescu)si care prin aceasta restituie gandului sensul moral al umanului.
       Crezul publicistic,sub semnul major al caruia s-a desfasurat ,cu stralucire  de Luceafar,intreaga opera eminesciana, a fost marturisit cu patetism si limpezime de geniu:”Iubim tara si natia noastra astfel cum n-o iubeste nimeni ,cum nimeni n-are puterea de-a o iubi”(Timpul”,22 februarie 1879)
       Punanadu-si  pana in slujba intereselor fundamentale ale poporului , ale carui adanci si perene seve spirituale le-a intruchipat si exprimat in forme tinzand spre sublim, Mihai Eminescu  a ilustrat si subliniat in publicistica sa social-politica si culturala cerintele organice ale pastrarii si afirmarii specificului national.
        “Cestiunea de capatai pentru istoria si continuitatea de dezvoltare a acestei tari este ca elementul romanesc sa ramie cel determinat, ca el sa dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, inclinarile lui oneste si generoase, bunul lui simt, c-un cuvant geniul lui sa ramie si pe viitor norma de dezvoltare a tarii si sa patrunda pururea aceasta dezvoltare”(Timpul 17 decembrie 1881).
         Insa lucrurile nu au stat asa, cei investiti cu studiul si aplicarea legilor formati la scolile Apusului si tributari  conceptiilor si ideilor lui nu fac decat sa instraineze si mai mult litera si spiritual dreptului de realitatile sociale si nationale ale tarii.
       Aceasta tendinta care dobandeste repede dimensiunea unui fenomen il determina pe Eminescu ca in contextual unor evenimente ale vietii politice contemporane sa ia pozitie ferma in coloanele ziarului conservator.
              Mihai Eminescu vine la conducerea cotidianului bucurestean “Timpul” (organul central de presa al  Partidului conservator) in februarie 1880 , ca redactor sef al acestei publicatii. El se implica
intr-o serie de probleme fundamentale ale societatii romanesti, devenind unul dintre cei mai mari ziaristi romani.
              Desi nu a fost membru al partidului conservator , ca reprezentatnt al “Junii drepte”, Eminescu sustine-n presa teza apropierii Romaniei de Imperiul austro-ungar elaborate de Maiorescu. Pozitia lui Eminescu este insa o pozitie independenta, poetul aparand interesele generale ale poporului roman, pronuntandu-se impotriva transformarii tarii noastre in colonia Europei apusene.
            Eminescu publica in coloanele ziarului pe care il conduce numeroase editoriale pe probleme socio-economice  si reproduce chiar articole din presa starina in propria sa traducere cerand guvernului sa ia atitudine.
            Prin publicistica sa Mihai Eminescu este in acelasi timp poet si ganditor  national. Orice apreciere asupra gandirii eminesciene pleaca de la premiza  fundamentala si anume dezvoltarea ,sustinerea si apararea natiunii romane. Totul este subordonat acestei idei . Cele 4 volume de publicistica eminesciana dovedesc ca analizele sale nu sunt sovine, reactionare, ci realiste, istorice, etnologice si democratice. Toate concluziile au izvorat din studiul conditiilor concrete ale formarii si dezvoltarii natiunii române, constituindu-se intr-o adevarata doctrina asupra genezei civilizatiei moderne a unei natiuni.
         Activitatea ziaristica a lui Mihai Eminescu a lasat posteritatii nu doar o  imagine despre sine in primul rand, o fresca a timpului sau, a istoriei romanilor dintre anii 1866-1883 o realitate raportata  mereu la spatiul european si la timpul istoric al lumii carpato-dunarene. Valoarea deosebita a publicisticii eminesciene consta in substanta ideatica ce confera adancime datorita tensiunii participative a gazetarului si relieful expresiv al scrisului.
        Determinata de circumstante gazetaria lui Eminescu capata atributele permanentei.Dincolo de valoarea documentara, publicistica eminesciana se dovedeste imuna in fata actiunii erozive a timpului. Alaturi de faptele, de realitatile cotidiene reflectate in pagina de ziar o  semnificatie desprinsa de individual si particular strabate paginile. Atitudinile si pledoariile provocate de mizeria ţăranului capată deschideri de parabole ale oprimarii.
         Scriitorul isi transforma publicatiile in tribuna pentru slujirea Adevarului si a Patriei, sanctificând Munca si cultivand cu gravitate idealurile Culturii. Promovarea constanta a acestor valori precum si profundul sentiment al Demnitatii reprezinta sursa interioara a intregii publicistici. Actul publicistic practicat cu extrema gravitate si raspundere dezvaluie atributele unei constiinte misionare, ale unui cetatean care se simte fiu al secolului sau, de fapt un fiu al eternitatii.
         Cea dintai valoare pe care  Eminescu o promoveaza obsesiv si in publicistica sa este Adevarul. El reprezinta punctul de plecare si punctul de sosire, termen de referinta si criteriu de asociere ,cauză si efect.Intransigenta eminesciana in privinta adevarului este atat de radicala, incat  ea e resimtita nu numai de adversarii politici ci si de cei care isi faceau iluzia ca poetul ii slujeste.
          Cultul Patriei reprezinta  alaturi de Adevar o componenta de baza a ethosului eminescian, dar si un criteriu de valoare. Dragostea de patrie este o stare de suflet generatoare de energii. Lupta publicistului pe acest plan este foarte ingrata.
“Nu in discursuri se probeaza iubirea  de patrie , ea trebuie sa fie simtita cu inima si nu vorbita numai cu gura”.
            Daca obsesia adevarului la un poet precum Eminescu este total previzibila cultului pentru Munca, la un adevarat boem , la un poet al metafizicii si al visului e parca mai putin previzibil. Si totusi publicistica eminesciana dezvaluie si o astfel de constiinta.
            Munca reprezinta pentru gazetar un alt punct geometric al existentei omenesti. Ea reprezinta singura modalitate de ameliorare a conditiilor umane si cel dintai criteriu de apreciere a valorii unui individ sau a unei colectivitati  Alaturi de adevar, patrie si munca, un important factor de civilizatie al unui popor este, in conceptia eminesciana, cultura.
           Eminescu socotea ca pentru tara noastra , dezvoltarea industriala este o perspective mai indepartata. El afirma ca nu trebuie sa ramană un popor agricol.
           Munca si cultura sunt considerate factori de civilizatie ai statului roman. Munca era facuta mai ales de taranime, insa pentru ca aceasta sa devina o forta reala in stat este necesara ridicarea nivelului ei cultural .Ţăranimea reprezenta pentru Eminescu clasa sociala dominanta numericeste, care constituie  elementele de baza ale noii civilizatii. Noua clasa sociala ceruta de civilizatia moderna se cuvine a fi recrutata din randurile ţăranimii. Eminescu a intuit gravitatea problemei taranesti intr-o tara inscrisa pe calea rapida de modernizare si a prevazut consecintele dezastruoase ale nesolutionarilor, inclusive a  răscoalelor ţăranesti ce au urmat.
         Personalitatea sa proeminenta si nationalismul sau il determina sa ia atitudine in problema revizuirii art.7 din Constitutie, privind acordarea calitatii de cetatean, a nationalitatii române strainilor. Eminescu reuseste sa ne transmita starea de nervozitate acuta ce domneste la toate nivelurile, acuzand lipsa de obiectivism din partea tuturor cetatenilor.
         Fiecare act politic , fiecare gresala sau gafa politica va putea fi scump platita de catre intreaga natiune. Critica lui Eminescu este indreptata impotriva lui Maiorescu  in timpul dezbaterilor parlamentare. invinuindu-l pe acesta pentru tradarea intereselor nationale.
         Pentru a-si ilustra mai bine opinia , Eminescu elaboreaza teoria cu privire la “patura nesupusa ”formata din elemente care fugeau de munca si care traiau din exploatarea”claselor positive”. El acuza natiunea romaneasca ca de la 1848 si pana in prezent ca nu s-a preocupat decat de-a se desprinde de traditie si de a adopta prea usor obiceiurile occidentale.
        Natiunea romana adopta ”pe o scara tot atat de inalta, toate reformele, toate teoriile cosmopolite, toate calapoadele internationale in viata politica si intelectuala , in limba, in moravuri, in tot”.
          Libertatea individului este prost inteleasa si se transforma in “libertate fara margini” pentru toate necurateniile ce s-ar scurge din cele 4 colturi ale lumii in Romania”…
         Cele doua mari deziderate dobandite ”fraternitate si egalitate intre om si om”; republici mari si mici” sunt gresit percepute si inlocuite cu “siretenia, viclesugul si cinismul”.
         Un lucru care il mahneste este bacsisul, numit gheseft de Eminescu, si care reprezinta dupa el” scopul si politica umanitara” . In plan economic viziunea sa este sumbră. Situatia economica a Romaniei din acea vreme este considerata un adevarat dezastru.
     ”Nimic, aproape absolute nimic nu se produce, in adevaratul inteles al cuvantului, in tara aceasta decat pe taram agricol”
         Din tonul articolului se poate surprinde dragostea pentru tot ce este romanesc si durerea ca realitatea  socio –economico- politica este foarte departe de viziunea sa de om care a cunoscut adevarata civilizatie europeana.
        El zugraveste asemeni unei picturi de Grigorescu imaginea economiei romanesti, care se rezumă la un car tras de boi intr-un cadru rudimentar. Taranul roman se afla singur in fata naturii, a nestatorniciei conditiilor de mediu ce domneste in valea dintre Carpati –Dunare si Marea Neagra. El priveste cu compasiune cele doua milioane si jumatate de tarani “populatie in adevarat romaneasca” a caror viata atarna de bunavointa cerului.
         Taranii sunt  pentru Eminescu adevarata populatie iar productia agricola este singura productie reala in aceasta tara.”Cum am tratat noi pe acesti tarani? -intreaba Eminescu. Am cladit un aparat greoi si netrebnic pe spatele sale , aparat reprezentativ, cum il numim, si care nu-I decat pretextul de a crea din ce in ce mai multe posturi, platite din punga lui direct sau indirect. Intr-o tara care n-are export industrial, taranul munceste pentru toti: sigur si necontestabil. Dantela de  Buxelle ,galonul de pe chipul generalului, condeiul de fier cu care scriem ,chibritul cu care ne aprindem tigara ,toate ne vin in schimbul graului nostrum , si acel griu il produce numai taranul; griul e productia muncii sale.” Imaginea unui stat parazitar, monstrous in exploatare si birocratic, este mai mult decat pregnanta: este direct acuzatorie.
       Nu trebuie sa uitam ca Eminescu s-a format la scoala din  Viena si ca anumite idei nationaliste au fost asimilate pe parcursul studiilor sale. Pe de alta parte, Eminescu este un produs al luptei de secole a poporului  roman pentru independenta si unire. Asadar este de la sine inteles ca Eminescu sa fie un nationalist dar nu extremist.
         Dupa el locuitorii din orase ”targuri si targusoare”sunt o populatie amestecata  de “curcituri asimilate romanilor din starini neasimilati” a caror singura preocipare este negustoria, specula , camata si ocuparea de mii de functii publice traind din “ghesefturi si din politica. Populatia  rurala este umilita si-n marea ei majoritate traieste de pe azi pe maine  ducand o viata mizera.
          Hrana zilnica este “mamaliga cu otet si cu zarzavaturi “si foarte rar , la zile mari si poate nici chiar atunci mananca carne si bea vin. Situatia taranului roman este atat de penibila , regimul alimentar asa de mizerabil incat a ajuns “ la un grad de anemie si de slabiciune morala destul de intristatoare”.
          Pentru a accentua  aceasta stare de lucruri Eminescu recurge din nou la o imagine picturala  creionand chipul taranului roman trait in aer liber , echivalent cu chipul “uvrierului stors de puteri in umbra fabricilor”.
          Cu un uimitor simt al analizei a descries decalajul dintre satul romanesc de ses si cel de la munte. In satele din regiunile de balta a putut constata ca doar ” la una din trei case se gaseste o familie  care sa aiba un copil sau cel mult doi si aceia slabi , galbeni,  ligniti de frgfuri permanente .”Si atunci ca si acum administratia pe langa toate necazurile pune varf la toate”.
         Taranul nu mai are frica de Dumnezeu pentru ca”Dumezeu  l-a parasit pentru cine stie ce pacate in mana acestei administratii”.
         Administratia este reprezentata  de cei ce profita de pe urma muncitorului de la tara. Ea este formata in cea mai mare parte din “haitele de cafengii , din strengarii si necasatoritii de prin targuri” El defineste aceasta haita ca pe o corporatie liberala”care nedreptateste , batjocoreste  si jupoaie pe taran fara nici o mila.”
         Avand in vedere ca este sub influienta partidului conservator Mihai Eminescu ataca astfel liberalismul prost inteles. El scrie ironic la adresa falsului liberalism  care” in numele libertatii face camata fara margine, in numele legalitatii si fraternitatii deschide bratele tuturor elementelor  stricate , pe care le rejecteaza chiar societatile iper-civilizate, si-n numele natiunii romane facem politica radicala aspirand la o republica.”
         Acest articol este o fresca a societatii romane de la sfarsitul secolului al XIX-lea
in care razbat  clar pozitia autorului cat si formatia sa intelectuala in legatura cu aspectul socio- economic din acea vreme.
         Eminescu  lupta pentru pastrarea entitatii nationale  si a spiritului romanesc, mentionand ca Occidentul este sursa degradarii acestor valori.
        Explicand tendinta nefavorabila fata de imprumuturi juridice straine, Eminescu prin pozitia sa explica cum nu trebuie sa ramanem la stadiul vechiului drept nescris , al  traditiilor si obiceiurilor; normele juridice care  trebuie sa emane si sa raspunda in permanenta cerintelor  nivelului de dezvoltare al societatii , imperativului evolutiei si perfectionarii neintrerupte a raporturilor sociale si interumane. Fondul de autentica juridicitate romaneasca trebuie continuat si valorificat permanent din perspectivele mersului istoric al societatii spre progress si devenire neincetata cu mutatiile si circumstantele corespunzatoare. ”Neaparat ca nu trebuie sa ramanem un popor agricol, ci trebuie sa devenim si noi natie industriala macar pentru trebuintele noastre; dar vezi ca trebuie mai intai…sa fim natie industriala si dupa aceia abia sa ai legile si institutiile natiilor industriale”.
        Legea este vazuta ca o forma de exprimare a dreptului, sursa sa formala, si nu izvorul sau material, juridicul fiind un fenomen complex-realitate mereu in schimbare in consonanta cu evolutia  societatii-tragandu-si  esentele definitorii din traditia, obiceiurile si datinile poporului roman, modelate in dinamica contextului social-economic, politic si spiritual.
         Eminescu se dovedeste prin aceasta receptiv si sensibil la ideile si tezele filozofice si sociale ale timpului,respectiv la conceptia evolutionista care promova un timp de dezvoltare sociala, lenta, a fondului care sa imbrace doar acele forme reclamate de cerintele sale interne, organice.
         La 1868 , Maiorescu publicase faimosul studiu ”In contra directiei de astazi in cultura romana” prin care critica , promovand  “teoria formlor fara fond” faptul ca reformele epocii moderne s-au infaptuit prin imprumutarea de la alte civilizatii europene a unor “forme”(institutii sociale, culturale etc.) ce nu corespundeau “fondului“ (traditiilor, felului de viata al poporului roman).
         La Eminescu , dreptul, ca orice element socio - cultural , are o puternica incarcatura specific nationala , fiecare popor tinzand organic spre a-si “ produce ramurile sale proprii si frunzele sale proprii, incet si in mod firesc”.
        In contextual politic al acelei vremi cand Imperiul  austro-ungar si Imperiul german incercau sa aplice o politica de dirijare a imigarilor dinspre America spre Europa  de Est, Eminescu sesizeaza pericolul ca Romania  sa fie cucerita pe cale pasnica “comerciala” adica sa-i  slabeasca rezistenta nationala si sa fie o “marota” a imperialismului german. Astfel se explica de ce respinge programul Partidului  Conservator privind apropierea de Imperiul austro-ungar. O a doua veriga  ce ar fi dus  la slabirea rezistentei poporului roman in fata politicii de colonizare  a Romaniei era si “sporirea păturii superpuse”care traieste din exploatarea claselor positive.
        Eminescu crede ca politicienii vremii imbraca “toata mizeria noastra publica “ intr-un discurs politic neconvingator, ajungand sa numeasca “fundul raului” un progres “iar fierberea unor elemente necurate si lupata lor cu elementele ce au mai ramas inca sanatoase” drept politica.
        Articolul demasca discursul politic sforaitor in care “formele poleite invelesc un trup putred” lucru care este general valabil si-n ziua de astazi. Politica se face urat, cu minciuna, inselaciune , demagogie, falsitate si din acest motiv fortele progresiste” acele elemente sanatoase trebuie sa faca o lupta suprema pentru mântuirea acestei tari”.
          Principiile liberale asa zis umanitare sunt , de fapt, barbare, antinationale, reactionare. In acest context, revizuirea articolului 7 din Constitutie este vazuta ca o primejdie, atat in ceea ce priveste “chestiunea izraelita cat si in starea in care se afla natiunea in acela moment”. Datorita sentimentelor sale nationaliste  publicistul Eminescu scrie extrem de dur despre straini in general si in special despre unguri , evrei si rusi, pe care-i numea muscali fara a face jocul vreunui partid politic.
        Articolul exprima clar pozitia lui Mihai Eminescu, care la acea vreme era reprezentantul “ Junei drepte”, miscarea protolegionara  care va deveni Legiunea Arhanghelului Mihail.
        Activitatea sa publicistica este revendicata in egala masura de Tache Ionescu dar si de Nicolae Iorga , spiritual eminescian fiind considerat  un model tematic, pe probleme de coruptie, analiza politica , nationalism , xenofobie. Mihai Eminescu  era in acelasi timp revendicat si de comunismul romanesc, incipient prin orientarea sa ideologica de stanga.
        Viziunea sa  asupra exploatăriiţaranului roman ,  aspectul  satului roman, a familiei romanesti si a conditiilor de munca din acea vreme,  il situeaza pe Mihai Eminescu in partea  stanga a eşichierului politic.
          In concluzie putem afirma ca tânarul  Mihai Eminescu prin formatia sa de exceptie a  fost unul dintre cei mai mari ziaristi  romani care, fara a fi un remarcabil  politician, a fost un mare patriot care si-a exprimat propriile optiuni in legatura cu viata sociala politica si economica din acea vreme , apropiindu-se prin conceptiile sale cand de nationalism, cand de protocomunism. In acest fel el a reusit sa-si pastreze echidistanta. Mihai Eminescu este un literat si gazetaria lui e si literatura.
         Sub raportul formei, articolele sale rezista pana astazi . El realizeaza portretul robot al politicianului perfect valabil si-n ziua de astazi. Adevarul in presa are o viata scurta de 24 de ore , articolele sale raman asemeni poeziilor sale pentru posteritate..
         Publicistica lui Eminescu nu este numai literatura, ci si adevar  fiind stiintific structurata prin gandire abstracta, folosind o serie de mijloace de comunicare cum ar fi exemplul (afacerea Mihailescu-Warszawsky).
         Publicistica lui Mihai Eminescu ne apare astazi ca fiind generatoarea unei gandiri , a unei doctrine despre trasaturile proprii natiunii romanesti cu accentele ei particulare in contextual European. Publicistul nu  a negat drumul catre modernizare ci a criticat metodele si principiile ce au stat la baza aecestui process.
       Raportarea la trecut este argumentul eminescian in vederea opririi si inlaturarii importului de civilizatie straina pentru ca numai din trebuintele proprii ale poporului roman se va naste o civilizatie moderna adecvata lui.
       Eminescu nu intelege ingust notiunea de roman. Roman este orice membru al statului national care urmareste dezvoltarea sentimentului national, afirmarea natiunii romane.
      Nu intalnim nicaieri in  scrierile lui Eminescu ideea discriminarii rasiale. Singurele deosebiri intre oameni sunt, dupa Eminescu , munca si venitul castigat prin munca.
  Tinta principala este conservarea elementului national si protejarea lui de concurenta excesiva.
          Departe de a fi intolerant cu celelate nationalitati de pe teritoriul statului roman, publicistul crede ca esentiala este preeminenta elementului romanesc. Eminescu isi exprima pozitia fireasca in legatura cu un aspect fundamental al existentei noastre ca popor situate intr-un context geopolitic complex , cu influienta directa asupra evolutiei noastre nationale.
        Este de consemnat efortul publicistului de a da o explicatie moderna fenomenului românesc studiind situatia specifica a tarii noastre plasata intr-o zona unde se intersectau marile contradictii ale Europei.
     Demersul eminescian  se caracterizează prin  prudenta, echilibru, fermitate, obiectivitate, atitudine patriotica  si intelegere a problemelor lumii contemporane lui . Din aceste motive pot spune ca atitudinea lui Mihai Eminescu  fata de tema nationalista este o atitudine aproape naturala, redata ca o forma de patriotism. Pentru el “Iubirea de tara e pururea si pretutindenea iubirea trecutului; patria vine de la cuvantul pater si numai oamenii care tin la institutiile parintilor lor, la petecul de pamint sfintit de munca si sîngele  parintilor lor, pot fi patrioti”.
           Eminescu  a dat expresia cea mai inalta unitatii spirituale a culturii romanesti identificandu-se cu aspiratiile fundamentale ale poporului roman fiind cu adevarat ” un european al timpului sau”. (Nicolae Iorga ,Op.cit. p.301)
 
(Eseu dupa articolul publicat de Mihai Eminescu
in revista Timpul IV , 1879, anonim)