Măi animalelor şi păsăricilor____________________________________

Nimeni nu e mai presus de lege. Doar Adevărul de Galaţi (ruşine, Dinu Patriciu!)

E groasă din nou în mass-media de Galaţi (cum a fost de altfel mereu), pe plantaţiile de presă unde muncesc în sclavie adâncă jurnalişti fără conştiinţa(a se citi curajul şi inteligenţa) asocierii în sindicate de presă, care să le apere drepturile profesionale şi salariale. Practic se încheie o etapă neagră(cea a constituirii cartelurilor patronale din mass-media gălăţeană, cu salarii sub media salariilor din presă, coordonate încă din anii 90 din birourile Vieţii Libere) şi se deschide alta, şi mai mizerabilă( cea a constituirii corporaţiilor sau a grupurilor de firme), care sfidează de-a dreptul bunul simţ, societatea civilă şi legislaţia muncii în ramura mass-media.

 Înţelegând abia în a 25-a oră că e destul de târziu

mai mulţi angajaţi ai cotidianului Adevărul, regionala Galaţi-Brăila, membri ai Societăţii Jurnaliştilor din Galaţi, au apelat la susţinerea Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind. FRJ a luat act de modul în care conducerea cotidianului Adevărul încalcă prevederile Contractului Colectiv de Muncă din Mass-Media, bătându-şi joc de propriii angajaţi. Iată câteva abuzuri: întârzieri la plata salariilor, impunerea unor norme profesionale discreţionare, nerespectarea fiselor postului, nerespectarea clauzelor CCM din mass-media, discriminare prin cenzurarea unor articole de la publicare precum şi diverse presiuni şi ameninţări cu desfacerea contractului individual de muncă. FRJ MediaSind atrage atenţia că nu este prima dată când conducerea cotidianului Adevărul încalcă legislaţia muncii. Astfel, administraţia cotidianului a pierdut în instanţa de judecată mai multe procese intentate de către membri ai FRJ MediaSind, inspectorii Inspecţiei muncii au aplicat mai multe amenzi trustului, iar cea mai mare organizaţie a jurnaliştilor, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, a condamnat abuzurile conducerii susţinând că această societate este una necinstită: „condamnăm în mod ferm acţiunile acestei companii ce reflectă o cultură anti-sindicală care domină într-o mare parte a mediei româneşti. Este absolut reprobabil să acţionezi împotriva jurnaliştilor şi a altor angajaţi atunci când aceştia nu cer nimic mai mult decât drepturile fundamentele ce le revin conform legislaţiei muncii”, consideră FEJ.    

Concedierile Adevărul: fără preaviz, fără notificare, fără compensaţii

În continuare, vă prezentăm sesizarea transmisă de către membrii de sindicat:„Suntem un grup de reporteri, tehnoredactori şi un fotoreporter , angajaţi la Adevărul, regionala Galaţi-Brăila, cum se numea până zilele trecute, şi pe această cale vă adresăm rugămintea de-a ne oferi consultanţă juridică şi sprijin în conflictul care s-a ivit între noi şi conducerea Adevărul Holding şi Adevărul de Galaţi-Brăila. Vă adresăm această solicitare în contextul în care marţi, 30 august 2011, redactorul-şef, Costel Crângan, ne-a convocat la o şedinţă, în cadrul căreia ne-a anunţat verbal că suntem concediaţi începând cu data de 31 august şi nu mai avem nicio obligaţie faţă de Adevărul Digital Media şi Adevărul Holding. Ni s-a spus practic să nu mai venim la serviciu. Pe lânga acest lucru, ne-a precizat care sunt cele două modalităţi de desfacere a contractului de muncă propuse de conducerea trustului.  A doua zi ne-am prezentat la serviciu, având în vedere ca nu ni s-a transmis niciun preaviz, nicio notificare oficială. Redactorul-şef ne-a anunţat că, de fapt, trebuie să scriem în continuare articole pentru că nu ni s-a dat nici o decizie de concediere. Ni s-a transmis să aşteptăm o decizie din partea conducerii trustului, în condiţiile în care noi am refuzat oferta de reziliere pe cale amiabilă a contractului de muncă. Ni s-a transmis că reprezentanţii Adevărul Digital Media fie ne vor chema la Bucureşti, fie vor veni ei la Galaţi pentru a discuta cu noi condiţiile disponibilizării, dar nu ni s-a spus când anume şi nimeni de la Resurse Umane nu ne-a contactat până acum.

Hai la norme aberante, neamuleee prost!

 Astăzi, 1 septembrie, ni s-a spus că ni se vor stabili norme aberante, de 20 de articole pe zi şi 7.500 de afişări pe site-ul Adevărul Galaţi, ceea ce este inadmisibil. Consider că trebuie să ni se comunice clar dacă mai suntem sau nu angajaţi, dacă suntem sau nu în preaviz, deci care este statutul nostru în cadrul trustului Adevărul. Totodată, am cerut să ni se comunice când vom primi toate documentele pe care le-am solicitat în e-mailul trimis către departamentul HR, către redactorul-şef Sabin Orcan şi către Oana Gore, dar nu ni s-a dat niciun răspuns.   Am depus sesizări la ITM Galaţi şi ITM Bucureşti în legătură cu cele întâmplate, dar în loc să înceteze cu ameninţările şi şantajul, reprezentanţii Adevărul au continuat pe aceeaşi linie.

Tot pe 1 septembrie 2011, colegele noastre Corina Misăilă si Domnica Negru, ambele reporteri la Adevărul Galaţi, ne-au înştiinţat că în urma unei discuţii cu redactorul-şef Costel Crângan li s-a pus în vedere că de luni, 5 septembrie, ni se vor “redistribui” domeniile, pe care fiecare dintre noi activam, bănuim că la cererea expresa a lui Sabin Orcan, redactorul-şef care conduce de la Bucureşti reţeaua Adevărul la nivel de regionale.   Asta pentru a ne obliga să plecăm în condiţiile impuse de ei. Redactorul-şef Costel Crângan a recunoscut în faţa colegelor noastre că motivul pentru care nu ne mai vin deciziile de concediere este că nu s-au platit contribuţiile la şomaj şi de aceea vor să ne dăm demisiile.
  
Nu vă dăm afară, că n-am plătit şomajul, dar nici compensatorii nu vă dăm, că la noi nu se fac şomeri în colectiv

Pe de altă parte, ascund o disponibilizare colectivă sub aceste demisii colective. Redactorul-şef Costel Crângan a susţinut în faţa reporterilor Corina Misăilă şi Domnica Negru că  Adevărul a accesat un program pe fonduri europene, care le interzice pe perioada derulării să facă concedieri colective. Cu cele două elemente amintite anterior avem imaginea completă a ceea ce se întâmplă în prezent pe toată reţeaua Adevarul din România. Ei nu ne pot da afară pentru că nu au plătit contribuţiile la şomaj si nici nu ne pot da salarii compensatorii pentru că ar recunoaşte o disponibilizare colectivă, care le este interzisă pe perioada derulării programului european. Astăzi, 2 septembrie, au continuat presiunile şi, în aceste condiţii, nu ştiu cât o să mai reziste unii dintre colegii mei. Intenţionăm să depunem plângeri penale la Parchet impotriva lui Costel Crângan şi Sabin Orcan pentru şantaj şi abuz în serviciu, în contextul în care vor să ne ia domeniile abuziv, doar pentru a ne sili să plecăm.
   

Redactorul-şef Costel Crângan a mers şi mai departe cu ameninţările

şi le-a spus colegelor mele Corina Misăilă şi Domnica Negru că luni, 5 septembrie, nu ne vor încarca pe carduri decât salariile minime la nivel de ramură mass-media, adică vreo nouă sute de lei, deoarece restul banilor ar reprezenta bonusuri pe care compania le acordă doar dacă vrea. Vă adresăm pe această cale rugămintea de-a întreprinde demersurile legale care se impun în astfel de situaţii, pentru a opri abuzurile conducerii Adevărul Holding, în condiţiile în care găsesc zilnic noi metode de presiune pe care să le exercite asupra noastră."  Adrian Obreja, Corina Misăilă, Domnica Negru, Marian Căpăţână, Valentin Trufaşu, Bogdan Dimofte, Costel Popa, Monica Boczar, Alin Savin.

Silviu VASILACHE, septembrie 2011

________________________________________________________________________________________________________________

TV Galaţi –lider de piaţă între televiziunile locale ajunse la faliment

 “ Toţi angajaţii mei pleacă acasă cu salarii. E drept, şi-au făcut cereri şi au plecat, mulţi din ei… Şi-au găsit locuri în altă parte, nu le-au convenit salariile, au plecat pe vapoare…Uite, Adi (Jugănaru) de exemplu, pleacă în Norvegia. Eu am nevoie de oameni, angajez. Am salariile mici (8 milioane) şi nu le convine. Şi acum sunt în situaţia să caut oameni. Pentru că din 25 august  vreau să relansez…Vrei la mine? Da! Cât vrei? Ţac, ţac! Au plecat unii, că n-am avut mai mult! Le-am spus: Nu-mi cere colaborare, că n-am! Atâta pot eu. Că ar fi datorii pe Ora 7 srl…Nu ştiu. Eu nu mai sunt acţionar.Sunt singurul parlamentar din Galaţi care m-am retras din tot, cum spune legea. Sunt cel mai curat din toţi! TV Galaţi e împărţită în trei societăţi: unii sunt cu tehnica, alţii cu licenţele, alţii cu oamenii…Sunt vreo 3-4 societăţi. Ştie Manuela Cazan, dar n-o să spună. Nu spune decât la cine vrea ea. Şi vă spun că nu vrea! Spun unii că ar prelua licenţa Nicuşor Ciumacenco. Hă, hă, hă! Nuu, TVG se va asocia tot cu un om puternic de presă din Galaţi (Marian Băilă?). Gata! “

Silviu VASILACHE, iulie 2011

______________________________________________________________

TV Galaţi de Maramureş de Noua Zeelandă

_________________________________________________________________________

Celebrăm Ziua Mondială a Libertăţii Presei adică declinul libertăţii presei româneşti

Raportul FreeEx 2010 a fost lansat ca de obicei la întâlnirea anuală a Convenţiei Organizaţiilor de Media, găzduită de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Konrad Adenauer Stiftung – Media Program. Concluzia generală: presa românească se duce pe toboganul pierderii de credibilitate şi de încredere. 2010 a fost un an dificil pentru libertatea de exprimare, ţara noastră situându-se pe locul 52 în clasamentul mondial al libertăţii presei, realizat de organizaţia Reporteri fără Frontiere.

România a coborât cu două locuri faţă de anul 2009

Politicienii, funcţionarii publici şi poliţiştii au fost principalii agresori ai jurnaliştilor în anul care a trecut. „Procesele împotriva agresorilor sunt cronofage şi abundă în obstacole birocratice, ceea ce face ca jurnaliştii agresaţi să îşi piardă încrederea în autorităţi şi motivaţia de a merge până la capăt în Justiţie”, sunt de părere autorii Raportului. Concedierea a 6.000 de angajaţi din mass-media (jurnalişti şi personal tehnic), închiderea a peste 60 de ziare locale, scăderea veniturile din publicitate, dar, mai ales, scandalurile în care au fost implicaţi patronii de media au afectat serios libertatea de exprimare în 2010. Presa aflată în proprietatea acestora a relatat dezechilibrat, partizan şi, pe alocuri, isteric despre aceste evenimente, mass-media fiind, colac peste pupăză, inclusă printre vulnerabilităţile la securitatea naţională, în Strategia Naţională de Apărare a Ţării.

„Conţinutul editorial relevant şi verificabil este pe cale de dispariție, sufocat de jurnalismul de haită, isteric, manipulator, partizan. Mogulii au devenit, mai mult ca niciodată, vedetele propriilor instituţii de presă, iar jurnaliştii au fost puşi în situaţia de acut conflict de interese de a relata despre scandalurile care-i aveau în centru pe propriii patroni şi chiar despre arestarea lor. Acoperirea acestor subiecte a fost un test de independenţă şi etică jurnalistică, pe care televiziunile de ştiri nu l-au trecut”, se arată în Raportul FreeEx 2010. Dificultăţile financiare au creat şi un climat de instabilitate şi compromis în presă.Îngrijorător este şi faptul că procesul de autoreglementare a presei nu a progresat remarcabil în 2010. Televiziunile au speculat decesul unor persoane celebre şi au transformat moartea acestora într-un spectacol mediatic. Tot în 2010, a fost inventat un nou gen jurnalistic: telenovela politică, în direct, non-stop. În fiecare zi, în platourile televiziunilor, sunt invitaţi reprezentanţi ai partidelor şi „analişti” dintre cei mai neobişnuiţi.

 Se mai pun la inventar şi alte câteva derapaje ale democraţiei originale

 în stil băsesacian: preşedintele Traian Băsescu a dus o campanie de discreditare a jurnaliştilor din marile grupuri de presă; patroni ai grupurilor de presă s-au dovedit a fi angajaţi în susţinerea unuia sau a altuia dintre candidaţii la preşedinţie, şi-au impus opţiunile în politica editorială şi au aşezat în prima linie de vizibilitate şi decizie persoane obediente. Mulţi dintre jurnalişti nu au rezistat presiunii, au oferit publicului relatări părtinitoare şi au comis grave derapaje etice; derapajele şi lipsa imparţialităţii au scăzut încrederea în presă şi, în unele cazuri, au contribuit la prăbuşirea tirajului unor publicații sau chiar la închiderea acestora; a revenit în forţă controlul politicienilor asupra instituţiilor mass-media prin contracte de publicitate. Au fost dezvăluite cazuri concrete de cumpărare a ştirilor favorabile din bani publici. Fenomenul este mai evident în presa locală, unde multe dintre publicaţiile care nu s-au închis din cauza crizei sunt dependente de banii din astfel de contracte; continuă agresiunile şi ameninţările la adresa jurnaliştilor, fără ca responsabilii să fie pedepsiţi sau sancţionaţi public; autorităţile locale au îngrădit dreptul la adunări publice şi au blocat evenimente ca expoziţii, concerte şi conferinţe, invocând judecăţi de valoare; autorităţile centrale au promovat mai multe iniţiative legislative cu impact negativ asupra libertăţii de exprimare: noile coduri civil şi penal, amendamente la legea criminalităţii informatice, legea stocării datelor de trafic, legea achiziţiilor publice ş.a; televiziunea publică este în continuare vulnerabilă la presiunile politice. În 2009 au existat, mai mult ca niciodată, semnale publice de alarmă trase de jurnaliştii din SRTv; pedepsele penale pentru defăimare se aplică încă jurnaliştilor. Statul român a pierdut mai multe procese la CEDO în cazuri care au implicat libertatea de exprimare a jurnaliştilor; unui jurnalist acuzat de şantaj i s-a interzis temporar dreptul de a mai practica profesia; au fost făcuţi paşi spre autoreglementarea breslei prin adoptarea Codului Deontologic Unic, iniţiat de Convenţia Organizaţiilor de Media şi a Comisiei Media iniţiate de Clubul Român de Presă.

La Galaţi presa este perfectă, criza nu există

nu sunt agresiuni şi derapaje, tirajele duduie, nu sunt moguli, nu se dau bani publici pentru ştiri pozitive, nu sunt procese de presă iar Asociaţia Jurnaliştilor e fericită şi jubilează că i se dă voie să se dea în stambă cu politicienii, de 1 aprilie, la un castron de gogoşi. Ce mai, totul e sub control. E mult mai simplu astfel să înţelegi de ce Galaţii au ajuns fundătura României. Trăiască clasa politică de găşti interminabile! Trăiască presa ei aservită!

Silviu VASILACHE, 3 mai 2011

__________________________________________________________________________________________________________________

Când ai o minge de fotbal în loc de creier, scrii un articol servil

Rar poate face un ziarist o gafă monumentală, care s-o depăşească pe cea centrată de Dănuţ Lungu la Viaţa Liberă. Senzaţionalul de maidan a fost amplasat pe prima pagină, ca să releve un fenomen găunos şi scandalos.  “ Asociaţia Sportivă „Atletic Club Sporting Evanghelica”, grupare care nu se regăseşte în nicio competiţie oficială, a primit din partea municipalităţii 30.000 de lei pentru anul în curs * Clubul, fără bază sportivă, foloseşte abuziv un teren al omului de afaceri Corneliu Mangalea, iar preşedintele său, Grigore Florea, este şi antrenor, dar şi îngrijitorul acestei entităţi sportive * „Viaţa liberă” l-a anunţat că i-a ieşit „biletul”. Şi ca o completare a penibilului şi discriminării, Viaţa Liberă a dat şi o probă de hăulită pe teme de deontologie, mai bine zis pe chestia incompatibilităţii dintre obţinerea unei finanţări de la Consiliul Local  şi promovarea cultului evanghelist. În esenţă, unul dintre cei care au primit finanţare, Grigore Florea, pentru  Asociaţia Sportivă „Atletic Club Sporting Evanghelica” este acuzat de impostură şi incosistenţă, cu argumente subţirele şi prost documentate.

Dacă ar fi citit şi alte publicaţii  decât cea la care prestează, sau ar mai fi tras cu ochiul şi la singura televiziune gălăţeană unde se mai practică reportajul-anchetă (Vox Tv), vigilentul Dănuţ ar fi aflat că Grigore Florea trebuia premiat pentru sacrificiu şi eroism. Impact a relatat încă din toamna 2010 despre eroismul de care dă dovadă Grigore Florea în susţinerea activităţii sportive pentru copii săraci, despre dedicaţia cu care mută balegile vacilor de pe maidanul Victoria TC- “operă” a miliardarului de carton Corneliu Mangalea (apărat de Dănuţ!)- iar la Vox Tv puteau fi văzuţi şi tinerii care munceau pe rupte(cot la cot cu antrenorul Grigore Florea) la igienizarea şi întreţinerea vestiarului, lăsat vraişte de Mangalea şi devenit loc de sălaş pentru boschetarii din Vadu Ungurului. Ce i se reproşează lui Grigore Florea? Că are „talentul” jucătorului la Loto: a depus un dosar la comisia nr. 4 a legislativului local şi a câştigat un pot de 300 de milioane de lei vechi. Că ce are finanţarea cu denumirea Evanghelica? Cum că Direcţia Judeţeană pentru Sport, cât şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal susţin că legitimările acestor sportivi n-au nicio valoare, de vreme ce ACS Evanghelica nu activează în nicio competiţie oficială. Colac peste pupăză, cum că peste noapte s-a descoperit la DJTS PDL că actele şi avizele necesare întocmirii dosarului nu mai sunt valabile. Am parcurs documentele din dosar şi am descoperit că toate sunt 100% valabile.

Am întrebat-o şi pe Magdalena Irincu, director adjunct la Direcţia de Tineret şi Sport şi am regăsit temele preferate ale atacului-comandă din VL: “orgolioşii” Cluburilor, cu etichete şi dotări,  au primit puţin sau nimic (de exemplu DJTS). Cităm: “Prin comparaţie, Clubul Sportiv Universitatea Galaţi - grupare cu mai multe echipe şi cu tradiţie, a primit din partea municipalităţii 80.000 de lei, în timp ce un club-fantomă (cu tot respectul pentru entuziasmul lui Grigore Florea, de meserie croitor şi cu 12 ani de experienţă în lucrul cu copiii de la şcolile speciale) retras din Divizia Ţ de fotbal s-a ales cu aproape jumătate din sumă! ” Aşadar, participare şi contributivitate, dar nu şi egalitate în faţa Comisiei care împarte banii! Să mai rămânem în zona macabrului doar cât punem o întrebare. Dacă Atletic Club e o fantomă care bântuie banul public, nu trebuie să aflăm cine e criminalul?  Criminalul care e co-interesat în promovarea apărthaidului pe banii cetăţenilor . Inclusiv pe banii discriminatului (şi norocosului) Grigore.

Ora 25, aprilie 2011

_____________________________________________________________

Ce sunt cele două „creaţii” de mai sus? Sunt două probe irefutabile ale decăderii presei libere din Românica la nivelul presei de gang de provincie chinuită. Cam cum este şi provincia Galaţi, acolo unde mai sunt încă posibile atacuri duşmănoase ale jurnaliştilor la adresa unor colegi de breaslă.  Ce solidaritate, ce principii, ce deontologie! Pentru afrontul de a se pune cu camarila portocalie de la Tecuci, Cristi Calmuc a devenit subiect de articol. Articol e mult spus, e mai degrabă o adunătură de invective şi jigniri la adresa lui. Autorul, anonim, se înţelege. Este manifestarea „curajului” de anonimat, infect şi primitiv, de anii 90. Anii în care se presupunea, până de curând,  că s-a consumat copilăria obraznică şi adolescenţa imbecilă  a ”meseriaşilor”  de presă. Suntem în 2011, secolul XXI, dar, fatalitate, presa este bântuită de coşmarul finanţării pe linie de bande de partid. „Ziarul care strică săptămâna mafioţilor” , Realitatea de Galaţi, director Pompiliu Comşa, o comite în mod repetat. Iată şi mostrele. Scârboase mostre!

Ora 25, ianuarie 2011

La Tecuci câinele de presă stă legat la ochi cu HCL de Pazvante

De-a lungul anilor , presa care s-a vrut cu adevărat liberă a insistat să intre în pielea de câine râios a democraţiei, singura care părea să-i dea o şansă de a-şi respecta menirea. Paza democraţiei- iată o sarcină la care s-a angajat şi pentru care a fost în stare să dea din coadă şi să exerseze chiar guduratul pe lângă stăpânii zilei. Singurul reflex care nu îi putea fi însă controlat nici de instinctul de supravieţuire era şi este lătratul. Păi, dacă nici nu mai latră, atunci ce fel de jivină mai este ziaristul pe lângă casa omului de bine, plin de lovele stoarse din sacul mare al bugetului public? Rămâne o potaie jalnică, inutilă, în care dai cu piciorul, să se ducă dracului la containerul de gunoaie. Cam asta este imaginea presei de provincie în Covurluiul regimului Băsescu. Cu mici variaţii, desigur, după cum este de mare sau de mică obedienţa şi interesul patronului de presă. Despre obedienţele şi lătratul de criză pe maidanele presei de Galaţi am mai scris în acest colţ de pagină. Am mai scris şi despre cum ar fi putut să-şi arate colţii prietenoşi căinii ziarişti organizaţi într-un sindicat de presă. Am ţinut cititorul la curent şi cu prigoana dezlănţuită asupra presei de conştiinţă de la Tecuci de camarilele reunite sub culoarea portocalie. Se întâmplă acolo evenimente caracteristice anilor 90, pe care le credeam depăşite şi iraţionale. Ei bine, ducă-se dracului iraţionalul şi  bunul simţ şi libertatea presei, noi suntem statul şi legea, au spus camarilele reunite în Consiliul Local Tecuci! Efectul a fost total. Relatează de la Tecuci Cristi Calmuc: “Dezvăluirile despre camarila portocalie, condusă de primarul PD-L Eduard Finkelştain, au fost „amendate” în ultima sedinţă a Consiliului Local printr-un gest colectiv dictatorial si ilegal. Astfel, la insistenţele cunoscutului interlop Vasile Dănăilă-Pazvante, consilierii locali ai PD-L şi ai Partidului Verde au interzis redactorului-şef de la ziarul FAVOR, Cristi Calmuc, să filmeze şedinţa în care urma să se aprobe bugetul local pe anul în curs. Deşi ziaristul are acreditare de presă emisă de către Primaria Tecuci, puterea portocalie a ţinut să-şi arate muşchii democratic, ameninţând cu evacuarea din sala de şedinţe. Pentru că asmuţirea Poliţiei comunitare asupra ziaristului nu a dus la oprirea camerei de filmat, „maşina de vot cu tupeu băsescian” a hotărât legiferarea dictaturii. La îndemnul primarului si a secretarei primăriei, preşedintele şedinţei a supus la vot acceparea sau neaccepatarea „transparenţei decizionale”. Astfel, printr-un simulacru de ridicări de mâini s-a decis: „şedintele Consiliului local Tecuci nu pot fi filmate de ziarişti”. Absolut normal într-un judeţ controlat de PDL, şi cu un Prefect care face caragaţă de democraţie, preocupându-se cu imbecilităţi de copil victimizat de genul- azi mă joc de-a anularea de HCL-uri, mâine mut intrarea în prefectură prin spate, poimâine opresc circulaţia pe strada Cuza prin dreptul casei mele, etc, etc.

Ora 25, martie 2010

____________________________________________________________

Ce face un Primar când se joacă de-a procesele cu ziariştii?

Se cheamă că Primarul s-a sclerozat şi că este senilizat în plenul funcţiei. E şi cazul Primarului Nicolae, este regula care dă fiori excepţiilor întâmplate până acum cu ziariştii care îndrăzneau să se pună cu organul PSD. Cine s-a pus, a păţit-o, cum a păţit-o ziaristul Vali Trufaşu, de la cotidianul Monitorul de Galaţi. Prin 2008 (an electoral, băi nene!) n-a avut o idee mai bună de articol decât să scrie despre Direcţia de Taxe şi Impozite, care a ţepuit un om de afaceri cu circa 20 de milioane (datorie la fisc de 60 de milioane, după expertiză au rămas numai 40 de milioane). Ceac, pac, ţac, i-a sărit ţandăra suspiciosului, urâciosului şi ranchiunosului Primar Nicolae. Şi nici una, nici două, imprudentul ziarist s-a trezit băgat la judecată, pentru că ar fi scris neadevăruri despre gravele matrapazlâcuri care se petrec prin finanţele parazitare de la Galaţi. Deşi subiectul era Direcţia de Taxe şi mişmaşurile ei, Primarul s-a trezit lezat în amorul propriu de ales interminabil. Şi s-a constituit parte în proces, deşi nu fusese lezată persoana Primarului. Daunele morale cerute -1 milion de lei! Asta pentru început, pentru că după câtva timp, scleroza de care aminteam îşi spuse cuvântul: a cerut instanţei să treacă un zero după unu. Staţi, că asta e numai deschiderea!  După vreo trei luni, poc!- îl loveşte şi o senilitate avansată: uită pentru ce a intrat în proces, şi cere să se revină la suma de început: daune de 1 milion de lei! Distractiv, nu? Şi tot aşa, şicană după şicană, procesul curge de un an şi nu dă semne să obosească. Primarul a renunţat la angajamentul cu avocatul, şi acum caută apărător, etc, etc. Şi ca să nu se plictiseasă ziaristul Trufaşu, pac!, vineeee şi al doilea proces. Din câtă presă a scris de Afacerea Vacanţa - în care era vârâtă până în străfundurile funcţiei directoarea de la social Viorica Palade- doar Trufaşu a fost dat în judecată. Se cheamă că cineva coordona hărţuirea avansată a lui Trufaşu. Se cerea daune de un leu-pentru insolenţă-şi scuze în ziar. Procesul e pe rol, deşi este evidentă tenta de făcătură. Care făcătură  zbârnâie şi duduie, fără ca jurnalistica de Galaţi să devină mai îndrăzneaţă şi mai percutantă şi mai angajată în serviciul adevărului şi interesului public. Dar nu tocmai ăsta o fi locul şi rostul sclerozelor de serviciu ale oamenilor din serviciul Primăriei PSD, în frunte cu cel mai reşapat dintre ei, Mitică Nicolae?

Ora 25, octombrie 2009

______________________________________________________________________________________

Printre păsărici şi găozari, către presa liberă de conţinut

Am serbat în acelaşi mod anonim şi  3 mai-ul de anul acesta, fără să simţim că libertatea de expresie s-a liberalizat şi fără ca meseria de jurnalist să capete un plus de respectabilitate. Nu voi cita aici extrase din ce spun cititorii despre conceptul de presă liberă, dar nu pot omite ce se întâmplă cu jurnaliştii în epoca de suspecte reglementări şi “codări” a libertăţilor jurnalistului. Din ce se ştie la nivelul sindicatului jurnaliştilor din Galaţi (SJG, nu dublura SJDJG, a dulăilor de presă Dan Paic şi Ticu Ciobotaru) dictatura regimului Băsescu se face simţită din nou, prin tot felul de agresiuni şi hărţuiri ale jurnaliştilor. De curând, cameramanul Aurel Sabău a fost pus de instanţă să plătească 10 milioane vechi, pentru că ar fi filmat o poliţistă udată de pompieri la un incendiu. Fotoreporterul Silviu Teodoru a fost lăsat  fără protecţie de poliţiştii din Pechea, în timp ce făcea un fotoreportaj despre tăierile ilegale de animale, comise de oamenii firmei Albo, iar ziarista Corina Misăilă este hărţuită de un şef de partid, pentru că a dat detalii despre studiile insuficiente ale acestuia. Sunt elemente care încadrează şi presa din Galaţi în acelaşi dezonorant loc 92  dintr-un clasament al libertăţii presei, întocmit de Freedom House. România ocupă acest mizerabil loc 92, în condiţiile în care aspiră la libertăţile individuale şi de grup europene. Aspiră, dar nu-i iese!  Cu astfel de apucături şi nostalgii dictatoriale, România  întră în categoria ţărilor care au presa parţial liberă.

Liberi, dar fără notorietate, notorietate contra supravieţuire

In România, presiunile îndreptate asupra presei  sunt tot mai grave. Asa numiţii moguli controlează cea mai mare parte a mediilor românesti, pe cele importante, deţinând astfel controlul informaţiei din care fac un mijloc de luptă politică sau pentru satisfacerea propriilor interese de afaceri. Şi cum presa independentă şi influentă în acelaşi timp nu mai există, jurnalistii au de ales între a fi liberi, dar fără notorietate, sau a-şi câştiga/păstra notorietatea, cu preţul compromisului, mai mic sau mai mare. Criza si disponibilizările masive din presă au coborât, din nefericire, cu mult ştacheta, aducând in discuţie nu notorietatea, ci supravieţuirea.
Constrângerile de diverse feluri reprezintă însă doar o hibă a presei româneşti, despre care s-a tot vorbit. O alta, poate cea mai mare, de fapt, ţine de calitatea morală si profesională a jurnaliştilor înşişi.
Din acest punct de vedere, avem o presă în mare măsură deprofesionalizată, semidoctă, superficială, viscerală, uşor de manipulat, dar şi de corupt. Iar viciile acestea se văd cel mai bine în cazul televiziunilor, cele care, din nefericire, reprezintă cea mai mare forţă din mass-media.

S-a calmat zelosul terorist de ziarişti Marian Popa

 zis nu degeaba  şi Tupeu. Nu că ar fi renunţat la proastele obiceiuri  de a nu mai invita la conferinţele lui de presă decât binecântăcioşii în struna ţărănismului semimanelizat, ci pentru că pare să fi renunţat să o cheme la poliţie, pe teme penale,  pe tânăra posesoare de vorbe tăioase Corina Misăilă. Cum adică, să mă facă pe mine, ditamai preş de partid, că am doar  şapte clase?  Se cuvine să băgăm erată: Marian are tupeu de alba neagra, dar nu de şapte clase!  Din surse miliţieneşti a răsuflat că preşul judeţenei  peneţecede Marian  Popa are zece clase, bre!

Mânaţi de indignare, ne alăturăm suferinţelor lui psihice şi intelectuale şi notăm aici aceste fapte reprobabile de istorie recentă, să le fie învăţătură de minte tuturor fâţelor de presă tembelă de provincie, care se pun cu un ditamai academician de alba neagra pe nerăsuflate: jos impostura, jos meschinăria, afară cu diletantismul şi birjăreala. Am spus birjăreală? Cât se poate de nasol, pute deja a politică.

Fiţoşi fără simţiri, stupizi cu pretenţii

Cresterea explozivă a numărului de televizuni a permis ca în lumea jurnaliştilor TV să intre tot felul de fete şi băieţi, total nepregătiţi pentru puterea pe are o capătă odată cu plasarea în faţa camerei, cu un microfon în mână, sau cu responsabilităţile editării unui jurnal de ştiri veritabil. Mulţi sunt, probabil, bine intentionaţi, însă asta nu ajunge. Dacă ne vom uita la televiziunile importante ale lumii, vom vedea că reporterii şi prezentatorii nu sunt neaparat frumoşi şi- în niciun caz- tineri. Dacă am intra in "bucătaria" unei televiziuni serioase, am vedea că producatorii şi editorii au, în general, peste 35 de ani. Vârsta nu este un criteriu de discriminare, ci garanţie a experienţei profesionale şi de viaţă, fară de care este cu neputinţă să poţi evalua corect o situaţie şi să devii victima intoxicării cu informaţii otrăvite.

Câinele de pază al democraţiei riscă să devină un biet “căţel”

Tentativele de subminare a libertăţii presei s-au comis prin diverse acţiuni si propuneri legislative, dintre care amintim: «Codul Macovei» - prin care jurnaliştii aveau «asigurate» locuri în celule, proiectul Legii proporţionalitătii ştirilor pozitive si negative, precum si politizarea excesivă a instituţiilor publice de radio si televiziune. La acestea se adaugă agresiunile verbale şi fizice asupra jurnaliştilor sau presiuni ale autorităţilor la adresa instituţiilor de presă, cum ar fi anchete ale Poliţiei şi ale Parchetului care au avut drept scop intimidarea jurnalistilor.Cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind îşi exprimă ingrijorarea faţă de tentativele de subminare a libertăţii presei, inclusiv prin propuneri legislative. “Constătam cu îngrijorare că presa română, acest câine de pază al democraţiei, riscă să devină un biet ”căţel”, iar libertatea de exprimare, o veritabilă ”fata morgana”.

 Despre subsemnatul Vasilache, Curtea zice cum că nu

Despre jurnalistul-turnător Vasilache, păsărelul de presă Cezar Amariei ţipă că da.  Revin în treacătul crizei şi asupra crizelor de isterie provocate în vara lui 2008 unei anumite părţi a presei de ştirea care demasca la pachet că trei candidaţi la Primăria Galaţi au colaborat cu Securitatea. La semnal, şi alţi propagandişti ai jurnalismului de turmă s-au năpustit să-şi ia raţia de senzaţional şi s-o dea repede mai departe: jurnalistul Silviu Vasilache, turnător al Securităţii! Nu-i mai amintesc acum pe cei ( pe care îi iert- dar nu-i uit- pentru zelul în exces) care au sărit la demascarea turnătorului Vasilache. Fără să analizeze nimic din constrângerile epocii şi din contextul apariţiei dosarelor de informator, furioşii presei păreau că au certitudinea “turnării” colegilor mei de la Icepronav la Securitate şi a participării la represiunea comunistă.

 Amatorismul şi comoditatea  i-au făcut să preia pe nemestecate  mixul indigest furnizat de CNSAS şi să-l turuie în stil jucărie stricată. Ei bine, iată că Justiţia- în care nu mai am demult nici o încredere- a găsit raţiuni şi argumente pentru a respinge ceea ce a încercat să insinueze CNSAS: în nici unul din cele două dosare de Securitate nu s-au descoperit probe pentru  “o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale”(extras din OUG 24/2008).  Atunci, în 2008, am fost “turnat “ presei şi declarat pericol public. Acum, în 2009, după judecata de la Curtea de Apel Bucureşti, acţiunea CNSAS în constatarea “calităţii” de turnător la Securitate a fost respinsă, ca neîntemeiată. Atunci, în 2008, „colegii” de breaslă (prăfuită formulă!) din întreaga mass media au avut grijă ca ştirea să fie prezentată pe larg (nu am lipsit cu declaraţiile rupte din context nici de pe trilulilu.ro!). Mă aşteptam ca după judecată să nu mai scrie nimeni nici un rând, pentru că ştirea „Jurnalistul Silviu Vasilache nu a fost colaborator al Securităţii” nu mai răspunde nevoii de senzaţional ieftin de care este bântuită presa comercială românească şi –ca parte- presa de găşti politice de la Galaţi. Dar ca un aspirant la faima de tânăr lucrător  şi deontolog pe şantierele presei să se exhibeze  cu articole calomnioase  flagrante –nu mă aşteptam. Exact asta a făcut pe 7 mai 2009 gudurăul de presă Cezar Amariei, scriind exact pe invers. Şi doar era la trei clicuri şi patru apăsări de clape de adevărul portalului instanţelor. A preferat intoxicarea şi amatorismul. A ales să practice alba neagra libertăţii de exprimare- apropo de 3 mai, Ziua Mondială a Presei şi Libertăţii de Exprimare-şi a responsabilităţii. Dar mai poate fi pusă problema responsabilităţii, când libertatea e cea pe care o vrea patronul aflat la servicii politice şi slujbaşul aflat la temenele de slugă jegoasă?

Silviu VASILACHE, 3 mai 2009

____________________________________________________________

Urraa!, Consiliul Discriminării ne scoate din redacţii Staborele ţigăneşti ale Vioricăi Gotu

Gata, răsuflăm uşuraţi! Am scăpat de hăituiala comandourilor ţigăneşti care periodic şi meticulous, descindeau la găozarii de jurnalişti care îşi făceau treaba şi relatau democratic despre excesele la care se preta şefa Biroului pentru Romi din Prefectură, Viorica Gotu. Dosarul de denigrare a ţiganilor prin articolul “Românii ciordesc studiile ţiganilor” dus de Viorica Gotu la CNCD a fost  considerat insuficient fundamentat, şi prin urmare a fost  clasat.

Pentru cine nu-şi mai aminteşte, redacţia Impact a fost ţinta a două astfel de raiduri punitive, în vara lui 2007, comandate efectiv de Viorica Gotu. Pentru că am scris documentat şi echilibrat, Viorica Gotu ne-a pârât disperată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii. Cum cã în articolul "Românii ciordesc studiile ţiganilor", publicat în Impact est- în mai 2007- am fi denigrat în mod public etnia romilor, caracterizându-i ca fiind- citãm din scrisoarea semnatã de Viorica Gotu, Dumitru Macovei şi Mirela Cozmaciuc- "derbedei, traficanţi şi prostituate". Sigur cã n-am pus aceste calificative de la noi, ci am "colorat" oleacã expunerea, citând şi atunci, şi acum, din relatãrile fãcute de colegii de etnie şi de AUR  ai Vioricãi Gotu, Luminiţa Tecaru, Victor Fãcãleţ, Florea Spartacus, Chiraca Lazãr, Valeriu Brudaru şi Tudorel Lazãr. Totul în contextul acelor activitãţi punitive în serie, numite Stabor ţigãnesc, care i-au vizat pe unii din cei citaţi mai sus şi nu numai. Fenomenul staborelii şi bulibăşelii ca la uşa cortului a avut încă de prin 2004-2005 nişte incidente cu ziarişti–vezi episodul de la Miss Piranda din satul Moscu, între Dan Paic şi Viorica Gotu- sau cel de la redacţia Realitatea , unde Viorica Gotu a deplasat un grup de terorişti pentru a-i disciplina voinţa animalului de presă Pompiliu Comşa.

 Primul executat public a fost ziaristul Cozmin Buhuş

de la Imparţial, fãcut de tot râsul de adunãtura de  bulibaşi furioşi, masaţi în sala cu pian de la Centrul Cultural, în aprilie 2006. Pentru cã am cãutat ţigãnelile (ar trebui rromelile?!) Vioricãi Gotu cu lumânarea, au fost trecuţi pe lista neagrã (n-am gãsit alt cuvânt potrivit) şi redactorii de la impact. Ca urmare, în iulie şi august 2007, Viorica Gotu a schimbat strategia: nu a mai ademenit jurnaliştii la Stabor, ci le-a adus staborul la redacţie. Dar să reamintim un pic câteva fapte de context şi de subtext, pentru a înţelege ceva mai mult din presiunea pe care o pun liderii ţiganilor pe liderii de opinie, pentru a obţine mult prea negociata şi clamata discriminare pozitivă de care cică au nevoie cei de etnia ţiganilor.

Dispuneţi luarea mãsurilor de sancţionare a vinovatului

Acest îndemn îl face şefa Biroului pentru rromi din Prefectura Galaţi cãtre Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminãrii, insinuând cã dezvãluirile fãcute în articol ar fi fost fãcute de autor în termenii "afirmaţiilor dure, neverificate" la adresa unor persoane din Biroul Judeţean pentru Romi, care, dacã ar fi adevãrate, ar întruni elementele unei infracţiuni, iar persoanele în cauzã ar fi sancţionate penal". Sigur cã nu am fãcut aşa ceva şi o lecturã mai atentã ar fi fost pentru doamna Gotu şi o ocazie de a pricepe ce este aia deontologie elementarã. Dacã nu am fi verificat ce am fi scris, lectura articolului ar fi fost de-a dreptul trepidantã şi telenovelisticã. Aşadar ,datele ce au fost inserate în articolul incriminat au avut ca sursã informaţii de la Universitatea Dunãrea de Jos, de la Inspectoratul Şcolar şi de la colegii de etnie ai doamnei Gotu. Rãmân încã pe lista de aşteptare subiecte fierbinţi, ce aşteaptã confirmãri şi rãspunsuri de la Poliţie , Parchete şi CJ, despre cum au fost gestionaţi banii primiţi de la Organizaţia Internaţionalã a Migraţiilor şi despre  facturile, listele de lucrãri şi devizele umflate de la şcoala din Frumuşiţa; este de chestionat Federaţiile de organizaţii de revoluţionari şi de aflat din sursã sigurã dacã beneficiazã Viorica Gotu de scutire de impozit, pe baza unui certificat de revoluţionar fals; de investigat cum a fost posibil sã se facã proiecte de finanţare prin Alianţa Romilor, deşi rromii din judeţ sunt grupaţi şi reprezentaţi de Alianţa pentru Unitatea Romilor şi de unde vine "venitul" de 1,8 miliarde lei (în 2004) al AR;

 Nu am mai fãcut investigaţii

 deoarece Viorica Gotu  ne-a atacat meticulos, nu în instanţã (ce mai conteazã încã un proces pe lângã celelalte 87 câştigate?!), ci cu Stabore la locul de muncã. Primul a avut loc prin iulie, când am convenit , în prezenţa a mai multora dintre cei din etnie cu care s-au şters podelele staborurilor menţionate, cã anumite tuşe mai apãsate au fost introduse tocmai pentru a atrage atenţia asupra unui fenomen, anacronic pentru o comunitate din secolul XXI, şi cã eventualele inexactitãţi sã fie corectate printr-o rectificare scrisã , de cãtre cei lezaţi. N-a fost trimisã nici o rectificare, deci se pare cã nu au fost cine ştie ce lezãri. Cu toate acestea, a fost mobilizat la sediul redacţiei Impact al doilea "comando", în august 2007, în mod inopinat , condus tot de Viorica Gotu. Prin hazard, acţiunea de îngrozire  a nemernicului de jurnalist n-a reuşit, acesta fiind în concediu. A fost însã îngrozitã consiliera juridicã Geanina Istrate, care la o lunã dupã repriza de înjurãturi şi intimidãri şi-a luat cartea de muncã şi dusã a fost. Aşadar, onoratã autoritate de stat CNDC, acestea sunt condiţiile în care înţelege şefa Biroului pentru rromi din Prefectura Galaţi , Viorica Gotu, sã aplice constituţia (mã rog, judecata ţigãneascã) oricui îndrãzneşte sã priveascã , cu ochi critic şi imparţial, unele dintre faptele , manevrele şi diversiunile sale. Repetãm încã o datã, acestea au fost prezentate în articolul incriminat cu moderaţie şi cu documentãri atente (şi la Inspectoratul Şcolar şi la Universitatea Dunãrea de Jos, şi la sediul Biroului pentru romi).

"Cã-i nebunã psihic şi toatã familia asta e tâmpitã?!"

“Afirmaţii dure, neverificate" la adresa unor persoane din Biroul Judeţean pentru Romi, care, dacã ar fi adevãrate, ar întruni elementele unei infracţiuni, iar persoanele în cauzã ar fi sancţionate penal". Aşa plângea Viorica Gotu la CNCD. Sigur cã nu am fãcut aşa ceva şi în şedinţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din 24 01 2008 (comunicată în 11 02 2009), CNCD a considerat că redactorii nu au aplicat tratamente diferite pentru situaţii comparabile. De fapt, o lecturã mai atentã ar fi fost pentru doamna Gotu şi o ocazie de a pricepe ce este aia deontologie elementarã. Dacã nu am fi verificat ce am fi scris, lectura articolului ar fi fost de-a dreptul trepidantã şi telenovelisticã, cam cum este reacţia şefei rromilor la reclamaţiile făcute de Dorin Lazăr pentru a se cerceta  dacã a luat Petricã Cornel (fiul Vioricãi Gotu) salarii retroactive (între 1 septembrie 2004-31 ianuarie 2005) în proiectul "A doua şansã", deşi acesta era în Italia şi de a lămuri discriminările cu brutalitãţi la care a fost supusă când a vrut să ocupe postul de profesor de limba romani la LIIA. "S-ar fi sesizat organele! "zice Viorica Gotu. "Vreţi sã vã spun cã a fãcut scandal aceastã Dorina Lazãr pentru 4 milioane care nu i se cuvenea? Care i-am dat bani cu sacul pentru cã mergea la cursuri de formare! Nemernica aia care a fost la şcoala MAIA, care a fost la Liceul CFR, la grãdiniţa Frumuşiţa şi toţi directorii n-a ştiut cum sã scape de ea?! Cã-i nebunã psihic şi toatã familia asta e tâmpitã?!  E un grup de neputincioşi, care nu-şi gãsesc rostul. Dacã aveau ceva concret , mã desfiinţau în patru ani. Mi-au intentat trei procese... Brudariu mi-a fãcut proces cã am zis de fata lui cã nu e fatã mare. Da ce , pe mine mã intereseazã cã fata lui nu-i fatã mare? Fata lui e ca o vacã , aşa-i de grasã! Ailaltã, Luminiţa Tecaru e nevasta lui nepotu-miu, şi m-a dat în judecatã! Aţi vãzut cã a venit cu mine sã fie împotriva dumneavoastrã? ( la primul Stabor de redacţie ). Am plãtit sã-l scot din puşcãrie! Pãi dumneavoastrã puneţi botul la ce spun toţi golanii, toţi nemernicii?"- încheie  şefa Biroului pentru rromi scurta ei dizertaţie despre natura umanã şi meandrele concretului interetnic. Terorizarea jurnaliştilor va continua cu un Stabor reşapat?

Ora 25, martie 2009

________________________________________________________________

Pitbull Paic devorează oiţe (rătăcite) de presă

Semnalam  pe la mijlocul lui ianuarie fenomenul - din ce în ce mai bine definit - al tonomatelor de presă de la Galaţi. L-am exemplificat  cu reprezentanţii de excelenţă ai jurnalismului obedient, Dan Paic, corespondent Agerpres, Maria Măndiţa, redactor Viaţa Liberă şi Daniel Mihalaşcu, cu redacţie incertă( transfug pe la Monitorul, TVG, Europa FM,  Antena 1 Galaţi-Brăila).Toţi trei au prestat pe post de moderatori la toate „înscenările” de emisiuni electorale ale TVG (televiziunea PSD) şi execută „fără anestezie” şi fără virgulă între subiect şi predicat orice comandă de partid, „făcându-i” pe oricare dintre oponenţii politici ai PSD. Pentru obedienţa şi slugărnicia lor, toţi trei au fost recompensaţi cu salarii, prime, cofinanţări pe proiecte cu fonduri europene, posturi în instituţiile publice sau chiar cu apartamente din fondul ANL. Tot ei (dar şi alţi slujbaşi de presă din cooperativa corespondenţilor pentru presa centrală, aproape în exclusivitate angajaţi ai TVG şi filtraţi de PSD) au misiunea de a arunca în derizoriu orice intervenţie, cât de cât serioasă, a altor jurnalişti, la conferinţele de presă ale Primarului Dumitru Nicolae. Acesta este motivul pentru care am considerat că este de datoria sindicatului jurnaliştilor SJG să monitorizeze aceste excese şi să le fixeze în câteva note specifice de autoreglementare în interiorul breslei. Redăm mai jos fragmentul referitor la tonomatele de presă (redactat de Silviu Vasilache, jurnalist la Impact şi Ora 25) care a produs pentru a doua oară reacţii violente  din partea tandemului Paic-Mihalaşcu, la finalul conferinţei de presă a Primarului Nicolae

(ascultă fişierul audio)

.
Este cu siguranţă o confirmare a condiţiei de anexă ce pare să fie rezervată presei de Galaţi şi o reconfirmare a servilismului unora dintre cei care încă nu au priceput care este rostul presei libere. Este şi demonstraţia publică - la un volum suficient de mare pentru a fi auziţi de „stăpânul” Nicolae- pe care o fac pitbull-ii Paic şi Mihalaşcu faţă de oile de presă rătăcite de turmă (de această dată, Silviu Vasilache).

Iată şi extrasul din „Brandu lui Mitică”:
Confirmări şi reconfirmări vin şi pe filiera tonomatelor de presă.Tonomatul de presă Daniel Mihalaşcu (angajat de Durbacă iniţial pe post de tonomat de cafea la ATOP, transferat ulterior de Eugen Chebac pe post de tonomat tv, cu contract de referent la CJ şi cu biroul amenajat în chicineta biroului lui Eugen Durbacă) pune o întrebare cu chichirez:” Ordonanţa asta cu pensionarii se  aplică şi aleşilor?” Răspuns: „Nu, nu se aplică aleşilor, deşi ar fi bine!” Ăsta e un apropou la mine?!...”  „Nu, e apropou la Durbacă! Hă, hă,hă!” Al doilea tonomat de presă, Maria Măndiţa, răsplătită pentru prestaţiile de campanie cu un apartamen peste rând în blocurile ANL se interesează cam insistent de salariul (cu limitare prin legea Boc) a directorului Ionescu, de la Ecosal. Nea Mitică devine ţâfnos:” Are în jur de 100. În orice caz, e 1% din cât are directorul de la Viaţa Liberă!”(râsete mânzeşti). Al treilea tonomat de presă, Dan Paic          ( pentru merite în susţinerea cauzei i s-a dat şi lui un post de reprezentant al societăţii civile PSD la ATOP, în plin sezon de combatere/eliminare a paraziţilor bugetari!) a tăcut mâlc toată conferinţa de presă. De fapt, el este prin  fişa postului Pitbull-ul care anihilează behăiturile oilor rătăcite de turma PSD. Şi oi rătăcite nu prea mai sunt.

Ora 25, februarie 2009

________________________________________________________________________

          Proprietatea intelectuală şi drepturile de autor nu sunt mofturi

Ne-am obişnuit să ni se spună că proprietatea privată e un moft, aşa că, pe cale de consecinţă, şi proprietatea intelectuală e la fel un moft. Doar că UE are un pic altă părere. De unde şi aşa numita Copyright Directive, al cărui scop declarat este de a crea ’’o piaţă comună internă’’ şi în domeniul reglementărilor legate de drepturile de proprietate intelectuale. Cu alte cuvinte, România nu va putea juca după alte reguli. Suntem un popor plătit în proporţie de 65 % cu salariul minim. 37 000 dintre aceştia au avut în 2007 drepturi de autor-să recunoaştem, extrem de puţini! La nivel oficial se vorbeşte de o creştere spectaculoasă, fiind vehiculat chiar un număr halucinant, de 200.000 de persoane. Toate aceste cifre ascund şi o mare doză de şmecherie. La rigoare, probabil că mai aproape de adevăr este prima categorie, care prin activităţile prestate se încadrează în legea drepturilor de autor. Restul sunt trişori, ei sau angajatorii lor. Treaba statului e să-i depisteze pe aceşti trişori şi să-i aducă în legalitate, nu să omoare legea dreptului de autor. Uniunile de jurnalişti din Germania şi Marea Britanie, de pildă, au în programul lor constant respectarea drepturilor de autor ale jurnaliştilor, negocierea lor corectă cu angajatorii din mass-media şi un întreg tarifar pentru rentabilizarea acestor sume, inclusiv pentru freelanceri - categorie jurnalistică foarte slab reprezentată în România. De-a lungul unei cariere de peste trei decenii, pot spune că sunt victima multor ţepari de presă, altminteri formatori de opinie, admiraţi de cititori. Pentru că sunt din provincie- în opinia lor- trebuie să accept orice. De pe la vreo două redacţii bucureştene şi acum, la final de ianuarie, cerşesc banii munciţi în octombrie, şi nu ştiu dacă am să-i mai capăt vreodată. Dacă aş aduna banii munciţi, dar care nu au mai ajuns niciodată la mine, ar trebui să fiu proprietar de vilă. Dar au avut grijă şefii mei vremelnici să mă considere, ca şi pe alţi colegi, o cârpă care acceptă ca orice nevolnic să-şi şteargă picioarele pe ea. Dacă nu-mi convenea la un moment dat sau altul, trebuia să renunţ, evident fără nici o ajustare de portofel. Dar pe foamea asta, la fel ca majoritatea, n-am făcut-o. În plus, bărbat fiind şi mai înaintat în vârstă, nu pot concura nurii colegelor focoase, posesoare de tupeu şi nici băutele cu şefii ai colegilor bucureşteni. Acum, trăiesc clipa în care se fură din propria creaţie. Retribuirea prin contracte de drepturi de autor a devenit o adevărată modă în media de la finele anilor ’90, atunci când patronii şi-au dat seama că pot scăpa de o serie de cheltuieli adiacente salarizării prin contract de muncă, folosindu-se de formula DA. Problema se complică când stăm să ne gândim la posibilele avantaje ale beneficiarului unui contract DA, avantaje ce tind spre zero. Momentan, avantajul este clar în curtea angajatorului, noţiunea de freelancer fiind încă destul de greu de definit în media autohtonă şi nu numai. Societăţi capitaliste avansate cu avocăţime perversă, cel puţin în domeniul jurisprudenţei economice (gen SUA sau Japonia), au fost în stare să pervertească complet ideile iniţiale din spatele drepturilor de autor. Cam la fel cum le pervertesc mârlanii de la noi, care evită să ia leafa mare, dar încasează la greu din drepturi de autor.

Sunt publicaţii şi pe la Galaţi care nu plătesc de fel colaborările sau o  fac în bătaie de joc, dar asta şi pentru că falimentul din presă bate la uşa lor. Poate că tembelismul eliminării drepturilor de autor (idee vehiculată de un lider sindical, provenit de la Galaţi), în urma întâlnirii cu reprezentanţi ai Guvernului, este doar o piatră aruncată în baltă de un nebun. Nu este prima oară când inşi obscuri, dar foarte gălăgioşi, instigă clasa muncitoare împotriva clasei creatorilor de valori intelectuale. Astfel de personaje care au făcut din sindicalism o meserie, îşi arogă dreptul de autor al unor proiecte de legi îndreptate împotriva creatorilor. Artiştii, să fie clar pentru toată lumea, sunt oricum foarte prost plătiţi, iar o astfel de lege nu ar face nimic altceva decât să încurajeze munca la negru. Respectând deontologia profesională, trebuie să recunoaştem că la fel de trist este însă şi faptul că suntem singura ţară în care reporterii sunt plătiţi cu drepturi de autor. În tot spaţiul UE, reporterii sunt lucrători ca orice lucrători, sunt plătiţi în acord, au o parte fixă şi una variabilă, dar nu intră pe drepturi de autor. 
          

Pompiliu COMŞA, Realitatea
membru al Societăţii Jurnaliştilor din Galaţi

_________________________________________________________________________________

Suferinţă şi virtute, că-i pe vrute!

Vine o vreme în viaţa marilor oportunişti ai comunităţii când trebuie să se retragă din funcţiile şi posturile de stors avantaje  şi de traficat influenţe şi să revină la condiţia de simplu purtător de onoare al bunului simţ. Bunul simţ este însă o noţiune necunoscută acestor mari purtători de tupeu. Pentru ei, această deformaţie de caracter ce poate atinge dimensiuni uluitoare pentru spiritele comune le dă suflul necesar pentru a transforma până şi ieşirea de nevoie din scenă într-un ultim “buf” tras fraierilor de pe lângă ei. Primul exemplu de tupeu extrem este cel al directoarei Marinela Dobrea, de la Direcţia Drepturilor şi Ocrotirilor Copilului (vorba vine). După ce a fost promovată, încurajată, ocrotită şi acoperită de jupânul Durbacă, Marinela Dobrea a jefuit la extrem (cam în procent de 700%!) fondurile publice alocate de comunitate pentru copii nimănui şi ai tuturor. Când a fost descoperită şi ar fi trebuit să facă socotelile şi să justifice unde se regăsesc “tunurile” financiare date, directoarea dispare, nu înainte de a-şi aproba intrarea subită în concediu medical. Concediul care îţi garantează 80% din salariul de neam prost pe care l-ai avut, şi vechimea pe post pentru cel puţin 90 de zile. Aşadar, grea boală o lovi pe Dobrea, deşi cu o zi înainte de concediu era în deplinătatea puterilor şi funcţiunilor şi era gata-gata să le spargă capetele şi aparatele bestiilor de ziarişti care o aşteptau pe hol. 

Să tot fie mai bine de o lună de când a dispărut de la post prefecteasa Ema Turcu, exact cam din momentul când o lăsă în voia sorţii Prefectul Mihai Capră, retras prematur la meditaţii transpartinice. Ei bine, exact de atunci, Ema Turcu fu lovită de o gravă suferinţă şi a intrat subit - aţi ghicit - în concediu medical. Nimeni nu bănuia că suferinţa poate fi ascunsă cu atâta măiastră bravură în ieşirile televizate ale Emei- cu vreo două săptămâni mai înainte-pe când se dezvăluia ca practicantă de sporturi extreme şi mare iniţiată în scufundări la Tenerife sau Maldive. În sfârşit, să mai pasăm jetoanele acestei alba neagra de Covurlui şi în cazul de chisnovatică amintire al fostului inspector de gardă de mediu Gabriel Panaitescu, pasat de micul Dobre Mircea Cristea  la o simpatică prefectureală cu tremen redus. Pentru cei cu slabă ţinere de minte, repetăm: nici nu s-a uscat cerneala  pe actul de demitere şi pe plângerea penală pentru “pitirea”unei amenzi de mediu dată Combinatului, că firavul Panaitescu era deja în Germania, în concediu medical, pentru analize complexe.

Ora 25, decembrie 2008

________________________________________________________________________________

Jurnalistul comunitar kamikaze

Fotoreporterul Bobi dă în bobi: poliţia de Pechea e alba sau neagra?

Grea este meseria de fotoreporter în ziua de azi, când treburile publice parcă sunt un fel de privată de familie sau de gaşcă de golani şi când organul comunitar rimează extraordinar cu parazitar. Grupul de reacţie rapidă din Sindicatul Jurnaliştilor din Galaţi introspectează astăzi panarama de protecţie pe care au înţeles s-o acorde fotoreporterului Silviu Teodoru, în 13 septembrie, agenţii Secţiei de Poliţie de la Pechea. Aflat în exerciţiul serviciului la Pechea, jurnalistul Silviu Teodoru urma să fotografieze nişte tăieri ilegale de animale în gospodăria cetăţeanului Vasile Stroiu (zis Geambaşul), angajat al uneia dintre firmele lui Neculai Dumitru, din grupul numit Albo. Realizarea fotografiilor se impunea în contextul dezvăluirilor din presa centrală şi locală privind evenimentele violente petrecute la ferma de la Pechea a lui Constantin Stratulat-fost asociat al lui Neculai Dumitru - în urma cărora acesta a fost deposedat de bunuri iar ulterior a fost bătut crunt şi i-a fost tăiată o ureche. Fotoreporterul de la agenţia de ştiri NewsInn a realizat că documentarea prezenta pericole multiple, atât în ce priveşte integritatea sa fizică cât şi cea a aparaturii specifice realizării fotoreportajului, aşa că a decis să solicite sprijinul organelor de poliţie din comuna Pechea. A fost solicitat agentul Alin Botezatu, care a bătut în retragere şi l-a avertizat pe jurnalist că nu este de competenţa lui să-i asigure protecţia în exercitarea atribuţiilor lui profesionale. Cu toate acestea, agentul de poliţie s-a deplasat la locul unde se făceau sacrificările ilegale de animale, asistând pasiv la ameninţările pe care le scuipa printre dinţi Geambaşul Stroiu (corect informat asupra scopului şi duratei vizitei) către Constantin Stratulat şi către fotoreporterul Silviu Teodoru. Geambaşul către fotoreporter: ” Vrei să intri să faci poze? Poţi să intri, dar de ieşit nu mai ieşi!” Poliţistul către fotoreporter: „ Vezi că nu se poate, doar ţi-am spus că e proprietate privată!” Geambaşul către poliţist:” Băi Aline, cu tine discut mâine!” Tot Geambaşul către Stratulat:„ Pe tine tot te nenorocesc! Îţi iau gâtul!!” Aşa cum îi stă bine unui jurnalist cu atitudine civică şi de solidaritate sindicală, Silviu Teodoru a făcut plângere penală la Parchet. Este de presupus că acest organ de mare interes public (în primul rând prin mărimea salariilor pe care le extrage din bugetul public) va ancheta cu celeritate şi rigurozitate amănuntele cazului de mafiotism şi obedienţă de la Pechea. Pentru uzul procurorilor (care au reacţionat la plângere după două luni de la producerea evenimentului), precizări de context naţional şi european se impun. Aşadar, Statutul jurnalistului există şi este bine fundamentat încă din 2004, de Convenţia Organizaţiilor de Media. Mai mult, Codul Deontologic al Jurnalistului (parte a Contractului Colectiv de Muncă pe Ramura mass-media, deci publicat şi în Monitorul Oficial) are în subtext consideraţii privind noţiunea de interes public, care se aplică perfect peste cazul de la Pechea: orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes public; interesul public nu priveşte doar ceea ce autorităţile consideră că este de interes public. Cu alte cuvinte, mai pe înţelesul miliţienilor cu subordonare Albo de la Pechea, tăierea de animale în curtea lui Geambaşu sau pe coclaurile din dosul fermei sunt delicte de gravă neigienă şi pericol de îmbolnăvire pentru cumpărătorul din Hala Centrală. Ia ascultaţi ce scrie alb pe negru (nu-i totuna cu alba neagra de-a legea şi slugărnicia jucată de agenţii de la Pechea!) la articolul 4 al Codului: ”Jurnalistul este obligat să respecte viaţa privată a cetăţenilor şi nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obţine informaţii sau imagini despre aceasta. Atunci când comportamentul privat al unor personalităţi publice poate avea urmări asupra societăţii, principiul neintruziunii în viaţa privată poate fi eludat.”

Ora 25, noiembrie 2008

____________________________________________________________________

Miliţizda Emilia de la Secţia 4 are draci când e udă

Cameraman kamikaze, caut poliţie mânjită cu justiţie! Anunţul a fost preluat de grupul de monitorizare a abuzurilor comise împotriva presei de pe lângă Sindicatul Jurnaliştilor din Galaţi (SJG). Aşadar,   ziua de 21 iunie 2008 este o zi istorică pentru istoria jalnică a Poliţiei de Secţia 4 de Galaţi dar şi o zi memorabilă pentru păţaniile crâncene ale presei de provincie decrepită. Eroul procesului verbal de mai jos şi apoi al procesului de căutare a dreptăţii este cameramanul Aurel Sabău, de la ProTv Galaţi.

Aflat în Micro 39, la filmarea unui incendiu, cameramanul simte că începe să aibă ghinion, încă din primele momente ale intrării în dispozitiv. Ghinion, numele tău este femeie, poliţistă şi arţăgoasă pe deasupra. Iritata Emilia de la Secţia 4 era puţin udată de pompieri şi fiindcă avea draci, s-a năpustit pe cel care a presupus că a avut neruşinarea să mai şi filmeze aceată prostioară de cartier. Aşa s-a pomenit cameramanul Sabău şi cu buletinul ridicat (direct din portmoneu), şi cu o amendă maximă plesnită peste faţa lui atât de antipatică şi respingătoare. Dispeceratul secţiei 4 a dat dovadă de simţ de disimulare şi a calmat incidentul, probabil ca etapă a tehnicii de fraierire a jurnalistului comunitar. Partea incitantă a tărăşeniei  cu un jurnalist hărţuit de un poliţist abia acum începe, mai bine zis odată cu amendarea făptaşului cu una amendă elucubrantă de 1000 de lei, dată în zi de duminică, cu martor fals şi întâmplată pe str Regimentul 11 Siret (nu în Micro 39!), suplimentată de un avertisment în valoare de 1000 de lei (nici avertismentele nu sunt normale la Secţia 4, băi nene!). Motivul e bine fundamentat, măi dragă cetăţene: obstrucţionarea pompierilor şi atitudine sfidătoare la adresa poliţiei. Ce contestaţie, ce pertractări, poliţia e miliţie şi te bagă la necaz că aşa vrea neuronul ei de poliţistă nervoasă şi vigilentă la huliganul de presă. Cazul a ajuns în instanţă şi - nicio surpriză - instanţa respinge contestaţia cameramanului, ca nefondată! Fundamental de hilar, nu se poate imagina o situaţie mai bizară decât cea a cameramanului care blochează pompierii şi atentează la sfioşenia de primadonă a doamnei miliţian Emilia. Comunitatea jurnalistică îşi ţine respiraţia, urmează recursul în cazul de hărţuire bezmetică a unui jurnalist de către o reprezentantă isterică a organului comunitar parazitar.

Ora 25, octombrie 2008

__________________________________________________________________________

Jurnalist 2007- instrucţiuni de folosire şi exploatare

Ce este un jurnalist? O privire fugitivă pe Statutul jurnalistului (şi sunt sigur că mulţi dintre cei care s-au rătăcit în această meserie or să exclame: "Cum, există şi aşa ceva!?") lămureşte imediat şi exhaustiv. Jurnalistul este acea persoană care exercită dreptul inviolabil la liberă exprimare şi a cărei principală sursă de venituri este obţinută din realizarea de produse jurnalistice - fie ca angajat, fie independent - indiferent de domeniul mass-media în care lucrează (presă scrisă, audiovizual, online, etc.). Încă ceva foarte important: profesiunea de jurnalist este recunoscută de organizaţiile profesionale, patronale şi sindicale semnatare ale Statutului Jurnalistului şi ale Contractului Colectiv pe ramura mass-media (CCMM). Nu este cazul şi nici spaţiul să refacem acum istoria de 6 ani a sindicalismului din presa gălăţeană. Spunem în treacăt că şi aceasta, ca toate istoriile româneşti recente, este punctată de victorii ale bunului simţ civic dar şi de trădări mizerabile, tipice de altfel mentalităţilor de slugi ale unor jurnalişti şi de apucăturile despotice ale patronilor de presă din Galaţi. Iată însă că chiar şi după 17 ani de "revoluţie" a libertăţilor de exprimare, exprimarea libertăţilor şi drepturilor jurnalistului (de exemplu, dreptul de a câstiga un salariu pe măsura prestaţiei lui sociale) rămâne  o valoare aproximativă. La solicitarea (a se citi insistenţele Sindicatului Jurnaliştilor din Galaţi), Inspecţia Teritorială de Muncă din Galaţi a verificat modul în care patronii de media din Galaţi îi respectă pe cei care trudesc zi şi noapte pentru ei, care îi fac mari patroni de presă , care le aduc de fapt tirajele şi audienţele ce atrag publicitatea şi le umplu conturile cu mulţi bani. Ei bine, deşi e greu de crezut că în secolul XXI, la Galaţi, se moare de foame din salariul de ziarist, asta chiar se întâmplă. Marea majoritate a ziariştilor trăiesc la Galaţi în condiţii derizorii , din salarii minime pe economie, cârpite pe ici pe colo cu expediente de tipul acord, remiză sau drept de autor. Dacă îţi convine! - mârâie patronul de presă. Dacă nu, aşteaptă la uşă alţi 10 amatori de vedetism şi fandoseală tip "eu sunt jurnalistul cutare, de la ...!"- îşi încheie mogulul de presă argumentaţia rudimentară. Ştiind că  funcţionează de vreo 10 ani pactul ocult al patronilor de presă, chivernisiţi şi cu mari pretenţii de moralişti ai vieţii publice, prin care aceştia au instituit o plafonare a salariilor jurnaliştilor.

Câinele de pază, căţeluş de plimbări şi gudurări

Fiindcă nu mai puteau da înapoi (oricum au tergivesat problema circa 1 an), inspectorii lui Ionel Petrea au verificat starea legalismului relaţiilor de muncă la 5 societăţi - editori de media: la Viaţa Liberă (care editează cotidianul Viaţa Liberă), la Publimedia (care editează cotidianul Monitorul de Galaţi), la Express Media (care deţine postul de televiziune Express TV), la TV Galaţi (care gestionează postul TV Galaţi) şi la Grupul de presă (care deţine postul de radio Radio Galaţi). Ce au constatat inspectorii? Că numai la Viaţa Liberă şi la TV Galaţi erau funcţionale CCM, dar care n-aveau nici o legătură cu CCMM pe anii 2006 - 2007 (primul CCMM a fost publicat în Monitorul Oficial şi produce efecte încă din 2004, dar viteza cu care circulă informaţiile de acest gen spre patroni este o problemă foarte delicată). Salariile de bază ale angajaţilor sunt sub nivelul minim prevăzut de CCMM (salariu minim pe economie majorat cu 20%); numai la Viaţa Liberă se respectă oarecum vechimea în muncă şi sporurile aferente şi există o grilă de acordare a unor zile suplimentare la concediu, în funcţie de vechime.

Colocviul Consumatorul de Media-iunie 2007

La niciuna dintre firme nu există programe de lucru inegale sau flexibile

pentru salariaţii care nu pot avea program fix de lucru (aşa cum prevede art. 13 din CCMM); numai la Viaţa Liberă se acordă prime pentru situaţii speciale (zi de naştere, Crăciun, Paşte etc). Sigur, controlul a scos la vedere şi alte neconformităţi faţă de prevederile CCMM, stabilind termene concrete de realizare. US Media Sind, alături de membrul său afiliat SJG (sindicatul, bineînţeles, nu dublura  inventată de Ticu Ciobotaru şi Dan Paic!) a dat un comunicat, pe care îl încheie după cum urmează: "Atragem atenţia că prevederile CCMM sunt obligatorii pentru întreaga breaslă, iar jurnaliştii au dreptul sa primească retroactiv toate diferenţele la salariul minim, plus sporurile prevăzute în CCMM, încă de la încheierea primului contract de acest tip, din 2004. În acest sens , US Media Sind a angajat Casa de Avocatură «Dojană Niemesch şi Asociaţii», care acordă gratuit consultanţă juridică membrilor Uniunii.

Iată, fraţi jurnalişti, că se poate, că puteţi fi chiar mai mult decât umili, fricoşi, laşi, resemnaţi sau complici.  Exprimaţi-vă însă, cereţi-vă dreptul la demnitate şi nu lăsaţi doar pe seama liderilor de sindicat kamikaze obţinerea de drepturi, pentru nişte jurnalişti care nu par că le vor cu adevărat.

Iată cu ce minciuni şi aroganţe

îşi încheie raportul Inspecţia Muncii Galaţi: "Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a constat că în niciuna din aceste societăţi nu există constituite sindicate (nici măcar galbene?) şi nici nu au fost identificaţi membri ai sindicatului Societatea Jurnaliştilor din Galaţi. Domnul Sorin Ţiţei, preşedintele acestui sindicat, nu este angajat cu contract individual de muncă în societăţile din mass media din Galaţi, fiind colaborator al unor publicaţii centrale." Ce importanţă are că demersurile privind inspecţia ITM în redacţii au fost făcute de un colaborator al unei publicaţii centrale (şi vicepreşedinte al SJG, în acelaşi timp)?. Aceste ultime rânduri par a fi dictate în biroul unui director de ziar (lider al presei gălăţene !?) care şi-a pus angajaţii să-şi anuleze (telefonic!) cererile de adeziune la sindicatul SJG şi a făcut şedinţe furioase de demascare a ziariştilor "colaboraţionişti". De altfel, singurul ziarist care a avut curajul să recunoască că este şi membru fondator  al SJG a primit imediat o mărire de salariu(!). Este vorba de Costel Crângan. Sigur că nu există sindicate de unitate (UGSR-ul a decedat totuşi încă din '89), iar ideea (inteligentă!) constituirii unui sindicat la nivel judeţean a fost pusă în practică tocmai pentru a nu da posibilitatea unor represalii şi a funcţionării sindicatelor galbene. Sindicatul SJG funcţionează din 2001, are peste 150 de membri din toate redacţiile, este condus de un Consiliu Director, emite legitimaţii pentru membrii săi şi organizează stagii de pregătire profesională. În sfârşit, neverosimil, paranormal, preşedintele SJG are carte de muncă în una din societăţile mass -media din GalaţI, al cărei patron nu face alergie la ideea de sindicalism.

Silviu Vasilache
preşedinte SJG Galaţi