Verde-n faţă

Alba neagra
Cum să micşorăm preţul la benzină

Nu cu jocuri de domnişoare  de gen “Dansul pinguinului” în varianta “mărunţiş la benzinării”, care nu este pentru o ţară ca România. Joaca de-a plătitul cu mărunţiş nu are decât valoare de simbol, nu-i poate determina pe golanii de la guvernare să facă ceva pentru cetăţenii care şi-au dat votul ca să le fie apărate interesele în faţa speculatorilor corporatişti. Nici mobilizările de pe internet pentru suspendarea alimentatului cu benzină pentru trei zile nu produc efecte sesizabile. Ce nu se cumpără în cele trei zile se recuperează imediat în următoarele zile. O cârdăşie evidentă dintre şmecherii lui Boc şi şmecherii corupţi de la Consiliul Concurenţei lasă lucrurile să se rezolve de la sine într-o ţară a guvernării nesimţite. Numai dacă fraierul roman ar înţelege că doar aducerea maşinilor pe străzi - la nivel naţional - şi abandonarea lor acolo (inclusiv la benzinării) pe termen nelimitat (cel puţin până la căderea Guvernului) ar schimba ceva din aroganţa nenorociţilor de petrolişti.

Până nu vom abandona  ceva din laşitatea, resemnarea şi comoditatea românească , ei vor continua să sfideze şi să facă averi. Varianta de rezervă, cumva adaptată la stupiditatea (naivitatea) românească  vine tot de pe net. E un fel de şah la austriecii spoliatori de la Petrom şi la instrumentele lor corupte din Guvernul Boc. SPARGE MONOPOLUL! NU MAI ALIMENTA DE LA PETROM!  Iată şi nişte socoteli. ”Am căutat taxele incluse în benzina de la 1 ianuarie 2011- acciza este de 467 EUR / tonă- taxa de drum este de 125 EUR / tonă- taxa de solidaritate (câte un cent / litru - motivul este acoperirea prejudiciului din cauza falimentului Bancorex) adica 10 EUR / tonă. Producătorul are preţul de aproximativ 370 EUR / tonă. Astfel rezultă următorul preţ pe tona de benzină: 370+467+125+10=972 EUR /tonă (taxe şi accize) . Se adaugă TVA de 24 %, adică 233.28 EUR.  Totalul este de 1205.28 EUR/tonă.  Un litru de benzină este 1,205 EUR (aproximativ 5.15 RON).  Producătorul încasează 370 EUR/tonă . Statul incasează 835.28 EUR/tonă.
 Aşadar, concluzie:  Din 17 ianuarie 2011, NU MAI ALIMENTAŢI DE LA PETROM !!! Este singura soluţie de spargere a monopolului carburanţilor . Lovind într-un singur corporatist, acesta  va avea două soluţii: să intre în faliment sau să scadă preţul, declanşând în acest  fel concurenţa pe piaţă. Mai mult, este singura şansă prin care putem cere şi obliga guvernul României şi Petromul să desecretizeze Contractul de Privatizare şi să aflăm care sunt trădătorii acestei ţări. În felul acesta se vor dezvălui şi comisioanele date (preţul trădării) şi nemernicii care le-au primit (hoţii naţiunii)”. Hai, la treabă!

Ora 25, ianuarie 2011

________________________________________________________________________________

________________________________________________

Interviu cu Floricică Mirel, Prozator de Balcani, Filosof românesc, pohta ce-am pohtit, luat în dimineaţă de toamnă – vacă acră, pe muzică sîrbească de la postul de Radio Veseljak ce emite din Germany

Fantasticul nu iartă pe nimeni

Io: Rogu-te, o scurtă prezentare pentru cetitorii de la Ora 25!
F. M.: Născut pe 15 ianuarie, sînt fiul unui uriaş: Ţăranul Român, şi-al celei mai frumoase Mame: Limba Română, şi-am cea mai mare bogăţie: acele păsări călătoare, opincile!
Io: Eşti un mare patriot, se vede…
F. M.: Am fost! Urăsc limba asta: ce contează că au vorbit-o Eminescu şi Nichita Stănescu? Gingiricile care s-au cocoţat pe stîlpii puterii ucis-au orice boare de mîndrie de a fi român. Ţara este populată de strigăte, nimeni dintre cei de sus nu le aude. Evident, coteii vor spune că aceastea-s niscaiva olecăiri. Greşit! Sînt realist. Am avut tricolorul pe un perete. Era valoare, alături de Mircea Eliade, „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, într-un singur volum, luat în loc de Platon, „Opere complete”, acum mulţi ani. Atunci cînd un profesor mi-a rezervat Kant, „Critica raţiunii pure” (în traducerea lui Bagdasar), la anticariat, şi am aflat preţul, neavînd destui bani, am dat jos tricolorul, am învelit în el, cartea lui Eliade, şi-am plecat prin cartier să le amanetez. A venit Mama, săraca, după mine, şi m-a oprit, făcuse ea rost de bani. Aşa am făcut mereu, am risipit banii. Am risipit sănătate, prietenii, vorbe frumoase. Ţara cîntă a jale, dar, de departe, cei de sus, comentează că, uite, ce bine o duce vulgul. Alde neghiniţă cu minte de măgăriţă. Evident, aprob pe Machiavelli: „Numai prin laşitatea supuşilor ajung cei răi la putere”. Venerabila garderobă a filosofiei m-a făcut să fiu un ratat. EBA, Bogdan Ciucă, Poponeţ, Casian Gălăţeanul, Marian Vanghelie, Toader Paleologu... ei sînt exemple de reuşită. Cei care s-au făcut hamali la Cultură, au pierdut. Ipocriţii dorm liniştiţi. Lacheii lor veghează. Contemporanul meu – ipostas al Nemerniciei. Reuşita nu ţine de Suflet, de Educaţie, de Moralitate. Reuşita este pupat de tălpi, vînzare de frate, minciună-fluviu. Cîndva, toate au fost sfinte.
Io: Şi tricolorul?
F. M.: Acum, este ascuns printr-o cutie, pe sub cărţile de colorat. Am harta Federaţiei Ruse pe un perete, un tablou cu toate personajele din „Familia Simpson”, pe altul, steag al POCCИЯ, tablou cu Serghei Vasilievici Rahmaninov. Ce mai, Dilaila-Lama!
Io: Cîţi dintre români trebuie deportaţi?
F. M.: Pe Insula Şerpilor, în Sahara, în Pusta Panonică. Măcar vreo 10 milioane. În ultimul tren, ultimul vagon, m-aş urca. Să fiu sigur că ajung panaramele la destinaţie. Cu pistolul-mitralieră aş sta. Atunci să vezi fericire şi voie-bună! Democraţia nu este pentru români! În dictatură, oamenii se apucă de citit, meditează, se împrietenesc, au hobby-uri... în democraţie, tot ce este mai rău, iese la iveală, ajung mediocrii şi retardaţii să conducă. Mass-media este un exemplu: bagaboantele lecturează prost de pe un prompter. Dar au limuzine. Ştiutorul de latină şi greacă veche este cerşetor în gara Buzăului, doarme pe cartoane. Miroase a porno în ţara asta. Uite, la noi, şi aşa, peste tot… La primărie e Cacanache. Un oligoid. El primăreşte. Toacă banii noştri cu afaceriştii lui. Indiferent de ţigănia politică din care fac parte: liberali, onanişti, democraţi, onanişti, conservatori, onanişti, sociali ai democraţiei sau democraţi întru socialism, onanişti. Lefegii aceştia îşi poartă popourile la cravate late. Ei au firme. La niciunul nu vezi decît gesturi de rector ai Oxford-ului. În realitate, îs o adunătură de retardaţi; dacă i-am înlocui cu nişte giboni, am jigni gibonii. Dar ei au firme. Care aduc bani. Se ştie: în politică intri dacă ai mulţi bani şi pentru a face mulţi bani. La conciliu ăl mare, mdea, e Ucigă-l Toaca, omul serviciilor secrete. Acesta şi-a numit gunoierii, tarabagii şi amantele în fruntea direcţiilor generale. Absolvente de seral, posesoare de buze, fac abuz după abuz, ajunse coropişniţe cu fotolii negre. Procurorii sînt înregimentaţi. Poliţiştii sînt angajaţi de 20 ani doar pe pile şi mită. Espisporcul este găozar. Are ghiulu’ lărgit. Totul, în oraş, miroase a porno. Aici vrem să facem noi cultură? În comisia de cultură a primăriei (unde primăreşte Cacanache, oligoidul), s-au aciuit nişte lachei (de)ontologoci. Singura cultură de care auzit-au este coprocultura. Adicătelea, ce le place ‘mnealor să halească, lătrîndu-se între ei, în fiecare zi. Sînt bani la cultură, dar acolo nu ajung oameni de cultură. La judeţeană (de partid), situaţie paralizată de oieri rataţi şi sifilitici, numiţi – sugestiv – directori, ce se perindă pe acolo, trăgînd aghioase şi guiţînd, noaptea, cu mîna-n chilot, prin somn. De le-ar veni cel de veci! La altă tarabă culturală, un fost vînzător de penisuri artificiale, utere artificiale (el de care foloseşte?), aruncă banii noştri, sub pretextul unor sărbători (el crede că inter-galactice): „Sărbătoarea hamsiei”, „Sărbătoarea murăturii”, „Sărbătoarea ceatîrnei”, ş.a.m.d. În loc de „Tîrgul meşterilor poponari”, unde avem – cum altfel – un alt jaf la drumul mare, ar fi bine să-şi vireze – măcar am simţi că totul e pe faţă – ce fură, direct în conturile neveste-si, altă capră cu păr de oaie. Ştii, cum spune un personaj din romanul-istoric Găina optimistă: „Lipsă de incultură!”. Directorii de muzee, puşi pe linie politică. Şefii de servicii, şefii de birouri, din toate instituţiile, îs pe linie politică! Aici vrem să facem noi cultură? În acest oraş? Anal-fabeţii, juveţii, barbugii, coardele, beliturile, înscrişi la partidele mumă şi ciumă, aceşti secretari ai lui Dumnezeu au pus stăpînire pe bietul tîrg. Mi-aş pune în bască o floare, fular lung, şi opinci de mătase, de uitare. E iarnă în suflete: ceaţă, emoţie, nelinişte. Aceşti sublimi care ne conduc, făcînd pe ei, cred că trăim un timp sacru cu muştar. Îi aud cum behăie la TV, îi văd în presa lor aservită, cum le curg balele după bani, grohăind: „Să trăiască Dumnezeu!”. E drept, l-au confiscat, e la ei, căci el poate fi şi multiplicat, ca la xerox, face partide din partide. Am uitat: cică îl putem cumpăra! La catedrală, de la episporc: 1 leu cartonaşul colorat sinistru. E sfinţit. E asfinţit prin oraş, e ceaţă de atîta amar ce-l înghiţim. Şi miroase, desigur, urît, peste acoperişuri coborînd ceva porno.
Io: Te doare de Cultură...
F. M.: Desigur. Este lumea în care vreau să fac lucruri frumoase, de folos la suflete. De ce nu am loc, nu pricep... Acum ştiu că într-o lume în care mor copiii de foame, arta este inutilă.
Io: Filo-slav, filo-german, filo-arab, filo-american??
F.M.: Numai imbecilii judecă după fizic, culoarea pielii, haine, etc… Sînt un cosmopolit. La Moscova, fiica unui ministru (al economiei) de prin Africa, îmi scria dimineaţa o scrisoare de dragoste, cu două variante: în engleză, în rusă. După-amiaza, la fel. Era musulmancă. Mîncam viermi cu thailandezul din cameră, beam ceai negru cu mongolul din cameră, jucam şah toată noaptea cu afgani, sri-lankezi, puneam un cecen să-mi cînte la chitară, lucram uneori hamal cu nişte basarabeni… În acest timp, la ambasada româniei (sic!), ambasadorul, ataşatul cultural, bucătarul, şoferii, spălătoreasa, contabila, habarneavînd de limba rusă (nu ştiau nici alfabetul!) încasau salariile de mii de euro… cădeau carcalacii pe noi, şi mi se striga în faţă că nu-s patriot, îmi făceau rapoarte (“asociere în vedere constituirii unui grup militarizat cu scop de a invada patria şi schimba prin forţa armelor ordinea existentă…”). A venit un tîmplar, într-o noapte (făcusem sesizare pe la orele 19,30), să meşterească la uşă. Stăteam pe atunci cu nişte tanzanieni şi un libanez. Eram prezent, mai era şi un tanzanian. Avea 40 de ani, făcuse medicina la Kiev, un masterat. Venise la a doua facultate. Tatăl său vitreg era guvernator, avea fraţi ambasadori, directori naţionali la minele de diamante… Şi acum sînt uimit… nu m-a lăsat să mătur singur aşchiile. Aveam o mătură fără coadă. El ţinea de o parte, eu, de una. Am măturat amîndoi. Un român nu ar fi făcut aşa. Ei nici nu mă credeau că sînt român. Ziceau că sînt gruzin, armean, macedonean, aromân… Îi întrebam de ce nu cred. Spuneau că ei ştiu pe români. Oameni răi şi hoţi. Îi întrebam de unde ştiu astea. Răspundeau, mereu, la fel: „Am văzut ambasadorii voştri... Ne-am lămurit.”
Io: Trebuie, aşadar, să măturăm!
F. M.: Cîndva, aşa credeam. Somnolenţa românilor, însă, m-a făcut să am certitudinea lipsei inteligenţei (la aceste specimene bipede, fără pene, cu unghii late) în procentaje copleşitoare.

Io: Cum este viaţa ta, de Prozator de Balcani, prin oraşele populate ca la Eminescu, tatăl-nostru: „cu oameni mulţi, şi muri bizari”?
F. M.: Voi răspunde cu un fragment din romanul-istoric Găina optimistă. Un personaj, Nea Pectă-Bliote, e stăpîn la cîrciuma „Kant şi fiii”. Aici vin poliţiştii (sic!) să gioace şahu. Aici veneau, odinioară, şi piraţii de pe „Spînzurătoarea Veselă”, teroarea Mării Vertebrelor. Vin studenţi, literaţi, un prinţ, oameni ai serviciilor secrete, poştaşi. Într-o seară, vin chiar şi zapatiştii (urmaşii mexicanului Zapata), se păruiesc la greu cu poliţiştii Transcendenţei-sale, plotonierul Benehemehe, veşnic plimbat cu lectica decapotabilă, mare amator de Schopenhaeur. Iată ce-i trecea prin scăfîrlie, lui Nea Pectă-Bliote, cu vreo cinci minute înainte de venirea zapatiştilor: „În viaţa sa, de filosof nefericit, bogată în primejdii, săracă în împliniri şi poate chiar în iluminări, florile orbiseră, încenuşate de uitare, pentru că nu mai era nici o diferenţă între ploaia de acum o săptămînă şi între cea de acum două luni, ori cea de acum opt ani, ani pe care nu-i mai ştia, care păruseră de neatins, cînd pornise în lume, a cîta oară?, ani neaducători de schimbări majore în destinul său dovedit plat, mohorît de glume ieftine, întîmplări mărunte cu oameni ciudaţi, alergători printr-o ninsoare ce-i ţinea într-o intensă dormitare, făcînd gesturi pipernicite, într-o lenevie de nedescris, bîntuiţi de groaza că s-ar putea schimba ceva, nu mîine, e adevărat, ci peste zece ani, încercînd să nu ştie cît a trecut, cît mai e pînă cînd s-ar putea întîmpla ce nu doreau, împingînd din inconştient un inconştient care să-i domine perpetuu, stereotipia, somnambulismul general, cît mai departe, cît mai departe, pentru a nu se mai întîmpla, vreodată, ceea ce nu-şi doreau. Pentru oameni ca ei, conştientizarea că un biet ghiocel înfloreşte într-un alt mod decît din necesitate, din obişnuinţă, ar fi însemnat o catastrofă. Astfel, că nu ştiau cît a trecut, cît mai e, jucau mereu pe acelaşi zar, purtător de o singură cifră, aceeaşi pe toate feţele, dar acea cifră, cu aceeaşi masă golită, rece, a indiferenţei. Lumea lor era pierdută de la naştere. Totul nu era decît o umbră. Nu înţelegeau ceea ce este, analizau însă, meticulos, cea mai liniştită secvenţă a trecutului, şi ieşeau mereu mulţumiţi din această analiză, căutînd să nu treacă la altceva, ci la o analiză a unei secvenţe identice. Nu găseau decît ceva străin, umbră, dar erau mulţumiţi, pentru că se găseau pierduţi, aşadar, prin vreo schimbare, nu aveau ce mai pierde, poate doar propria umbră, a sufletului de umbră. Şi, ei, cîini fosforescenţi gonind cu violenţă orice pisică fosforescentă ivită în acel ou ipocrit: tunelul–celulă, imitau, continuu, fals, acele imagini false, lipsiţi de amintiri, de speranţă, într-o ameţeală identică inutilităţii.”
Io: Prezentul, Istoriile...
F.M.: De la nutriţia nepăsării, la înfăptuirea orgolioasă a drumurilor de fiecare zi, omul doveşte acelaşi lucru: Drama omului nu este cosmică, este limitată la această planetă de care el abuzează; el este mînat de ambiţia de a trăi. El nu ştie de ce trăieşte, dar inventează tot felul de explicaţii. Voinţa este anterioară Raţiunii, în sens de act. Ţinînd de obscur, instinct, Voinţa „dă apă la moară” Raţiunii, făcînd pe om să creadă că Raţiunea ar ţine de cosmicitate. Cosmică e doar Durerea, întrucît suferinţa omului (mai ales cea produsă de semen) nu poate fi – pe întreg – percepută de un altul (decît prin raportarea aceluia la sine), fiecare căutînd să înşele pe celălalt, în cele mai nebuneşti scopuri într-o mascaradă perenă. Dacă am presupune că un cercetător – ne convoacă etologul Konrad Lorenz – „s-ar afla pe altă planetă, de pildă pe Marte şi ar cerceta comportamentul social al omului cu un telescop prea slab pentru a recunoaşte şi urmări indivizii, însă capabil să observe fenomene de amploare, migraţii de popoare, lupte etc.”, atunci, cu siguranţă că „ acestui cercetător nu i-ar trece niciodată prin minte că comportamentul uman ar fi dirijat de raţiune sau chiar de o morală responsabilă.” Lucrul este perfect adevărat, nici nu trebuie să mergem pînă acolo, pe Marte. Oamenii nu au fost în stare să inventeze un leac dacă nu pentru cancer, măcar pentru gripă, însă au bombe atomice. Toată povestea cu morala devine o sporovăială. Însă, cum altfel, „aşa merg lucrurile”. Expresia aparţine unui sclipitor narator, Kurt Vonnegut. O găsim în romanul „Abatorul 5”. Bomba de la Hiroshima a ucis, susţin unele voci, peste 90.000, pînă la aproape 140.000 de oameni pînă la finalul lui 1945. La Dresda, pe 13 februarie 1945, au murit, se pare, chiar pînă la 250.000, după unii istorici. Acum sînt nişte cifre. Au fost vieţi. Cîtă viaţă au avut cei care au făcut aşa ceva?  Răspunsul îl dă Vonnegut: aşa merg lucrurile. Florenski, le vederea unei cruci în cimitir exclama că şi acolo sînt suflete moarte. Degeaba afirmă K. Lorenz că agresivitatea înseamnă conservare a speciilor, fiind „un instinct ca toate instinctele”; în cazul omului înseamnă doar distrugere. Chiar dacă Lorenz atribuie animalelor o agresivitate interspecifică (relaţia pradă-prădător, fără ca al doilea extermine prăzile) şi una intraspecifică (lupta pentru a stăvili suprapopularea, selectarea exemplarelor cele mai puternice), în cazul oamenilor, ele (alături de alte forme) au doar un chip: „Distruge-ţi aproapele!”

Io: Există blestem în a fi artist?
F. M.: Nu poţi face o lume din păpădii, ca nebuna lui Miodrag Bulatovic, în „Cocoşul roşu zboară spe cer”. Dar nici din păpădii atomice. În comparaţie cu Terra, orice stea moartă, de aiurea, are avantaje pentru cine doreşte o viaţă tihnită. Dar, întrucît sîntem legaţi de aici, este imposibil (chiar şi pentru artişti) să scăpăm de fumurile în care trăim. Iată magia blestemului de a fi pictor sau scriitor: a lumina, după ce au plonjat, pînă-n adîncuri, perlele neştiute, care, iată, se vor reflecta în ochii rechinilor, cailor, fluturilor, iar fluturii în nourii contemplaţi de artist.
Io: Ce iubesc artiştii?
F.M.: Scriitorii iubesc Memoria. Toate epocile sînt simboliste. Percepem enorm de multe simboluri, însă cele mai multe ne scapă: ele se scufundă în Inconştient. Nu putem dezvălui întreg miez al simbolului: mereu, ceva ne va scăpa. Înţelesul său nu trebuie vînat. A forţa, a inventa unde nimic nu este, ţine de scrînteala criticului. Chiar de neînţeles însă, el, simbolul, te va acapara. Eşti absorbit în simbol. Astfel că ecoul simbolului în tine este mai puternic decît simfonia contopirii scopului cu mijlocul, este naştere de mit (comunicare): Artă! În realitate, un scriitor adevărat nu are decît o memorie: cea a durerii.
Io: Mai spune despre cum este lumea, cum a fost ieri:
F.M.: Cu durere vede lumea un intelectual de marcă al vremurilor noastre, doamna Livia Cotorcea: „De pretutindeni, (...), la începutul veacului nostru, parvin semne, tot mai insistente pe măsură ce ne apropiem de sfîrşitul mileniului, că totul şi-a ieşit din făgaşul propriu, vorbind parcă o altă limbă. Cel mai mult, suprinde lumea aşa-zis materială care pare a-şi fi schimbat codul, grăbindu-se spre nu ştiu ce timp şi spaţiu, dincolo de legile clasice şi raţionale care, anterior, o ţineau într-un cîmp semantic şi comportamental previzibil. Maşinismul, viteza catastrofală a timpului, dilatarea şi destructurarea spaţiului, boala sensului sînt doar cîteva simptome vizibile ale unui proces profund şi subtil, sesizat, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de F. Nietzsche şi V. Soloviov şi nominalizat cu expresiile «criză» sau «crize».” Lucrurile nu s-au schimbat, aceste crize s-au acutizat. „Ce-i de făcut?” – întrebarea rusească a ţîşnit, dincolo de limitele imaginaţiei se aude acest strigăt. Imaginarul, obiect prin excelenţă al cercetărilor, este şi motor şi efect al acţiunilor, activînd în nenumărate reţele de irigaţie al cuplului putere-voinţă. Ceea ce înseamnă că deşi mult-prezent şi mult-făptuitor, imaginarul nu este singura prezenţă. Nimic nu are mai multă prezenţă decît Răul. Răul nu este copilul libertăţii . Nu ştim ce este libertatea, dar putem crede că Răul există şi dincolo de ea. Cîteodată, minţile agere încearcă să vadă în abisurile Răului de aici. Atunci, ei văd că sîmburele are aceeaşi substanţă ca învelişul. Între ele se află tot Binele omenirii, inventat de inchizitori ca pod între crimă şi justificare. „Dacă omul este doar un reflex pasiv al mediului social exterior, dacă nu este o fiinţă responsabilă, atunci nu există om şi nu există dumnezeu, nu e libertate, nici rău, nici bine” . Dar vedem că istoria spulberă această credinţă, ca pe o eroare gravă: omul este, şi el îşi reprezintă libertatea, răul, binele, zeii, după bunul plac, după interesele tiranilor conducători. Umilirea omului este dorinţa care a înflăcărat cel mai mult pe om. Mitul lui Gyges este grăitor în acest sens. Libertatea este fiica unui Rău. Alt Rău naşte democraţia. Democraţia şi Libertatea fac necesar Tiranul care să readucă Răul la matcă: la Sinele omului. Risipa e printre cele dintîi virtuţi. Marele Risipitor, Fantasticul, îşi subminează capodopera (Viaţa) – atît de inutilă şi absurdă – cu promisiuni, speranţe.
Io: Iubeşti Literatura...
F. M. Există Literatură: cea rusă (şi sovietică). Restul, sînt simple note de subsol. Au aprins lumea ruşii şi lumea nu mai este la fel de cînd ruşii au trecut prin inimile lor analfabete literele  A (alfa) şi Ω (omega). Acum ruşii au clădit chiar şi universităţi pe distanţa dintre stînă şi lup. Ruşii nu vor să înveţe, pentru că ei chiar ştiu totul. Literatura rusă este cel mai bun exemplu: literatura rusă  este un dumnezeu faţă de celelalte literaturi – toate acestea din urmă fiind cel mult un ciorap sau batic de cerşetoare. Cînd au pus mîna pe carte, nu s-au mirat: ei nu vor face jurămînt cu slova, ei nu vor face pact; într-o clipă vor mătura scrierile lumii – pentru că ei deja ştiu tot ce trebuie scris. Ei nu vor da nici o şansă celorlalte literaturi, pentru că Dumnezeu în literatură este făcut de un Akaki Akakievici (din Gogol, „Mantaua”), platoşă pentru frumoasa şi mereu misterioasa Doamnă Limbă Rusă. Ruşii nu au măşti. Ei sînt sinceri. De aceea este atît de realistă arta lor. În literatură, clovnii coboară prin gări. Se caută premii, bani, cititori, desfătare. Rusul ţipă sau tace, plînge sau se joacă: el face. Marele Meşter al Literaturii, rusul, nu (se) rătăceşte: el ştie cine-s gările, şinele, trenul de noapte străbătînd distanţa dintre stînă şi lup. El ştie că un braţ, un ochi, o ureche, un picior sau un deget îi sînt stînă, şi un alt braţ, alt ochi, ureche, picior sau un alt deget lup sînt. Rusul bea singurătate. Caută gîndacii europeni cu lumînarea furată unei copile orfane plecată la cimitir. Rusul pedepseşte cerul să cadă în fîntînă, apoi bea de acolo, în cîntecele orbilor cerşetori. Ruşii sînt condamnaţi la scandal. Ei se miră cum se usucă patria aceasta – fluture bătrîn – dar mereu arată tot ca într-un an oarecare de demult. Patriotismul lor se face cu nuiaua, pumn şi pistol. Vioara este mută, vioara cu lemn occidental. Rusul nu are nevoie de harfe şi chitări; el se jeluieşte, fluture mereu aflat în iubire; rusul e condamnat la frumuseţe. Rusul pedepseşte din iubire, de plictiseală, din legămînt. El merge galop la cimitirul de fluturi, să aprindă o lumînare furată de la o fetiţă orfană. Nu-şi vede nici toamna din suflet, el, rusul care nu tace, ci sfarmă. El, care nu iubeşte nimic mai mult ca lumea care arde. El, din mirare condamnă. Mirîndu-se de ce lumea arde, de ce unii sînt ocoliţi de moarte, de ce s-a dat dezlegare la păcate, de ce Biblia-i mai ieftină ca o carte de bucate. Şi, nimic – dar nimic,  pînă la finalul mirării, nu este mai spălare în moarte, mai umbră regală ca a simplelor întîmplări care-au dat marile lor poveşti despre voinţa de a trăi, urîtul dar multul gîndirilor mărunte, al gîndurilor despre fericire, precum bucuria rusului de a trăi.
Io: Cum este omul rus, cum este Mama Rusia?
F. M.: Rusia nu e o bucată de beton înconjurată cu sîrmă ghimpată. Rusia fabrică beton şi sîrmă ghimpată la Fabrica de beton şi sîrmă ghimpată. Rusia fabrică beton şi sîrmă ghimpată la Fabrica de săpun şi iaurt. Rusia fabrică beton şi sîrmă ghimpată la Fabrica de ciocolată şi dantelă verde. Întunecata Rusie condamnă noaptea în care se zbate omenirea. Iar confuza Lume Veche, alături de confuza Lume Nouă, afuriseşte lumina ce vine de la Răsărit. Rusia este o fabrică de ciment şi sîrmă ghimpată. Temniţa este sub fabrică. Oasele – din ele se alăptează iarba de oţel a Rusiei. Ruşii nu au trăit niciodată decît ce li s-a spus; fiecăruia, în parte, la ureche, la naştere, să nu audă altcineva, să nu înţeleagă nimeni misterul rus. Vieţile lor  doar par a fi nopţi şi zile; rusul are mai multe oceane în suflet, decît stele pe cer. Şi mereu uraganele din sufletul său blestemat îl fac să scuipe pe teoriile astronomilor, pe munţi, pe viaţă, pe vis.
Io: Au fost multe stihii prin Rusia...
F. M.: Iarbă de oţel au păscut vacile Rusiei, şi vacile au fost tăiate de oameni din Rusia. Şi, vacile care au păscut iarbă de oţel, acum, sînt mîncate de oamenii care le-au tăiat: de oamenii din Mama Rusia. Era foamete în Rusia, iar oamenii au tăiat vacile. Dar, că era foamete sau nu era, oamenii din Rusia au tăiat alţi oameni din Rusia. Şi-n tot acest timp, iarbă de oţel creşte pe mormintele neştiute ori neştiute. Vaci bune şi proaste pasc iarba. Din păduri şi stepe, fiarele oameni. Vacilor, după ce sînt ucise, li se fac ochii stele. Pe sub cerul cu stele îşi cîntă rusul jalea.
Io: Cum poţi trăi cu ei pe lume?
F.M.: Unui rus nu-i poţi fi frate, dacă vrei să-ţi înalţe sudul spre pian. Unui rus nu-i poţi fi duşman, dacă vrei să-ţi coboare nordul din zîmbet. Rusului îi poţi fi doar desen pe asfalt, atunci cînd se supără şi pleacă în galop, ori cu şenile, pleacă în lume spre a-l pierde pe Dumnezeu. Ruşii sînt cei care zîmbesc mai  frumos prin lume, cei care au înălţat pianul la rang de instrument divin. Pentru ei, sudul şi nordul sînt cei mai mari duşmani: îi îngustează fruntea.
Io: Ce face rusul bun pe lume?
F. M.: Cînd nu urcă florile-n şirag, arborele se crede grîu. Un rus îi şade la căpătîi. Cu precizie de balenă îi curg lacrimile. Ele fac şanţuri printre şanţurile din ale sale călcîie. Petice şi găuri. Este om de cuvînt rusul. El nu e om al zăpezilor şi nici din alte lumi. Dacă pictează o icoană, rusul îi nimereşte sufletul, însă nu ştie cum să mai iasă din iarnă. Rusul se ceartă cu orice staroste al vieţii schiloade. Nu se poate abţine rusul: el ştie că viaţa se tîrăşte an de an. Şi e ciungă, oarbă, oloagă, surdă, cheală, fără dinţi. Nu zeii sînt vechi, şi nici ambrozia. Ci infinitul presărat pe pămînt: icoanele rîvnite, mult-eliberatoare, icoanele pictate pe lemn  demult murdar. Nu se opreşte viaţa din tîrît. Acolo unde ea se scufundă în moarte, nimic nu mai este sfînt. Şi cum totul e greu în lume, prea-nefericitul rus, închinîndu-se la prea-fericiţii nebuni întru Hristos, are gînduri murdare. Doamne şi domnişoare îşi plimbă şi ele gîndurile murdare, sub umbreluţe şi pălăriuţe. Prin oraşe, visurile sînt păstrate în cutiuţe argintii, în sertare verzi-maronii. Se cîntă, prin oraşe, rugile la piane. Nimeni nu ştie mai bine ca rusul să moară. Rusul moare cu fiecare sărut de icoană. Diversele icoane! Neliniştea le-a făcut să le facă. Mereu îşi aduce aminte că nu e loc în tablouri pentru surîs. Se scutură de încruntări rusul şi mai scrie un mister, cu pensula înmuiată în floare, în ochi, în refuzul nopţii de a se lăsa devastată de zi, în orbirea zilei de a se-ncrede zeului său noapte. Se ceartă cu oricine rusul. El ţipă acum la viaţa tîrîndu-se prin zăpezi. Este ciungă, oarbă, oloagă, surdă, cheală, fără dinţi. Şi nu mai ştie rusul cum iasă din iarnă. E singura viaţă pe care o are. Lîngă arbore stă rusul. E frig şi rusul suspină. Un foc în astă lume vrea rusul. El pipăie lemnul cu fruntea, îl sărută şi nu-i cere iertare, pentru că totul este foarte limpede în gîndul murdar. Şi, pe lemnul poate chiar bun şi pentru icoane, el mîna îşi lasă. Deşi frig, lacrimile rusului urcă acum, flori în şirag, urcă în arbore.
Io: Tristă splendoare cu aceşti slavi ai tăi…
F. M.: Şi dacă ar avea ruşii mîini pînă ieri, iar ochii fecioarelor egal, altă vreme decît trista splendoare, şi dacă sub lume s-ar găsi peştera cu Idei, sunetul şi litera, iar amarul armoniei memoriei amorului în armătură nu moare, altă vreme decît trista splendoare, şi dacă un cîntec îl plînge copacul ce bate cîmpii, sub lună de Siberie mai lungă decît orice credinţă, pe cînd îl doarme – cu ochi enormi – vreo pasăre de uitare, dincolo de geam, în ţara murdară, pe rusul care – de blestem – le vede pe toate şi suferă mai mult decît orice om urît (de multă vrere, între cei mulţi, de multă foame, între cei desculţi), iar rusul iubeşte un Dumnezeu ce de el fuge, altă vreme decît trista splendoare, şi dacă ruşii vor închide Fabrica de Reparat Ghiocei, cum niciodată păsările nu cred că se poate muri pe drumul spre casă, văzînd ele atîtea cimitire, trecînd peste străzile pustii, de piatră, şi biserici albe cu oameni pustii, de piatră, şi iarăşi biserici albe cu oameni pustii, peste păduri de gutui, şi alţi idoli de piatră, iar îngerul păzitor este chiar Idiotul, cu bască de vinilin, ce conduce buldozerul vreunei istorii de seminar spre a spulbera locurile fără nume, dînd florile afară din lume, pe cînd vînturi peline se dilată în calea lupilor, şi teii sînt stăpîni şi stîlpi în cătune albastre, desfrunzite, capacană fiind mila, fără farmec vorba, rost jertfa, fiu o mamă, altă vreme decît trista splendoare…
Io: Mai crezi, totuşi, în artă?
F. M.: Care artă? Impostorii au transformat, pe ruinele adevăratei arte, cadavrul lui Homo Faber într-o mumie. Pe aceasta, ne-o tot arată de peste jumătate de secol, prin pieţe jerpelite şi tîrguri de sclavi, drept chintesenţă a istoriei culturii, iar ei ar fi, chipurile, întruparea Geniului. Strădaniile noastre halterofile sînt jalnice. Mult prea tehnicizate.
Io: Aşadar, creaţia a eşuat…
F. M.: Aventura creaţiei pe care am crezut că putem a o stăpîni, logiciza, matematiza, dogmatiza, canoniza, ne-a mumificat. Poate că doar Fantasticul ne ţine aici, laolaltă, în prea multă cunoaştere, în prea multă nevoinţă. La Fantastic ai acces de oriunde: de la nebunie sau clasicism, de la trîndăvie sau scepticism, de la sihăstrie la carnaval, de la obligaţie la pădure de brazi, de peste tot. Fantasticul nu iartă pe nimeni. Ar trebui să ne bufnească rîsul la cît timp am pierdut în căutarea Adevărului şi a-l tot defini. Ce este, cu adevărat, Fantasticul?

 Ora 25, octombrie 2009

_______________________________________________________________________________________________ 

Senator sau şef de secţie,  Paul Ichim rămâne doctor  în prinderea sensurilor reformei pe cârpite

Dacă tragi linia în faţa naţiei, rupi apa doctrinelor, coplăţii şi a sistemului privat

Reporter: Domnule doctor, domnule senator, sistemul de sănătate nu-i mai bun de când medicii s-au băgat în politică, asta e clar. Cabinetele din Centrul de Diagnostic sunt desfiinţate, pacienţii stau la cozi de noapte în cealaltă policlinică, fostul ambulatoriu al spitalului municipal este Facultate de medicină iar  decanul Facultăţii este secretarul de stat Aurel Nechita, de la PSD Galaţi. Ce să pricepem din această veşnică reformă?
Paul Ichim: Eu am fost împotriva aşazisei reforme din sănătate, făcută de guvernul social democrat, în 2003. Atunci, Aurel Nechita a închis spitalul Municipal, şi l-a făcut Spital de psihiatrie. Am spus-o şi atunci, o spun şi acum, a fost o mare prostie. Spitalul Judeţean a fost gândit în anii 70, pentru un Galaţi de 200 000de oameni. Acum oraşul are 300 000, patologia este alta, policlinica nu face faţă, populaţia este în vârstă, noi nu avem servicii constituite pentru avalanşa de cronici, şi ţipăm că nu avem paturi. Asta se întâmplă acum. Spitalul Judeţean este colmatat de bătrâni şi de cronici. Politica a fost bine gândită, ca Policlinica din Eroilor să fie preluată de Facultatea de Medicină. Nu s-a mai făcut dotare, nu s-au mai făcut reparaţii...Au fost achiziţii ciudate, au fost nereguli, la laborator şi reactivi. Dacă era centru de diagnostic, trebuia să aibă şi spitalizare de zi. Nu a fost aşa, nu era tratament. Nu a fost nici diagnostic, pentru că nişte medici au investit, alţii au cumpărat, alţii au vrut să meargă pe Centru de cabinete grupate.
Rep.: Dar n-a avut noroc pacientul, pentru că i-a căzut pe cap Facultatea de Medicină.
P.I.: Şmecherii deja erau ţintiţi ca să desfiinţeze. Nu-mi dau cu părerea ce e cu învăţământul superior medical, deşi ar merita... Nu mai este policlinică nici în Valea Oraşului, nu mai este nici în Centru, nu mai este nici Policlinica de la judeţ. Ambulatoriul era dimensionat pe serviciile de atunci, avea un anumit spaţiu de aşteptare, care acum e de 10 ori mai mare. E o nebunie!
Rep.: E o nebunie naţională?
P.I.: Este un interes financiar. Falimentăm un serviciu ca să favorizăm  apariţia unui serviciu de tip privat. Aşa au apărut centrele de diagnostic private. Ce efect are asta? Medicii care nu au bani la stat pleacă la cârpit competenţe la privat, medicii care ar trebui să fie în spitale se duc acolo ca să se odihnească,  după munca de la privat.
Rep.: De ce n-ar fi interesante slujbele la stat , în două ture, ca să nu mai stea oamenii la coadă pentru bonuri?
P.I.: Ministrul Bazac a pus problema destul de bine: hai să prelungim programul până după amiază, când să lucreze şi spitalul şi ambulatoriul. Cu un program de 9-16 sau 9-17, nu ar mai fi fost timp pentru privat. Este o reţinere în sistem: dacă mi-ai oferi o formă stimulativă, nu m-ar mai interesa munca la privat. Dacă ar fi această formă stimulativă... Ori, ea nu există. Acum, managerul spitalului ar putea da stimulente fiecărui medic cu performanţă, cu 10-50% mai mult. Dar nu are de unde. Ar trebuie făcut pachetul minim de servicii medicale, că este majoritate parlamentară. Facem calcule, facem statistici, facem protocoale şi scheme de tratament, trecem la calcule financiare şi obţinem valoarea pachetului, cu costurile aferente. Fraţilor, serviciile sunt pe listă, pot plăti atâta, restul e pe plăţi complementare. Atunci ar apare casele private, cu pachetele complementare. Da, dar ei au ieşit cu coplata! Faci coplata la serviciile minimale?  Iată ce face politica din sănătate! Dacă tragi linia în faţa naţiei, rupi apa doctrinelor, coplăţii şi a sistemului privat. E dramatic: Bă, care vrei la stat, care vrei la privat?! Hai, gata! Nu mai păţim ce păţim acum cu şmecherii de la partid, cu vătafii care se simt împroprietăriţi cu spitalul. Ei trebuie să intermedieze oferta, nu să dirijeze resursele la prietenii de la PSD. Ei trebuie să asigure facilităţi şi resurse pentru toţi. Păi dacă oamenii vor să vină la Ichim?
Rep.: De ce n-ar fi banii la pacient, care ar veni cu un voucher la Ichim?
P.I.: E ceva în pachetul legislativ. Bugetul e până la nivel de secţie. Bă domn director, nu te supăra, dar eu pot face treaba asta cu 30 de paturi, nu cu 50. Trebuie supleţe, nu să laşi bolnavii doi în pat. La Bucureşti faci operaţie seara, dimineaţa pleci acasă. Spitalul nostru e încărcat, e buget  prost format...
Rep.. De asta vrea doamna manager Lazarovici să-şi dea demisia?
P.I.: Habar-n-am, nu face parte din cercul meu de prieteni şi de interese.
Rep.: Pe picior de demisie, dar a semnat decizia de demitere a dumneavoastră din funcţia de şef de secţie şi din postul de chirurg.
P.I.: A semnat, deşi eu am verificat dacă sunt incompatibil-şi nu sunt. Mi-a semnat şi suspendarea contractului de muncă, nu numai ieşirea din funcţia de şef de secţie. Şi doar am întrebat la Parlament, am depus dosar, am discutat cu managerul spitalului, am predat documente la Comisia Juridică a Senatului. Nicăieri nu distrugi secţia cea mai performantă dintr-un spital. De fapt, ei au vrut s-o ia. La Senat, au decis că nu e conflict de interese şi au permis cumulul de funcţii, în afara programului de la Parlament. Eu fac activitatea politică când nu sunt la Spital. Eu merg sâmbătă, duminică printre cetăţeni, atunci e şi campanie electorală...A mers trei luni, dar un coleg m-a reclamat, m-au anchetat, a spus tot felul de prostii...Fără să mă cheme, au trimis scrisoarea hoţeşte la „protecţia” lor din minister, care o dă unui jurist, care duce la un paradox: un jurist din executiv ajunge la concluzia că legislativul e la baie.
Rep.: Păi nu aveaţi un coleg secretar de stat, ca să vă apere poziţia?
P.I.: Ne-am văzut în Bucureşti, dar n-a zis nimic, înainte de a da drumul la hârtie. De altfel, secretarul de stat Nechita este incompatibil: nu poate fi şi decan la Medicină şi secretar de stat. Legea e clară. Dar doctorul  secretar de stat spune: „Pentru noi şi prietenii noştri politici, care ne pupă mâna, se poate!” Sunt singurul doctor din România pentru care se repetă scenariul din 2000: aceeaşi hârtie- fără punct de vedere, fără drept de apărare- şi se aplică!. Asta este democraţia pesedistă. Acelaşi tandem de conducere de acum a fost şi între 2000 şi 2004. A fost atunci cel mai mare număr de procese. Incompatibil este şi directorul medical Bacalbaşa. Ce e aia” Sunt refugiat, pot să stau director şi după 65 de ani?” E născut din refugiaţi, a moştenit compensaţiile materiale. Dar domnia sa nu este refugiat! Păi el a terminat la 23 de ani şi ceva medicina, iar alţii, cu părinţi chiaburi, a trebuit să fie înfiaţi ca să poată termina şcoala! Legea este fără echivoc: nu poţi să fii angajat după 65 de ani!  Aceleaşi interese se văd  şi în cazul policlinicii, care nu e trecută la Facultatea de Medicină. Actul nu există, schimbarea de destinaţie e nulă de drept, ministerul este dezinformat. E o lipsă de respect faţă de colegii medici, pentru că ai tu un proiect mesianic: să faci Facultate de Medicină la Galaţi.
Rep.: Strategia nimicului?
P.I.: E strategia lui ”Acum suntem noi, facem ce vrem!” Cât au fost liberalii, s-a investit, au fost reforme, s-a adus aparatură ce nu s-a băgat de 20 de ani, financiar oamenii au simţit creşterea...Cât de bătut în cap să fii ca să iei un sistem ce merge şi să-l dai peste cap? Sunt oameni care nu sunt interesaţi de nimic, îşi dispreţuiesc  colegii  şi pacienţii, realmente.

Ora 25, iunie 2009

__________________________________________________________________

Inginerul Săndel Dumitru extrage artefacte internautice din (pre)istoria Galaţilor

Localitatea Galaţi exista în secolul III după Hristos, ceea ce este formidabil!

Reporter: Domnule Dumitru, urmăresc de câtva timp cercetările pe care le faceţi asupra (pre)istoriei  municipiului Galaţi, cu instrumentul formidabil care este internetul. Cred că este momentul să notăm câteva din datele de importanţă istorică ale cercetării: mediul academic istoric local este bulversat de un referat asupra acestei cercetări.
Săndel Dumitru: Mediul academic este iritat nu pentru că ar avea o altă certitudine despre istoria veche. Istoria de descifrat este oricum un câmp virgin, pe care toată lumea l-a evitat. Nici măcar nu există dubii. Prudenţa bătrână, şireată şi ticăloasă, care a operat în toată istoria românilor, s-a făcut simţită şi aici. A apărut în momentul când s-a făcut public un document excepţional, numit Tabula Peutingeriană .Documentul de o valoare excepţională, realizat, cel mai probabil, în secolul al XIII-lea, este o copie a unei hărţi romane, datată în secolele II-IV d.H. Descoperit in 1507, într-o bibliotecă din Worms, de Conrad Celtes, librar al împaratului Maximilian I, el a fost achiziţionat de catre Konrad Peutinger, renumit filolog, colecţionar german şi consilier al prinţului Eugen de Savoya, cel de la care îşi va primi şi numele. În pofida ordinului imperial de publicare obţinut de acesta în 1511, harta va fi făcută publică de abia 80 de ani mai târziu, în 1591 prin intermediul unui alt savant, Marcus Welser, un descendent al lui Peutinger.Documentul a fost realizat, se pare, in jurul anului 1265,  de către un călugar anonim din Comar, Alsacia. Cu toate acestea, există voci care spun că ea ar fi fost confecţionată cu două sute de ani mai devreme, în Reichenau, date fiind elementele paleografice si textura pergamentului. În schimb, originalul pare să fi fost creat, cel mai devreme, în secolul II, la câteva decenii după cucerirea Daciei de către Traian, dupa cum o arată principalele oraşe dace si drumul care le lega de restul imperiului.
Desi, initial, s-a crezut ca este vorba despre o hartă militară, forma specifica a acesteia (6,83 metri lungime si 34 centimetri lăţime) precum şi informaţiile oferite arată clar că Tabula Peutingeriana este un itinerarium pictum, ghid de călătorie, folosit de către curierii sau negustorii vremii, preocupaţi mai mult de staţiile drumurilor şi de oraşele importante decât de corectitudinea aşezării lor geografice. De altfel, harta redă detaliat locurile în care călătorul putea poposi, distanţa dintre acestea nefiind mai mare de o zi de mers. Documentul poate părea chiar unul grosolan faţă de concepţia actuală privind redactarea unei hărti, dacă este să ne luăm numai după modul în care sunt redate mările, sub forma unor fâşii de apă, asemănătoare mai mult cu un râu sau un fluviu. “Domnule, da de ce să încurajăm o chestie pe care n-o pricepem? Dar dacă se  ratează? Personalitatea noastră se şifonează!  Mai bine nu suntem de accord cu referatul! “au spus acei specialişti care ar fi trebuit să dea un gir de autenticitate acestei dovezi.  Această hartă antică este din secolul II-III, din timpul împăratului Caracala, pentru organizarea poştalionului şi  în extenso-pentru orientarea militară a trupelor. Este un sumar al centrelor de putere şi se notează popoare şi ţări, chiar din afara imperiului. Este notată până şi piatra miliară, un fel de bornă kilometrică veche. Recunoscută de istoriografia oficială, harta a fost cercetată  doar de doi români.
Rep.: Cum aţi ajuns să cercetaţi istoria veche  a României şi a Galaţilor?
S.D.: Din întâmplare! Într-o discuţie cu istoricul Paul Păltânea, acesta m-a îndemnat să scriu, pentru că sunt puţini oamenii cu darul scrierii şi pasiunea cercetării.
Rep.: V-a încurajat, chiar dacă vorbea cu un neprofesionist?
S.D.: E o chestiune secundară.Un om care rămâne pe o singură profesie, eşuează! A spus-o de mult timp Toffler. Eu nu discut profesia mea, eu discut despre o hartă. Puteau s-o facă cei de la Muzeul de Istorie, unde  sunt  cel puţin 100 de oameni, deci cu potenţial să sape toate gropile …Nu ştiu însă care sunt raţiunile pentru care n-o fac! Eu am cercetat Tabula, după ce a fost postată pe internet. Nemţii au considerat că este un bun al lumii, deci l-au prezentat cu rigoarea germană specifică. Pasionat şi de pictură, mi-au sărit în ochi liniile de culoare roşie. Aşa am remarcat denumirea Tanasis Galate. Paul Păltânea bănuia că oraşul este mai vechi, dar singura hartă de care dispuneam era o hartă din anul 1540. Raţionamentul matematic m-a ajutat să scap de obstrucţiile de rapăn academic.Tot ce era drum , tot ce conta pentru mişcarea trupelor, a fost notat cu lux de amănunte.  Am descoperit de fapt un drum în afara imperiului, dintre Don- a cărui denumire antică era Tanasis, şi unde romanii avuseseră o fortificaţie-  şi Galaţi. Se dovedeşte că pe aici trecea un drum de secolul III. De aici încolo, multe lucruri se leagă. Nu intru în această stufoasă meserie, eu doar am semnalat. Că în secolul III, Galaţii existau şi purta numele de Galatie, că era o aşezare fondată de celţi, locuită cam 60 de ani, de către celţii închizători- o structură organizatorică de retragere a acestui popor. Galate înseamnă poartă, vezi denumirea similară din Anatolia, unde au migrat celţii. Logica ne spune că Galaţii existau încă din anul 280 înainte de Hristos, anul recunoscut oficial al migraţiei celţilor, când au distrus Oracolul din Delfi.
Rep.. Spuneam că doar doi români au mai studiat harta, şi cu Dumitru, trei.
S.D.: Da, au mai descoperit harta doar doi istorici. Precauţiile pentru original sunt speciale, aprobările sunt greu de obţinut. Din indexul hărţii, reiese că au vizitat originalul Eduard Nemeş, din Timişoara, când a scris istoria Banatului, şi Constantin Daicoviciu, prin anii 1880, când a studiat Transilvania, ca provincie a imperiului Habsburgic. În rest, nu mai sunt alţi vizitatori români. Iată cât de important este instrumentul numit internet.  De ce este importantă Tabula? Pentru că redă riguros informaţii despre fortificaţiile din limes-ul Dunării de Jos. Figurează pe hartă naţiuni şi ţări bine conturate, cum este Dacia. Sigur, treaba asta nu convine vecinilor, care ne-au contestat continu vechimea. Să constaţi că existam în secolul II, ca naţiune recunoscută, nu pică prea bine. Este o explicaţie pentru care harta a fost ţinută la dos. Graniţa estică a Daciei era pe Don-altă “nenorocire” istorică. Şi încă o “nenorocire”, pe hartă e figurată Insula Şerpilor, care aparţinea Daciei. Nu făcea plăcere nimănui să discute pe o astfel de hartă. Ce m-a interest pe mine a fost aşezarea Galaţi, şi pomenirea numelui . Localitatea Galaţi exista în secolul III după Hristos, ceea ce este formidabil! Nu poate fi pusă la îndoială aşezarea, căci aceste vicus-uri erau locuite de pensionarii militari romani. Acesta era fundamentul actualei localităţi.

Rep.: Şi a fost comunicarea ştiinţifică.
S.D.: Da, prin 2007. Atunci s-a zburlit comunitatea ştiinţifică.Păltânea a recunoscut că e logică informaţia, apoi s-a întocmit o asociaţie a profesorilor de istorie, care să verifice veridicitatea. Sigur că în faţa hărţii, toate vociferările s-au stins. Am spus şi atunci, spun şi acum: eu nu profesez, nu iau bani din istorie, este datoria mea de intelectual să spun ce am descoperit. Este contribuţia mea la Istoria oraşului. Poate sunt erori, pronunţaţi-vă voi , cunoscătorii!  Notaţiile sunt în două limbi, latină şi germană. Partea de latină o stăpânesc, în germană ştiu şi mai bine. Aştept reacţiile de analiză serioasă. Nu a avut încă nici o reacţie Muzeul de Istorie! În ce mă priveşte, sunt printe puţinii care traduc liber din limba latină, deci nu am îndoieli. E însă un meci cu istoricii locului, care pleacă de la ce s-a întâmplat la Tirighina…
Rep:  Aşadar, dumneavoastră  cercetaţi Tabula Peutingeriana, care   atestă documentar Galaţii încă din secolul III după Hristos, iar comunitatea ştiinţifică locală e cam acră şi strepezită, şi întârzie să se pronunţe. Posibil –spuneţi dumneavoastră-să fie aşa din cauza sindromului Tirighina şi ale învăţămintelor   usturătoare aduse de  Hărţile Săulescu. Ce istorii incomode ascund acestea?
S.D.: Prin 1836, pârcălabul Ventura din Galaţi îl duce pe profesorul Săulescu să vadă “castelul” de unde se cară cu căruţele  pietriş cu resturi ceramice. Aşa a ajuns la Tirighina, sau Ghertina, unde a văzut acel Castellum, din vârful dealului Tirighina, pe care el o presupune a fi Caput Bovis, sau Capul Boului. Este vechiul castru roman de la Barboşi. Este exact cetatea enumerată de Procopius din Cezareea, în secolul VII, ce făcea parte din fortificaţiile din limes-ul dunărean, care erau în atenţia strategilor militari bizantini. Gheorghe Săulescu era un om al istoriei, fusese nominalizat de Cuza să fondeze la Iaşi prima catedră de arheologie la Universitatea din Iaşi. Venit la Galaţi, este condus de pârcălabul Ventura la Tirighina şi scrie o carte memorabilă pentru Galaţi, Caput Bovis-Cetatea Ghertinei. Spre ruşinea Galaţilor, cartea originală este la Iaşi. Ceea ce aflăm din această carte nu reiese din săpăturile de hârleţ, ci din vizualizarea a ceea ce Săulescu vede la Tirighina cu ochiul liber. Cartea este însoţită de două hărţi, care fixează riguros cum era cetatea în acel moment. Semnalările lui au atras atenţia însă asupra valorilor arheologice, ceea ce a făcut ca arheologii din Iaşi să vină, să sape şi o parte însemnată din tot ce au descoperit  să ducă la Iaşi. E ca atunci când cineva îţi ia pantalonii şi îi duce la el în curte: teoretic sunt ai tăi, practic sunt ai lui! Oricum, politii (gardurile zonei de antrenament a cetăţii) erau încă în picioare. Dimensiunea cetăţii era în afară de orice dubiu: era o localitate de origine celtică, de formă circulară. Forma paralelipipedică i-o dau ulterior romanii. Săulescu desenează drumurile şi utilităţile militare şi - o chestie interesantă!- în dreptul localităţii apare pe Siret o insuliţă, pe care nu avea de ce s-o deseneze dacă nu exista. Ei bine, pe insuliţă el spune că se văd urmele picioarelor unui pod de piatră. Cea de-a doua hartă din carte-pe care a reeditat-o arheologul Silviu Sanie de la Iaşi- are notate pentru cancelaria domnului Moldovei terenurile ce urmau să intre în marea hartă a României, din 1856. Serviciul cartografic notează terenurile care urmau să fie expropriate, pentru construcţia căii ferate. Apar marcate dealurile Barboşi şi Ţiglina. Pe dealul Ţiglinei apare următoarea notaţie: Sf. Ioane. Nimeni dintre arheologii din Galaţi nu a băgat vre-un hârleţ acolo, pentru că e clar că era acolo o mânăstire. Este exact la intersecţia drumurilor de la baza falezei, adică acolo unde acum este service-ul Nalba. Vine însă marele moment al buldozeristului Dobre. În 1976, buldozeristul Dobre sapă la fundaţia unui bloc şi scoate o piatră, care stă la baza descoperirilor lui… Brudiu. Lângă cimitirul Cătuşa se descoperă relicve , se fac conservări, se descoperă morminte de incineraţie, amfore cu ulei, chiar şi a doua fortificaţie. Nu se face nici o referire la harta din 1856. În 2005, Episcopia publică o serie de documente istorice, sub titlul “Credinţă şi istorie la Dunărea de Jos”, în care se regăsesc comunicările unor cercetători din Iaşi, despre documentele ce le-au descoperit ei la Muntele Athos, privind cel puţin 4 biserici dispărute din Galaţi.  Apare din nou acest Sf. Ioane, fiind precizată şi locaţia.

Domnitorul Vasile Lupu ordonă mutarea bisericii pe deal, la nişte inundaţii catastrofale. Este dovada că prima vatră a oraşului a fost la Sf. Ioane. Acolo ar trebui săpat, pentru că acolo s-ar vedea cât de vechi suntem, ce odoare… Am afla despre creştinătate, din ce a rămas din această primă mânăstire. Zona este complet neinvestigată, nimeni nu vrea să afle amănunte.
Rep.: Păi nu s-a dat aprobare de construcţie?  Nu s-a făcut descărcare arheologică?
S.D.: Suntem nişte tâmpiţi! Nişte cretini! Din 1856 ştim cartografic ce era acolo, dar pe nimeni nu interesează! Nu puteau fi două aşezăminte cu acelaşi nume, după canoane. Şi totuşi, a mai fost un Sf Ioan, dărâmat la bombardamentele din 44. Este un indiciu că a fost o legătură cu vechiul Sf . Ioane, de la care a preluat odoare, obiecte…Iată câte amănunte apar din acea hartă. În ideea că voi face o nouă încercare de scriere a istoriei Galaţilor, am adunat toate hărţile, pe care le-am studiat cu lupa. Sunt date spectaculoase!  În carte sunt lucruri care o să-i şocheze pe domnii istorici, care or să fugă repede la facultate, să-şi reactualizeze cursurile. E jenant, dar mai bine mai târziu, decât niciodată.E un semn de civilitate să recunoşti că ai greşit la un moment dat, şi să faci treburile serios.

Ora 25, mai 2009

___________________________________________________________________

Bă Pogeo, eşti un nenorocit  de Gheorghe a lu Forfetaru!

Talentul în afaceri stă în făcutul banilor, nu în cheltuirea lor. Adevăr esenţial şi banal de simplu, dar nu şi pentru catastrofa de Ministru al Finanţelor PDL-iste, Gheorghe Pogea. Firmele care au o cifră de afaceri mai mică de 12.000 de euro vor trebui sa plătească anual la stat un impozit minim de 500 de euro, a decis ministrul Finanţelor, adăugând că firmele care nu pot plăti nici măcar această sumă nu-şi justifică existenţa. “Dacă nu poţi plăti nici măcar 500 de euro la stat, anual, închide! Nu avem de unde plăti investiţiile si nu avem cum să luăm alte măsuri economice dacă firmele nu-şi plătesc taxele” se răţoieşte Pogea la micii intreprinzători. El a spus că Ministerul Finanţelor şi-a însuşit propunerea patronatelor privind aplicarea diferenţiată a impozitului forfetar în funcţie de cifra de afaceri a firmelor, plafonul minim de 500 de euro pe an fiind aplicat firmelor cu afaceri anuale de până în 12.000 euro. Numai că treburile fiscului şi ale capitalismului n-au nici în clin, nici în mânecă cu stângismo-comunismul activistului Pogea

"Bomba" cu rahat fiscal
a fost aruncată pe piaţă în urmă cu ceva timp, iniţiatorii acesteia anunţând ca această măsură ar urma sa fie aplicată atât microintreprinderilor şi firmelor care înregistrează pierderi, firmelor ce activează în domeniul transporturilor şi cel imobiliar, cât şi restaurantelor şi hotelurilor. Acest nou bir, care ar putea fi numit chiar "taxa Pogea", se doreşte a fi introdus în proiectul de Cod Fiscal. Societăţile urmează să fie taxate în funcţie de cifra de afaceri. Impozitul se aplică în trepte. O firmă cu cifra de afaceri de până în 12.000 de euro va plăti anual 500 de euro. Firmele care rulează între 12.000 si 50.000 de euro, vor plăti 1.000 de euro. La o cifră de afaceri cuprinsă între 50.000 si 100.000 de euro, impozitul va fi de 1.500 de euro. Firmele cu cifra de afaceri între 100.000 şi un milion de euro vor plăti un impozit de 2.000 de euro. Pentru cifra de afaceri între 1 milion si 5 milioane de euro, impozitul va fi de 2.500 de euro. La o afacere cu cifre între 5 milioane şi 30 de milioane de euro, se vor achita 5.000 de euro, iar pentru firmele care rulează peste 30 de milioane de euro, impozitul este de 10.000 de euro. Acelaşi proiect "vizionar" prevede că în cazul în care suma rezultată din plata impozitului pe cifra de afaceri este cu 3% mai mică decât plafonul de 1.300 de euro, patronii microintreprinderilor vor fi obligaţi să plătească  statului în fiecare an o diferenţă de pâna la 1.300 de euro. Astfel, dacă după aplicarea impozitului de 3% suma rezultată este de 1.000 de euro, atunci patronul va fi nevoit sa plătească diferenţa de 300 de euro.
Ce va face patronul societăţii, care –de regulă- este şofer, casier, pseudo-contabil, magazioner şi lucrător, şi desigur director, dat fiind că este singurul angajat al SRL-ului? Fără dubii, trebuie să facă pe dracu-n patru şi- pentru ca aşa vrea dom´ ministru Pogea- să-şi plătească impozitul pe profit, adică in cazul lui pe pierdere, de 1.300 de euro pe an! Cum?  N-are importanţă cum!  Să-şi vândă harabalele, lucrurile de prin casă, să-şi vândă firma- daca o mai vrea cineva- totul este să plătească, pentru că bugetul fesenist are nevoie de bani, fire-ai al dracu’de privatizat împuţit!. Folosind acelaşi sistem, este de aşteptat ca în curând să apară un act normativ, în premieră mondială, prin care şomerii să fie obligaţi- chiar dacă nu mai primesc indemnizaţii de la stat- să plătească un impozit pe venit precum orice salariat obişnuit.

Pogea e iremediabil Gheorghe iar patronii sunt negreşit bandiţi

O altă chestiune este cea ridicată de legitimitatea birului forfetar de 1.300 de euro pe an. Practic, ministrul Pogea este convins de succesul taxei sale,  pe motiv că "80% din societăţile din România au pierderi duble faţă de profit, neplătind datoriile către stat. Din cele 617.525 de firme din Romania, doar 12.000 asigură aproape 85% din veniturile publice, prin plata taxelor si impozitelor către stat, iar cifra de afaceri a acestora la nivelul anului 2007 era de 670 de miliarde lei". Practic, Pogea asimilează pierderile contabile cu operaţiunile de evaziune fiscală practicate chipurile de majoritatea IMM-urilor. Cu alte cuvinte, spre deosebire de legea penală, unde magistraţii ţin cont de prezumţia de nevinovăţie a celor invinuiţi într-un proces, ministrul Pogea condamnă, dă sentinţe şi - ironia sorţii - ii jigneşte pe oamenii de afaceri ale căror bussines-uri merg prost,  tocmai din cauza sistemului fiscal păstorit de Pogea. Deci, în opinia ministrului Pogea, 80% dintre patronii IMM-urilor care abia se târăsc prin tranziţia prelungită de criza financiară nu sunt nişte contribuabili de bună credinţă, ci sunt nişte evazionişti notorii.” În loc să fie sprijiniţi contribuabilii, din taxarea cărora se menţine bugetul, Guvernul dă banii noştri la bugetari", spun micii întreprinzători. "Măsurile de acest gen trebuie adoptate cu mare atenţie, astfel încât ele să fie profitabile pentru bugetul de stat. Însă, impozitul forfetar- in formula propusă de finanţe- ar putea tăia din alte venituri, prin falimentarea firmelor mici. În acelaşi timp, a fost amânată aplicarea legii privind scutirea de la plata impozitului în cazul profitului reinvestit, facilitate care ar putea rămâne fără obiect daca va fi aplicată abia în a doua parte a anului. Asta pentru că majoritatea firmelor nu vor mai avea profit, având în vedere dificultăţile cu care se confruntă.

___________________________________________________________________

Colonelul Angel Iancu  ştie să spună „Drept la ţintă!” cum ai spune „La loc comanda!”

Păcuraru miroase a puşcărie şi nici Dobre nu se simte prea bine

Reporter: Domnule Iancu, constat că de o vreme nu vreţi să mai ştiţi de disciplină (de partid) şi aţi început o campanie de atacuri asupra marelui şef de partid Victor Dobre. De ce nu aţi făcut treaba asta la timpul respectiv?
Angelo Iancu: Păi ăsta este timpul respectiv! Şi apoi, la timpul respectiv invocat de unii, am respectat disciplina de partid, am spus ce aveam de spus în interiorul partidului, în cadru organizat. Disciplina s-a transformat însă încet-încet într-o figuraţie, o joacă de-a politica...liberală pedistă. Totul a alunecat într-o direcţie greşită când au venit la PNL fugarii pedişti: Ţuicu, Ursu, Ichim, Manoliu. Apoi au venit peremiştii: Marin, Lupu. Toţi aceştia veneau cu ţintă precisă, trăgeau la os. Noi, cei mai vechi din PNL nu aveam clare noţiunile politice de os, de ciolan...Ei erau bine orientaţi: cu un picior la PNL, cu altul la PD. Ei transmiteau tot ce discutam noi...Nu scăpai de firmele lor în tot judeţul: şcoli, termopane, zugrăveli, tot ce vărsa Dobre către Primării era apoi orientat spre clienţii de la PD. Apoi termoficarea, cu Bogdan Manea în rol principal...care era un venetic în partid. Era perioada când PNL devenise partid la Putere, şi veneau valuri de specialişti: Rotaru, doctorul Cristea, Sighinaş, Tania Bogdan, oportuniştii de la ApR- Capră şi Kramer. Toţi erau oportunişti, toţi veneau la ciolan, toţi în relaţie cu Dobre, relaţii pe care le-au strâns subit...ca să le dea funcţii. Păi Petre Grigore e liberal autentic? E tot un oportunist, ca şi avocatul Manoliu. Hahalere, care s-au orientat imediat. Noi, cei vechi, am fost aleşi de Adunarea Generală în Biroul Judeţean. Eu am avut 128 de voturi ca să fiu în Birou.Toţi aceştia au venit în Biroul Judeţean fără să fie aleşi. Au venit în birourile municipale şi judeţene fără să fie votaţi de cineva, din masa liberalilor. Ceilalţi care au fost aleşi  pe când partidul era în opoziţie au fost marginalizaţi.
Rep.: N-aţi fost prea bine înfipt în esenţele liberalismului!?
A.I.: Recunosc că nu am avut potenţă financiară, nu am nici spirit comercial, să mă apuc de privatizare. Am vrut să muncesc, să aplic spiritul meu de ordine şi disciplină. În fond, am fost comandantul Garnizoanei, mă ocupam chiar de ordine şi disciplină. Am vrut să primesc una dintre funcţiile administrative care reveneau partidului şi să demonstrez că pot face multe, cu rigoarea care mă caracterizează. Voiam un loc la vamă...Dar au venit oportuniştii, au pus mâna pe funcţii iar filiala locală a PNL a început să miroase a petrol. Măcar dacă ar fi fost oameni capabili...
Rep.: A petrol?
A.I.: Da , a petrol! Partidul şi filiala Galaţi a început  să miroasă a petrol, şi  mirosul s-a împrăştiat. Dobre  era unul din oamenii care ridicau lunar 1 miliard de lei. Păi ce făcea, domle, cu un miliard? Era membru în trei CA-uri, şi numai de la Petrom lua 10 000 de euro pe lună. Când am spus de petrol, Dobre s-a făcut negru. Mi-a spus că ce mă priveşte, că nu-i treaba mea! Ba este treaba mea, că toată lumea vede! Omul vine în piaţă şi ia de 5 lei un cartof...Eu sunt şeful Pazei în Pieţe. Nu m-am mânjit, am fost şi şeful Corpului de Control. Degeaba spun unii că sunt „tăticul pieţelor”, că iau şpăgi, că am avantaje...Eu am făcut ordine în pieţe, i-am pus la punct.
Rep.: Aşa aţi ajuns primul în sondajele liberale, care testau piaţa liderilor pentru locale?

„Ei cred că cine a aprins lumina la PNL trebuie s-o şi stingă”

A.I.: Da, eram primul, aveam 17%. Nici unul nu avea aşa procent...A fost un sondaj ascuns...şi am fost primul. Prefectul avea 4%, Mircea Cristea 2%, Pârlog 3%. Când au văzut  că Iancu are 17%, au început împotriva mea atacurile directe. Au intrat în alertă toţi. Mi-am păstrat calmul, dar m-au eliminat de la europarlamentare. Dobre m-a scos şi din Biroul Judeţean. Motivul era sondajul, pe care l-au cunoscut doar  patru oameni: Dobre, Păcuraru, Cristea şi Strungă. Eu am fost cam direct şi le-am spus anumite lucruri la cei care veneau fără număr, de nu mai încăpeau pe scări...Şi atunci au făcut front comun împotriva mea. Triunghiul de fier Dobre- Cristea- Păcuraru a coordonat atacurile. Ei cred că cine a aprins lumina la PNL trebuie s-o şi stingă. Ori, Păcuraru miroase a puşcărie, şi nici Dobre nu se simte prea bine...Eu i-am spus lui Dobre să se ducă la lada cu vechituri a istoriei. El este predestinat să fie pe locul patru, indiferent unde candidează.
Rep.: Voiaţi un loc la vamă.

„A ajuns să se roage de mine să renunţ”.

A.I.: E un episod care l-a făcut mare liberal pe Bucur. Ăsta nici nu era în partid, dar fusese nominalizat de Dobre la Vamă, pe vremea când era Prefect. Acum , după atâţia ani, ne pomenim într-o şedinţă de Birou că punctul cu numirea mea la Vamă era împins la final. Eu făcusem aplicaţie, la indicaţia lui Dobre, şi aşteptam nominalizarea. Şi la final îl nominalizează pe Bucur, de au rămas toţi ceilalţi stupefiaţi, mai ales că Bucur nici nu era în Birou. Intră Bucur şi îşi etalează aurul de pe măini, cu emfază...Atunci m-am ridicat, am protestat, Dobre mi-a cerut să stau jos, n-am vrut, apoi i-a şoptit la ureche lui Emil Popa- care era şeful cadrelor-să mă cheme afară, să mă facă să renunţ. N-am renunţat, deşi Popa m-a momit cu un post la Direcţia Pensii. Am aflat că la Vamă nu mă dorea Nini Săpunaru, de la Focşani, alt hoţ...Intră Popa, iese din nou, iese şi Dobre , stăpân pe situaţii -şi a făcut presiuni ca să renunţ. A ajuns să se roage de mine să renunţ. Până la urmă a trecut peste orice proceduri, şi l-a impus pe Bucur fără vot. Dacă se făcea votul, toţi mă votau pe mine. A ales să calce statutul în picioare şi mândria tuturor . „E normal să fie aşa, domnule Dobre?”-l-am întrebat. „ Dar ce mai este normal în politică, domnule colonel?” Am greşit atunci enorm, şi am cedat. Mare greşeală! Era să mă bată Kramer atunci! Eu nu am realizat câtă miză şi mizerie era atunci acolo.
Rep.: Şi aţi spus: Facă-se voia domnului preşedinte-dictator Dobre!
A.I.: Nu am mai fost prin treburi de astea, ca să discern... Am renunţat şi am spus asta în Birou. Toţi membrii Biroului m-au desconsiderat atunci şi mi-au reproşat cedarea. Am spus că pot face treabă şi la Pensii. Între timp s-a lansat şi cursa pentru Prefect, pentru că Dobre spusese să depună CV-ul cine vrea.

„Sunt însă acolo şi mafii pe linia Durbacă şi Dobre, cu chioşcuri ale oamenilor de la PC”
 Dobre m-a atacat pe scări: „Cum, ai depus CV-ul fără ştirea mea?” Era o ameninţare, clar! Cărţile erau făcute şi aici.  Dobre era vice la judeţ, şi a băgat CV-ul numai ca să mă încurce pe mine. Concurau Dobre, Capră, Pârlog , Debu, Băilă şi eu. Voturile au fost aşa: Băilă-21, Dobre-19, Capră-17,Iancu-16, Pârlog-2, Debu-2. Dobre s-a dus la Bucureşti, Băilă avea afaceri şi a renunţat, iar la Bucureşti, unde n-am fost, a fost propus  Capră. Alegere care s-a dovedit un dezastru. Când s-a întâmplat chestia cu busculada pensionarilor şi un bătrân a pierdut lichid encefalo-rahidian, Capră era cu demisia pe masă. Mişu Voicu m-a sunat şi mi-a spus să mă pregătesc să fiu Prefect. Bătrânul şi-a revenit, Capră a rămas Prefect, dar Voicu mi-a confirmat aprecierile despre Dobre şi despre incompatibilitaea lui în candidatura de Prefect. La nominalizarea pentru Pensii, punctul a fost sărit, pentru că în două zile Modiga era deja liberală. Am fost eliminat şi de aici. Atunci am ajuns la Pieţe, deşi mi-au propus şi administraţia de la Spitalul TBC. La Pieţe eram şef la Corp Control, dar aveam 7 milioane salariu. Am pus la punct Piaţa Basarabiei, am pus bariere şi am introdus ordine acolo, că se lucra şi noaptea. Acum sunt spaţii de spălare şi preambalare şi parcări moderne şi multe altele.. Sunt însă acolo şi mafii pe linia Durbacă şi Dobre, cu chioşcuri ale oamenilor de la PC, care au împânzit piaţa. E o încrengătură de nu vă puteţi închipui! Mi s-a făcut scârbă...Rămân însă cu convingerile liberale şi cu respectul pentru ordine, chiar dacă m-am retras din activitatea politică

„PNL Galaţi este garnisit cu tot felul de papagali vopsiţi”

Rep.: De ce nu sună militarul din dumneavoastră goarna pentru adunarea liberalilor  veritabili, care să se opună dictaturii Dobre?
A.I.: O să sun goarna când va dispărea Dobre. Este un nucleu de oponenţi acolo...Sunt însă destui care îi ling urechile lui Dobre, dar care aşteaptă şi ei momentul căderii. Rotaru, Cristea, Sighinaş sunt exemple. Dobre este imprevizibil, rău şi viclean, are toate calităţile rele din politică şi este învechit. S-a pornit deja furia schimbării... Tăriceanu nu mai este o locomotivă, din cauza lui a plecat şi Djuvara, şi Quintus. PNL  Galaţi  este garnisit cu tot felul de papagali vopsiţi, ca Mircea Cristea, care mi se adresează cu „Băi Iancule!” Am 56 de ani, am făcut Academia Militară, Şcoala de ofiţeri activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, am fost comandantul Garnizoanei  8 ani şi Cristea mă strigă” Băi Iancule!?” Cristea îi face directori pe unii ca Tacea şi Gheorghe, care n-au condus niciodată pe nimeni, care n-au  lucrat serios în vreo instituţie. La organizaţia de tineret au fost tineri capabili, dar şi-a bătut joc de ei...Au plecat cei mai mulţi la PDL.

„Păi, la Stadionul Dunărea s-a făcut o dinastie Tacea! „

Costică a fost administrator, acum tatăl lui Tacea are aer de patron acolo, de parcă ar fi stadionul moşia lui. E cu complicitatea lui Mircea Cristea. Pe Tacea l-a pus Dobre director la Parcul de Soft, ca să evite scandalul...Festivităţi, spriţuri, şmecherii, gagici...Asta ştie să facă Costică Tacea! Eu am muncit 30 de ani  să-mi iau un Ford, el are Seat din prima. Ford-ul e 9000 de euro, Seat-ul e 16 000. Dar vila? Cum a făcut-o? A furat tot clubul Dunărea, nenorocitul! El lucrează după modelul Dobre. Dar îi fuge şi lui Dobre pământul, vrea să vândă tot şi să plece la Bucureşti, să-şi piardă urma.
Rep.: Dar mai întâi va dicta delegaţia PNL Galaţi pentru Congres?
A.I.: Vor merge oamenii lui Dobre, dar vom merge şi noi, cei care spun „Jos cu Tăriceanu!” 10-11 filiale sunt de această părere. Se evită confruntarea într-un Congres, că simte că îi fuge... Că dacă pică Tăriceanu, pică toţi ca popicele. Păi la Piaţă are afaceri peste tot: Ramtech, Codish, Calcnet. La toate firmele lui Dobre, Milea este director, că oricum habar-n-are de politică...Are sedii şi la Flacăra, la M19, la Banca Carpatica. Nu poţi transforma tot partidul în srl! Am spus şi la tv, vă spun şi dv., o să spun şi la Congres ce am păţit.
Rep.: Nu o să vă dea voie la cuvânt.
A.I.: Am să mă duc la Tăriceanu. Dacă nu-mi dau voie, o să fac tărăboi...de faţă cu presa. O să facem de aşa natură ca să dispară această mafie din PNL, care vinde şi viitorul copiilor noştri. Şi poate terminăm şi cu aceşti perfizi , vicleni şi  perverşi ai politicii de Galaţi, Dobre şi Durbacă-„Jackson”, cum îl apelează codificat Cristea şi Dobre. Cei doi au viciat totul , au stricat politica în ansamblu, au injectat toată politica de Galaţi cu microbul răului. Uite, acum Marin Costel este consilierul directorului de la Piaţă. Se duce microbul peste tot.
Rep.: Aveţi ceva vaccin la dv.?

„Lua 1 miliard pe an, nesimţitul dracului!”

A.I.: Am. Eu rămân ce am fost, şef al Corpului de Control de la Pieţe. La partid am vorbit, dar parcă aş fi vorbit la pereţi. Oricum, s-a cam împrăştiat  chiar şi nucleul dur. Nici traficul de whisky şi de ţigări nu mai este ce a fost. Cristea le lua din Zona liberă, Tacea le distribuia la restaurante. Asta au învăţat ei să facă foarte bine, nu politică. Partidul este pentru ei o moşie personală. Au învăţat foarte bine lecţia Păcuraru, şi modelul Dobre. Aceste nemernicii m-au scârbit şi m-au împins să plec. Păi mi-au dat special la locale comuna Băleni, fief PSD, ca să mă înfunde. I-am rupt lui Oprea Lică doi consilieri şi 300 de voturi, de m-a felicitat la sfârşit. La generale, Bucatanschi-alt om al lui Dobre- a luat 15 voturi. A fost ultimul pe listă. Când s-a făcut bilanţul, nici măcar n-au menţionat succesul meu din vară, de la Băleni. Dar sunt răzbătător, o să ajung la Congres!
Rep.: Le cam trântiţi, îi cam bufniţi pe faliţii lui Dobre. Încă n-aţi priceput care este esenţa liberalismului: Dobre ordonă, ceilalţi sunt liberi să se supună.
A.I.: Nu pot să ascult prostiile debitate de cineva, chiar dacă ăla este Dobre. Am personalitatea mea, şi în şedinţele de birou l-am contrat. Mai aveau curaj Kramer, Stan şi Rotaru. Dar iată că toţi au fost marginalizaţi, Grigore şi Popa îndepărtaţi, iar eu plătesc pentru curajul răspunderii. Am curaj pentru că n-am jumulit nimic!...Trei ani şi jumătate cât am fost şef de cabinet parlamentar nu am primit nici un ban, deşi avea sume forfetare: că trebuie să plătim chirie, că avem femeie de serviciu. Şi Motea ştie că nu mi-a dat nici un leu!...Iar Dobre avea arici la mii de euro. Lua 1 miliard pe an, nesimţitul dracului!  Mirosea a petrol, i-am spus, şi a doua zi, mişeleşte, m-a scos din CA-ul de la Alcom. Dobre şi Capră m-au  scos imediat, m-au dat pe listă la Bucureşti, şi m-au schimbat. Făceau asta puţind a bani murdari şi purtând măşti de perfidie. Disciplina de partid este pentru ei tăcere şi supunere de partid. Încep să mă gândesc că am ieşit la Revoluţie degeaba. Pentru ce, ca să ne fie frică acum să vorbim?

Silviu VASILACHE, februarie 2009

__________________________________________________________________

Popas în ţara lui “Să trăiţi bine!!”

sanda.panait@oradoicinci.ro

            E limpede, Guvernul  născut din lacrimile lui Stolojan  rămâne tot de râsu-plânsu.
           De la controversata reuşită în alegeri a celor două partide cameleonice,  asistăm la balada Meşterului Manole transfigurată politic. Se construiesc guverne, pe care din ce unghi le-ai privi, tot struţo-cămile par. Se pun miniştri propovăduiţi  ca salvatori ai neamului astăzi -şi mâine- i vedem decapitaţi ca fiind duşmni şi incompetenţi. Se fac întâlniri fantomă în miezul nopţii la palatul  tătucului preşedinte şi se stabilesc direcţiile către ...prăbuşire?!?? N-avem miniştri, dar avem ministere şi dacă nu le avem…mare lucru!- au mai rămas ceva bănuţi în visterie si inventăm unul cât ai zice peşte. Şi când avem miniştri- avem nene unul…”un Gică de la sculerie” priceput la toate. Lumea întreagă e într-o efervescenţă fantastică privind  căderile economice şi frământările sociale- înfiorător de dezastruoase- iar noi încă ne întrebăm ce-i aia criză?!              Doamne fereşte să nu descoperim leacul  anticriză atunci când n-o mai folosi nimănui, căci- oricât de ingenios o fi un medicament  la care poate s-or mai gândi puţinele capete luminate care ne-au mai rămas - nu va putea  învia sigur morţii.
          Falimentează firme, creşte şomajul, sinuciderile au atins cifre apocaliptice iar guvernanţii noştri încă se mai ceartă cine şi cum să ia felia cea mai mare, încă  se mai chinuie să desluşească  arta compromisului.
             Până mai ieri puteam măcar să mergem făcând slalom printre cariile din ce în ce mai înspăimântătoare ale străzilor, fără să ne tremure sufletul de teamă. Astăzi siguranţa  a devenit şi ea în ţara lui “Să trăiţi bine!”  un lux pe care nu ni-l mai putem permite. Băncile  inspirau teamă doar gândindu-ne că  dobânzile de ieri vor creşte ca Făt Frumos într-o zi cât în alte ţări  în 10. Astăzi teama  s-a făcut mare, ba chiar a ajuns peste noapte la majorat,  căci intrat într-o bancă ai toate şansele să dai nas în nas- sub privirile încremenite ale paznicilor- cu pistolarul John, care tocmai iese din banca cu seiful sub braţ . Dar,  slavă Domnului , n-avem guvernare dar avem guvern. Ne asigură de asta viitorul  sau fostul  ministru de interne, în timp ce urcă sau coboară din funcţie. Staţi liniştiţi… ”guvernul veghează la liniştea noastră”!!

martie 2009

_______________________________________________________________        

Marian Filimon ştie că şi activistul în comunism şi preşedintele (de Patronat IMM) în capitalism  contează pe fineţea propagandei şi a sloganelor ei  

Publicaţi-vă CV-urile, mă nenorociţilor, să vadă tot poporul ce aţi făcut voi la viaţa voastră!

Reporter: Domnule preşedinte, vă simţiţi ticăloşit?
Marian Filimon: Nu! Mai degrabă frustrat. E un sentiment pe care îl încerc de ani de zile, deoarece văd cum se înscăunează prostia. Funcţiile de conducere sunt burduşite de oameni care n-au citit şi au CV-uri de o singură pagină, pentru că n-au ce scrie pe el. Sunt oameni care n-au condus în mod real nimic, dar care sunt viceprimari, de exemplu. Păi, cu oameni din ăştia vrem noi să reformăm şi să traversăm zona asta de criză, să facem societate performantă? Sunt oameni de proastă calitate...
Rep: ...pe care ni-i vârâ pe gât partidele.
M.F.: Partidele sunt conduse de oameni inteligenţi, versaţi, dar cu aplecare către indivizi mediocri, de doi lei, pe care să-i manipuleze şi prin care să se menţină la putere. E regulă. De aia nu au pe cine să numească, pe ici, pe colo. De aia eu tot spun: publicaţi-vă CV-urile, mă nenorociţilor, să vadă tot poporul ce aţi făcut voi la viaţa voastră! Ce vă califică pe voi să aveţi pretenţii? Cu ce vă ridicaţi deasupra altora? Ce aţi făcut voi mai mult decât alţii? Cu ce ieşiţi voi în evidenţă?? Nu-şi fac cunoscut CV-ul, îl ascund cu grijă. Le e jenă şi lor să-l facă public. N-au nici măcar cultură generală, n-au abilităţi, e doar tinichea...
Rep.: E buba unei generaţii sau buba unui sistem?
M.F.: Sistemul nu trece la o filtrare a culturii sau a inteligenţei, a capacităţii profesionale. Sunt oameni tineri care au două facultăţi, mastere, au condus mulţi oameni, ştiu patru limbi, dar nu sunt acolo... N-au loc de lipitorii de afişe. N-au loc!... Nu se poate aşa ceva! Omul sfinţeşte locul!
Rep.: Mda. Dar în logica acestei ziceri, dacă nu e sfinţit locul, înseamnă că această adunătură de pungaşi zisă alegători au ales pe cineva care să-i reprezinte, adică pe un strălucit pungaş, dintre ei, pentru ei.
M.F.: Nu pot să accept că oraşul meu e compus majoritar din pungaşi. E oraşul meu şi îl iubesc. Avem suficienţi pungaşi însă...Am ales din ceea ce ni s-a dat spre alegere. Partidele trebuie să aibă rezervor de resurse umane, dar nu au. Vina e la partide. Ni s-a dat să  alegem cei mai puţin rău din rău şi nu cei mai bun din bun. Asta e dilema noastră, dar nu e a alegătorilor.
Rep.: Vă faceţi că nu aţi auzit de partidul-gaşcă?
M.F.:  Teoria partidului prost condus se potriveşte aici. Nu e decât o deficienţă internă. Nu au departamente de selecţie, nu pot fi obiectivi.
Rep.: Partidele nu sunt capabile să se reformeze.
M.F.: Corect! Au fost capabile doar să creeze un sistem al nonvalorii, care să-i asigure şefului spaţiu de manevră. Cei de lângă el n-au coloană vertebrală, n-au ţinută morală, nu sunt deştepţi, n-au carismă...
Rep.: Carisma dv. o aveţi trecută la CV?
M.F.: Verificaţi-mă! Oricum, nu atârn politic de nimeni. Au fost încercări de subordonare, dar Patronatul este cam singurul ONG din Galaţi care are statut de organizaţie de utilitate publică. CA-ul e format din patroni, iar eu m-am dedicat numai acestui lucru. Eu am trecut la stadiul trei al afacerilor, eu fac bani din bani. Când am devenit preşedinte al Patronatului, mi-am lichidat afacerile, le-am transformat în bani şi le-am grupat la bursă şi fonduri de investiţii. Eu am timp să mă ocup de Patronat. Criza nu m-a ocolit, am pierdut câteva miliarde la societăţile de investiţii. Am crezut în aceste instrumente... Chiar dacă sunt într-o pasă neagră, rămân un om bogat. Prin muncă şi efort. Nu am câştigat nici un leu- nici pe vremea comuniştilor, nici acum - fără muncă.
Rep.: Trecutul comunist vă apasă?
M.F.: Mi-l asum! Eu am fost responsabil de investiţiile în agricultură - şi am modernizat zootehnia - şi în cultură - unde am coordonat refacerea clădirilor istorice. Ziua şi noaptea, eram la  Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Catedrală, Biblioteca Urechia, Casa Studenţilor şi Casa Tineretului. Am fost executantul, cu grafice, cu analize...sâmbăta şi duminica...Îi detest pe cei care nu-şi asumă trecutul. Dar nu-i judec pentru poziţiile şi funcţiile de atunci. Ce fac ei acum contează! Nici treaba cu CNSAS-ul nu-i în regulă. Unii oameni au psihicul mai labil, poate au cedat într-un moment de rătăcire...Sau puteau da note informative prin natura serviciului. În fond, nu sunt torţionari. Cum să-i marginalizezi? Eu sunt de aproape 20 de ani exponent al capitalismului! Din 93 dedic munca mea noii societăţi. Sunt mulţi mai mulţi ani în noua societate decât cei în care am slujit pe vremea aia. Şi cred că fac ce trebuie. Esenţial, eu n-am luat nici un leu de la stat după 89. Nu spun că e rău să fii la stat, dar eu n-am luat!
Rep.: Văd că vă pasă de stagnarea de la Galaţi. De ce?
M.F.: Îmi pasă pentru că Filimonii sunt gălăţeni de două sute de ani. Toţi moşii şi strămoşii mei sunt îngropaţi aici. De aia mă doare.
Rep.: Vă doare şi că oraşul nostru drag e pe locul 16 pe ţară?
M.F.: Mă doare că partidele nu au resurse umane, că nu e promovare pe calităţi umane recunoscute, că strategiile zac aruncate şi că nu este continuitate. Lipsa continuităţii este de fapt cea mai mare nenorocire.
Rep.: Păi la Galaţi e continuitate: PSD de 20 de ani!
M.F.: Dacă e vorba de doctrine, partidele sunt varză: ei nu vor decât putere şi oameni bine plasaţi. Treaba nu merge, deşi ar trebui...Cifrele au reguli simple: doi şi cu doi fac patru. Cine răspunde pentru asta? Cine răspunde că Galaţii şi Brăila nu sunt pol de dezvoltare urbană? În faţa comunităţii, să spună un şef, un ales, de ce Constanţa ia 92 milioane de euro, iar Galaţii iau 18 şi Brăila 18. E un dezastru, provocat de orgoliile unor inşi... doi sau trei. Nu suntem pol de creştere economică - Primarul să răspundă pentru asta!
Rep.: Primarul repetă ca un tonomat stricat: Ce întrebări aveţi cu mine? Nici odată nu greşeşte să spună: Astăzi răspund la...
M.F.: Ne trebuie răspuns urgent la capitolul infrastructură: nici pod, nici aeroport, nici autostradă. Stăm extrem de rău! Cum a fost posibil ca toate drumurile din judeţul ăsta să fie în starea de dinainte de 1989? Nu suntem în stare nici să asfaltăm ce a făcut Dăscălescu. Noi am dărâmat fabrici...
Rep.: ...dar am făcut Cartierul Cantemir, Parcul de Soft, Parcul Industrial.
M.F.: Care cartier, care parc industrial?
Rep.: Insinuaţi că regimul fesenist de nouă expresie nu e tocmai serios?
M.F.: Consecvenţi ideii de societate civilă, deocamdată le dăm credit. Patronatul vrea să colaboreze cu noua putere. Hai să ne dăm mâna! Iar dacă oamenii politici locali nu vor mai fi adversari, atunci va fi şi mai bine. De ce să ne urâm? Pentru că avem idei diferite despre rezolvări? E posibil să trecem pe trotuarul celălalt când ne întâlnim? E ridicol...

Ora 25, februarie 2009

______________________________________________________________

Crivăţul ecologismului roşu bântuie vopsit în verde

Un an electoral intens, ca cel care tocmai s-a încheiat, a clarificat scena politică, aruncând în neantul eşichierului politic partide inutile, ca PNG, PRM, PC, PIN, PSR, dar a nedreptăţit cel puţin două curente politice, care au locul şi rostul lor într-o societate normală: curentul creştin-democrat (PNŢCD) şi curentul verde (PV). Dacă despre criza creştin-democraţiei  româneşti s-a scris relativ mult, despre verzi şi despre viermuiala incredibilă din spatele faţadelor electorale destinse şi optimist înverzite, aproape nimic. Iată de ce credem că ar fi timpul să defrişăm niţeluş stepa politică  ecologistă, pentru a scoate la vedere mugurii româneşti ai trunchiului viguros numit Verzii Europeni, dar şi buruienile otrăvitoare care par să fi invadat câmpiile aşteptărilor ecologiste.

Imediat ce la orizontul politicii româneşti a apărut Coana Europa

cu manierele ei politice rafinate şi îndelung exersate, golanii politicii de Dâmboviţa şi-au mascat năravurile şi proastele apucături şi şi-au trântit la repezeală papion, chiar dacă unii dintre ei au rămas pe cap cu fesul (de preşedinte) sau cu pufoaica (de spion sub acoperire). Aşa a vopsit Traian Băsescu PD-ul social democrat fesenist în partid popular, aşa vrea de câtva timp Virgil Măgureanu să transforme adunătura de securişti de la Blocul Naţional Democrat şi Uniunea Creştin Socială într-un partid pe care altcineva a avut inspiraţia să-l fondeze înaintea lui: Partidul Verde. Realizând faptul că în Parlamentul European, grupul verde ecologist este pe locul patru in clasamentul grupurilor parlamentare si că această miscare politică este în continuă creştere, Virgil Măgureanu, fostul director al Serviciului Roman de Informaţii, concepe un plan diabolic de coagulare şi controlare a aripii verzi ecologiste din România, folosind un clan de interpuşi, a caror relaţii duc catre patria lor de interese - Rusia. Primul dintre interpuşii lui Măgureanu, ca vârf de lance, e folosit anchetatul şi controversatul om de afaceri Maricel Păcuraru. Menţionăm si faptul ca acest asalt asupra mişcarii verzi ecologiste a apărut după eşecul proiectului lor de a constitui un partid puternic al sindicatelor.

Pe la inceputul anului 2007, Virgil Măgureanu

declara la Iaşi cu ocazia lansarii unei cărţi, că in scurt timp, el va deveni liderul unui mare partid ecologist. “Voi pune la punct o mare Alianţă Verde, un mare partid ecologist. Vrem să infiinţăm filiale in toate oraşele, sa schimbăm conducerile care stagnează in filialele partidelor ecologiste existente, deoarece cred ca un partid de acest gen are şanse in România şi în Parlamentul European. Vom reuni toate partidele ecologiste sub o umbrelă puternică”, a declarat Virgil Măgureanu, adăugând că va reveni la Iaşi peste doua săptămani, pentru a se implica in reorganizarea PER.” Fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi-a arătat disponibilitatea de a se integra in mişcarea ecologistă”, anunţa un comunicat al Partidul Ecologist Roman - PER, condus până anul trecut de fostul ministru PSD-ist al Mediului, Petre Lificiu. PER a convocat la Iaşi o intâlnire cu ecologistii locali, la care au fost invitaţi Virgil Măgureanu si Cozmin Guşă. Copresedintele Partidului Verde - PV, Gheorghe Ionicescu, a fost si el contactat telefonic de Virgil Măgureanu şi i s-a propus să facă impreună un mega partid ecologist. Propunerea a fost respinsă insă de conducerea PV, care a mirosit rapid puciul care se pregătea. Lovitura de partid a eşuat lamentabil, iar susţinătorii lui Măgureanu au fost destituiţi din funcţii si daţi afară din Partidul Verde. In urma acestui refuz, asupra conducerii partidului s-au exercitat numeroase presiuni, mergând chiar pană la contestarea listelor pentru europarlamentare.

S-au infiinţat tot felul de alternative şi partide ecologiste

cu intenţia de a găsi un culoar spre Bruxelles. Prin august 2007, presa mentiona deja aparitia Aliantei Alternativa Ecologistă, ce actiona chiar din vila din Bucureşti ce aparţine lui Maricel Păcuraru, în str.Sevastopol - acolo unde se află agenţia de turism „Perfect Tour“, patronată de soţia lui Maricel, Corina. La Galaţi, momentul a fost marcat de schimbarea de bannere din spatele lui Ioan Ştefan, politicianul revolver care făcuse până în acel moment imagine şi propagandă pentru Partidul Verde. Initial, figurau ca fodatori ai acestei alianţe: Partidul Verde, Partidul Uniunea Creştin Socială UCS si Partidul Alternativa Ecologistă , alaturi de organizatia neguvernamentala „Ecomondia”, Fundatia „Totul pentru Oameni”, Federaţia Sindicală „Poştaşul”, Asociaţia Pescarilor Sportivi Galaţi, Asociatia „Dreamline”, Fundaţia „Acţiunea Ecologistă Română”, Federaţia „Com”, Asociatia „Prodemo”, Asociaţia „Netline”, Asociatia „Echostil”, Federaţia „P.H.G.”, Asociaţia „Miras”. Organizatorul principal al evenimentului, Radu Munteanu, ce se erija ca fiind secretar general al Partidului Verde ( fost secretar general al Partidului Blocul Naţional Democrat, ulterior transformat in Uniunea Creştin Socială şi fost asociat cu Păcuraru in PDM Company SRL) a ţinut in mod deosebit ca evenimentul să arate precum o plenară a CC al PCR. Presa mentiona faptul că Radu Munteanu este un fost activist al Partidului Comunist, om cu afaceri derulate prin intermediul soţiei lui Maricel Păcuraru, personaj urmarit si cercetat intr-o serie de dosare penale.

Afacerile lui Păcuraru şi ale lui Radu Munteanu au AER de strada Sevastopol

Radu Munteanu declara pe atunci jurnaliştilor ca AER este dispusă să coopteze si Partidul Ecologist Roman, condus de Petru Lificiu, pe care l-au si invitat la discuţiile preliminare ale constituirii Alianţei. Fuziunea efectiva ar fi trebuit să se incheie pe 15 septembrie 2007, dar s-a reuşit blocarea tuturor combinaţiilor. Alianţa AER ar fi urmat să fie condusă de un Consiliu Naţional de Coordonare, coordonat de Robert Eşanu, ce se erija ca fiind co-presedinte al Partidului Verde. Purtătorul de cuvânt al Partidului Verde, Laurenţiu Fulga , aflat în octombrie 2008 la Istanbul, la Conferinţa Verzilor Europeni descoperă acolo personajele cheie ale manevrelor furibunde care au loc pentru ocuparea mişcării verzi din România cu persoane din Sistem. Radu Munteanu si Robert Eşanu au fost surprinşi alături de reprezentaţii miscării verzi-ecologiste din Moldova - un fost angajat al centralei MAE din Moscova şi ulterior Chişinau, şi un fost colonel în armata rusă si ulterior in cea moldovenă. Robert Eşanu, un vorbitor nativ de limba rusă, pledează impotriva finalizarii rectoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Preocupat fiind de independenţa energetică a României faţă de Rusia, Robert Eşanu sugerează chiar, ca in schimbul închiderii reactoarelor de la Cernavodă, să se ocupe de o afacere eoliană cu capital rusesc,  folosindu-se de Vântu’ din Deltă! Planurile lui Măgureanu, au întampinat insă si de aceasta data opozitie in rândul Partidului Verde, singurul recunoscut de Verzii Europeni. După ce intr-o primă fază au reuşit să infiltreze in Partidul Verde mai mulţi membri din UCS, in frunte cu fostul secretar de stat de la Comunicaţii, Florin Bejan, Măgureanu a încercat să pună mâna pe partid. Diversiunile ar fi fost relativ simple pentru ei, dacă în România nu ar fi existat politicieni inteligenţi si cu spirit românesc.

Măgureanu si Maricel urmareau ca fiecare grupare sa ia o treime din funcţii, lucru care mai târziu ar fi scos verzii din joc. Visau chiar să fie refăcute şi listele de candidaturi la europarlamentare, unde să fie introduşi şi oamenii lor. Vine însa bomba, lansată de Partidul Verde pe site-ul său: un comunicat oficial anuntă că „nu a încheiat nici o alianţă electorală sau politică cu nici un partid, asociaţie sau fundaţie“. „Cei care se reclamă a fi reprezentanţi ai Partidului Verde si semnează in numele acestuia la constituirea acestei alianţe sunt foşti membri ai Partidului Verde, excluşi din partid la începutul anului. Ce este mai grav, este faptul ca aceştia au fost şi sunt incurajaţi şi sprijiniţi de persoane interesate in discreditarea acestui curent, unele dintre aceste persoane aratându-şi interesul pentru unificarea partidelor de orientare ecologistă. Aceasta Alianţă declarată AER, formată din partide care acum se doresc de orientare ecologistă, are scopul de a induce confuzie in public, prin urmare asistăm la o altă manevră a specialiştilor in dezinformare dirijaţi din spate de personaje oculte. Subliniem ca Partidul Verde nu s-a asociat in această alianţă numita AER si afirmăm cu certitudine ca se incearcă manipularea opiniei publice in vederea discreditarii acestui partid si a curentului ecologist“, menţionează comunicatul Partidului Verde.
Presa a mentionat chiar faptul că in incercarea de a se infiltra printre verzii europeni, un om de casă de-al lui Păcuraru a fost trimis la Bruxelles cu o ofertă de afaceri. Dupa model romanesc, era vorba de o mită mascată, camuflată sub forma unei sponsorizari, oferită verzilor europeni. Avertizati de liderii PV de la Bucuresti, ecologiştii europeni au respins oferta, închizându-le atunci accesul spre Bruxelles. Eforturile clanului Magureanu pentru a pune mâna pe miscarea verde ecologistă continuă, lupta mutându-se in instanţele de judecată, unde Partidul Verde este harţuit cu procese deschise de oamenii din anturajul lui Păcuraru, daţi afară din PV. S-a lăsat atras în ecologismul de Sistem şi liderul PIN, Cozmin Gusa , ce declara că a doua lui patrie este Rusia: a părasit precipitat dezbaterile la o motiune de cenzură pentru a onora o invitaţie a "prietenului" său Virgil Măgureanu, la oîintalnire in biroul acestuia, pentru a discuta infiintarea unei coaliţii a verzilor in România. Gusa a confirmat intalnirea din Piata Victoriei, la care au mai participat si Alexandru Ionescu, vicepresedinte in Acţiunea Populară a lui Emil Constantinescu, si Robert Eşanu, fost vice in Partidul Verde, de unde a fost exclus după ce a încercat sa ofere partidul pe tavă lui Măgureanu.

 Şi tot aşa, povestea continuă cu noi şi noi episoade

pe care le vom detalia în ediţiile viitoare. Până atunci, trebuie să amintim că la Galaţi emblema Verzilor a dat rezultate la Tecuci, prin succesul de la alegerile locale a echipei lui Vasile Dănăilă Pazvante, susţinut şi de verzii din judeţ, coordonaţi de  Pompiliu Comşa. Şi mai trebuie adăugate câteva detalii de intensă trăire pentru cei care se delectează cu lucrurile întâmplătoare şi coincidente, culese de-a lungul anului din relatările diverse despre facerea mişcării Verzilor în România. Coincidenţă, nimic nu este întâmplător! Aşadar, Costel Bobic, finantatorul lui Sorin Oprescu la alegerile pentru Primaria Generala, este cunoscut ca omul lui Viorel Hrebenciuc. Prin intermediul Partidului Alternativa Ecologistă, sprijina şi candidatura lui Cosmin Guşă. Majoritatea afacerilor sale sunt derulate prin intermediul sotiei unui personaj mai mult decat dubios, Maricel Pacuraru, urmarit si cercetat intr-o serie de dosare penale, cunoscut drept unul dintre “locotenentii” lui Costel Bobic.De altfel, atât Alternativa Ecologistă din România cât si mai multe firme ale lui Păcuraru si ale lui Radu Munteanu au sediul pe strada Sevastopol nr. 27. Bobic si Păcuraru, in anul 2004, au format Partidul Noua Democraţie, în fruntea caruia l-au numit pe Marian Enache, fost consilier al lui Ion Iliescu si fost ambasador la Chişinau. Ulterior, Maricel Păcuraru si Radu Munteanu, avându-l in spate pe acelasi Costel Bobic, au format Blocul National Democrat, pe scheletul Blocului National Sindical. Faptul că Oprescu si Guşă raspund, dacă nu unui centru unic de comandă, atunci cel puţin unui grup cu interese economico-financiare oculte işi are, se pare, explicaţia in interesele unei societaţi imobiliare, Metropolitan Investment Development, companie cu sediul in Antilele Azore si cu unele conturi in Estonia. Pe filiera estoniană, in care este implicat şi Costel Bobic, s-ar fi transmis oportun, către staff-ul de campanie al lui luiOprescu, suma de aproximativ 2.000.000 de euro.

Primul dintre interpuşii lui Măgureanu e Maricel Păcuraru

exact cel împotriva căruia tuna şi fulgera la un moment dat Cosmin Guşă. Initial, liderul PIN, Cozmin Guşă, a negat participarea sa la discuţia privind infiinţarea coaliţiei verzilor, dar ulterior, pus in fata evidenţelor, a recunoscut prezenţa sa la întâlnirea din biroul lui Măgureanu. Întrebat fiind de presă, dacă intentionează să intre cu PIN în această coaliţie, Guşă a precizat ca nu s-a decis deocamdata, fiindcă în această mişcare au interese şi Sorin Ovidiu Vintu şi Maricel Pacuraru. Se pare ca Partidul Verde a fost si va rămâne singurul partid românesc membru al Verzilor Europeni, ce va rezista in fata tuturor diversiunilor de acaparare, la care e supus de clanul lui Magureanu. Daca verificaţi comunicatele de presa trimise în luna de campanie electorală de Partidul Ecologist Roman - PER, veţi realiza că sunt venite de pe o adresa de e-mail cu …@pae.ro, vechea adresă a alianţei facută in sediul firmelor lui Maricel Pacuraru. Dacă consultati comunicatele de presă ale PER, veţi realiza că vă invită la conferinţe de presă in sediul de pe Sevastopol, în bârlogul lui Maricel Pacuraru, iar la Galaţi, în bârlogul de la blocul Pescăruş, al lui Mirel Amariţei. Dacă consultati site-ul PER veţi constata că personajul Radu Munteanu este deja Preşedintele Executiv al PER. Sunt indicii că Partidul Ecologist Roman a ajuns acum o pubela ne-ecologică, în mâna intereselor lui Măgureanu, Păcuraru, Munteanu şi a celorlaţi indivizi care se dau de ceasul morţii (vorba vine, ei sunt mai activi ca niciodată) să fuzioneze cu Partidul Verde sau să ajungă membri ai Verzilor Europeni!
Dolphi Drimer rămâne portdrapelul ecologismului verde
Încă de la constituire, scopurile Alianţei AER, au fost demascate de teoreticianul de excepţie Dolphi Drimer - copreşedinte al Partidului Verde, care a dat peste cap planurile organizatorilor şi a anunţat că „AER doreste puterea si accederea in Parlament“. Structurile conspiratorilor au fost luate prin surprindere. Nuanţările ulterioare au admis şi accederea în Parlament, şi activităţile economice din subsidiar: „atragerea de finanţări externe de către ONG-urile componente ale AER“, o afacere intr-adevar rentabilă. Erau însă în declaraţiile de profunzime şi accente obediente: „o opozitie hotarâtă faţă de punerea in funcţiune a reactoarelor 3 si 4 de la Centrala de la Cernavoda si realizarea de centralelor eoliene, ca alternativă la energia nucleara - o afacere in care Dan Mocănescu (deputat UCS si copreşedinte AER) intenţionează să se lanseze.

PAE în focul afacerilor lui Păcuraru

Consultând datele oficiale ale entităţilor care compun AER, se observă cu ochiul liber ca această mişcare nu reprezintă altceva decât un proiect politic care are legatură cu Maricel Pacuraru - un afacerist extrem de controversat care de-a lungul anilor a sponsorizat mai multe formaţiuni politice şi care înainte de alegerile din 2004 a devenit peste noapte finanţatorul din umbră al Blocului Naţional Democrat. Prin intermediul acestuia, a reuşit la un moment dat să-şi propulseze în structurile oficiale o serie de apropiaţi (cumnatul său Marius Crivtonencu a ajuns la un moment dat secretar de stat la Turism, Dan Mihai Toader a fost numit la şefia CN Poşta Română, Florin Bejan a fost numit secretar de stat la MCTI, etc). Una dintre vocile grele din PAE este Mirel Amariţei - presedintele Partidului Alternativa Ecologista. Asa cum o arata datele oficiale, Amariţei a fost partener în mai multe „tunuri“ cu Maricel Păcuraru, air partidul pe care acesta îl conduce acum îşi are sediul pe strada Ady Endre nr. 20, intr-un imobil ce aparţine soţiei afaceristului gălăţean. Pentru a se asigura că Amariţei are un oarecare suport in cadrul PAE, Păcuraru a atras in respectiva Alianţă  UCS (fostul partid „Blocului National Democrat“), dar si o serie de ONG-uri pe care le-a constituit pe banda rulantă in 2006. Astfel, in AER, au fost înglobată inclusiv Federaţia Sindicală „Poştaşul“, organizaţie al cărei vice este gălaţeanca Georgeta Poenaru - personaj care se regăseşte în acţionariatul Imopost Development SA (companie în care se mai regăsesc Poşta Română - 40,31%, Comnord SA (0,59%) si Procema SA). În afara acesteia, din AER mai fac parte alte ONG-uri,  ai căror şefi au direct sau indirect o anumită legătură cu tandemul Maricel Pacuraru - Mirel Amariţei. Este vorba despre Asociaţiile „Echostil“ si „Miras“, ambele avand aceeasI locaţie ca şI Federaţia Sindicală „Poştasul“, adica locatia din str, Aniversării nr. 41, care apartine omului de afaceri gălăţean.

Verzii de Galaţi sunt ecologişti cu AERe de luzeri

Toate frământările de la Centru au vermuieli specifice la marginea de ţară numită Galaţi. Ţara de origine a mişcării ecologiste de PAE i-a adus în primplan pe liderii  cu grele antecedente traseiste: Ioan Ştefan, Ştefan Gherasim, George Dragu, Raluca Stan şi alţii, care au suflat cu mare avânt în balonul de săpun numit PAE de Galaţi, până s-a spart. Acum, Ştefan, Stan şi Găiceanu umblă în noul sezon politic după căpătuieli de ocazie pe la PDL. Nu se simt prea bine nici cei doi PER-işti de tradiţie la Galaţi, Florin Cernat şi Florin Tupilatu, care s-au ecologizat după modelul Păcuraru-Amariţei, instalându-se de ceva timp chiar în sediul din blocul Pescăruş, ce aparţine lui Mirel Amariţei. S-ar zice că şi cei doi lideri de substanţă şi credinţă ecologistă au muşcat din nada care îi va trage în final spre plita sfârâindă a intereselor de grup. Partidul Verde, reprezentat la nivel judeţean de Pompiliu Comşa, pare să fi scăpat din plasa pregătită de Rodica Oprea, soţia celebrului “ecologist”, jurist, director de Registru şi decan la Drept Răducan Oprea, dar este într-o stagnare jenantă pentru un municipiu cu probleme de ecologie dezastru. Doar  la Tecuci, ideea verzilor de atitudine a câştigat ceva teren, prin intrarea lui Pazvante în Consiliul Local şi în conducerea Comisiei de Urbanism. În rest, linişte, comoditate şi complicitate. Dormiţi liniştiţi, băi cetăţenilor, Măgureanu şi Păcuraru lucrează. Dar nu pentru voi.      

Ora 25, ianuarie 2009

___________________________________________________________

Directorul Cristian Căldăraru i-a făcut daco-romanului Innocens parastasul de 1830 de ani de la deces

silviu.vasilache@oradoicinci.ro

Aşadar, pofta ce-a poftit-o de mult timp PS Casian Crăciun s-a împlinit: osemintele descoperite la Tirighina în 1979 şi clasate de arheologi ca fiind cele mai vechi din România au fost luate în custodie de Episcopie şi depuse la Palatul Episcopal. Evenimentul nu a avut fastul şi mediatizarea cerută de importanţa pe care o presupune un astfel de artefact istoric, ba dimpotrivă. Am căutat şi am descoperit totuşi referinţe despre acest fapt de istorie foarte recentă (20 decembrie 2008) în ziua.net, sub semnătura lui Sorin Dumitrescu. Interviul pregăteşte de fapt alte evenimente pe care le anticipăm, dar nu le pricepem încă impactul. Dar să nu fim din nou de rea credinţă, mai ales că e vorba de lucrarea Domnului. Iată schimbul de vorbe dintre PS Casian  şi Sorin Dumitrescu

Trebuie înhumat, pentru ca expunerea muzeală să nu poată fi considerată o profanare

Părintele Episcop Casian ► Domnule Sorin, am avut bucuria să mergem împreună la Muzeul de Istorie al Galaţiului şi să ne închinăm, "moaştelor muzeale" ale lui Inocens (corect, cu doi de n-n.r.)  - cel mai vechi creştin găsit pe pământurile României, aproape ca in faţa moaştelor unui sfânt. Mormântul s-a descoperit acum douăzeci şi ceva de ani, în perimetrul localităţii Barboşi, locul dacilor bărboşi, unde aceştia s-au întâlnit cu romanii lângă Valul lui Traian. Bineînţeles că spaţiul arheologic investigat se desfaşoară în linie dreaptă peste Dunăre cu Dinogeţia, unde în sec. al III-lea s-a descoperit şi o cruce de aur mai mare. Trebuie să recunoaşteti că descoperirea dincolo de Dunăre a unei cruci a lui Hristos din sec. al III-lea şi descoperirea unui mormânt creştin reprezintă o atestare mai mult decat semnificativă a vechimii creştinismului în cuprinsul teritoriului românesc.
S.D. ► Ce vârsta are scheletul găsit?

P.E. ► Dupa investigaţii, 1830 de ani. Miraculos este faptul că scheletul este întreg. S-au putut recupera, după 1700 de ani, osemintele întregi aşezate astăzi în muzeu. Este cazul să semnalez erorile săvârşite prin plasarea scheletului în ambianţa secularizată a unui muzeu. Osemintele unui creştin, atunci când i le-ai dezgolit în pamântul din care s-a zidit şi care l-a lăsat întreg, aşa cum îl putem vedea astazi sunt, indubitabil, moaştele unui creştin. Pământul deci era cu moaşte şi ca moaşte au rămas osemintele din pământ, pentru a ne adeveri că în sec. al III-lea aici erau creştini. Ca atare, ori trebuie înhumat, pentru ca expunerea muzeală să nu poată fi considerată o profanare, ori, pentru a-l lăsa să mărturisească în continuare, aşezarea lui într-o raclă transparentă şi aducerea grabnică în pronaosul plin de moaşte de sfinţi al sfintei catedrale Sfinţii Andrei si Nicolae. Astfel de moaşte - document, cum poate fi considerat primul mormânt creştin descoperit pe teritoriul României - îşi asteaptă şi ele Învierea lui Hristos, ca rămaşitele oricărui alt creştin, drept pentru care se cuvine a fi depuse în biserică. În nici un caz nu trebuie să întârzie într-un muzeu, pentru ca este vorba de o uşoară profanare! "Proprietarul" scheletului găsit este creştin, fiindcă s-au descoperit şi numele, şi crucea lui Hristos, şi căţuia, si tămâia, şi toate celelalte. Ca orice repauzat în Hristos, şi el are deci nevoie de căţuie în biserică, de rugăciunile noastre, nu numaidecât pentru că ar fi sfânt, ci fiindcă este creştin ca toţi creştinii. Noi nu suntem cei care de capul nostru proclamăm sfinţii.

Ci Dumnezeu ne deschide la timp ochii să vedem că lângă noi este un sfânt

Am făcut destule intervenţii oficiale pentru a salva situl de la Barboşi (intervenţii cumplit de ineficiente, poate la fel ca cele pentru salvarea de la distrugere –asigurată de comandourile administrative Durbacă -a corăbiei Pânzarul Moldovenesc - nota red), un sit din sec. al III-lea, aici în Moldova, lângă Prut, în municipiul roman creştin, fiindcă este mai mult decât evident ca are ceva de spus legat de romanitate, de continuitate şi de legăturile existente între Orient si Occident, aici la Dunărea de Jos, înca din vremurile străvechi. Cred că a venit momentul - deja am vorbit cu primarul municipiului Galaţi (!), să cerem cu glas mare sprijinul lui Dumnezeu şi al cetăţii Galaţiului (cazul Casa Mantu nu este un precedent jalnic?!) precum şi al oamenilor de cultură, pentru a scoate din muzeu şi a aşeza la locul de demnitate duhovnicească, pe care îl reprezintă marea catedrală a eparhiei Dunării de Jos, rămăşiţele primului creştin care, prin bunăvoirea Domnului, a ieşit din mormânt să ne spună cât de creştini am fost şi cât s-ar cuveni să fim astăzi.

Innocens a fost împrumutat pentru un an

L-am chestionat despre “moaştele”lui Innocens şi pe directorul Muzeului de Istorie, Cristian Căldăraru, şi iată ce am aflat.
Reporter: Domnule director, am aflat cu mirare că istoria relicvelor Innocens se scrie şi în zilele noastre. După ce în 1979 a fost dezgropat şi pus în sicriul de sticlă de la Muzeul de Istorie, la sfârşitul anului 2008 i-aţi făcut şi un parastas de 1830 de ani de la trecerea sa la Domnul. Foarte bine, dar de ce foarte bine ascuns de ochii presei libere?
Cristian Căldăraru: Au fost discuţii purtate cu PS Casian şi o solicitare din partea Episcopiei, de a duce osemintele lui Innocens la capela Episcopiei din Palatul Episcopal. Mormântul lui Innocens a fost aşezat la paraclisul de la Palat, cu ocazia unui moment aniversar, 100 de ani de la naşterea arhiepiscopului Antim Nica. Au fost invitaţi din Grecia, din alte eparhii din ţară... E un protocol de parteneriat, dintre noi şi Episcopia Dunării de Jos.
Rep.: Ce câştigaţi dv., muzeul?
C.C.. În zona Palatului Episcopal există colecţia de artă religioasă, iar mormântul Innocens completează acest peisaj. E pentru o perioadă de un an, de custodie...Episcopia ne-a dat şi ea în custodie icoane şi carte veche românească. Există legături între instituţii...e benefică colaborarea. Avem colaborare şi pe zona săpăturilor arheologice de la Mănăstirea Adam. Vrem să scoatem la lumină mărturii de la Adam şi Negrileşti, din sec XVI –XIX. Unele din obiecte vin la Muzeu, unele rămân la Adam, la un mic muzeu.
Rep: Relicvele Innocens sunt de importanţă naţională, dar nimeni nu ştie nimic despre ele.
C.C.: Lucrăm la un proiect de reluare a cercetărilor de la Barboşi. Sunt fonduri europene, lucrăm cu specialişti de la Tulcea şi Iaşi. Sperăm să începem în 2010. Deocamdată, cu fonduri de la Ministerul Culturii, sperăm să consolidăm şi să restaurăm ce a rămas la Barboşi.

ianuarie 2009

________________________________________________________________________________

Daco-romanul Innocens a fugit la Episcopie

Sâmbătă, 20 Decembrie 2008, osemintele primului cavaler daco-roman încreştinat au ajuns la Episcopia Dunarii de Jos.
Osemintele lui Inocens au fost transferate de la Muzeul de Istorie din Galaţi la Palatul Episcopal al Dunării de Jos, urmând ca, la iniţiativa episcopului Dunării de Jos, PS dr. Casian Crăciun, sa devină "temelia viitorului Muzeu al Dunării de Jos". Conform episcopului Dunării de Jos, un astfel de muzeu ar trebui sa devină un loc al contemplării vechimii creştinătaţii in aceasta zonă. Povestea are damful altor întâmplări cu semnificaţii drăceşti, şi amintim aici, la repezeală, plecarea de la cheu a navei “Libertatea”, în zorii zilei de 15 ianuarie 1999 şi  înmormântarea, la ora 7 dimineaţa, a Mult Prea Cunoscutei stareţe Maica Veronica, de la Mănăstirea Vladimireşti. De ce trebuiau să ajungă osemintele la Palatul Episcopal? De ce s-a scris atât de puţin despre acest eveniment? De ce nu a fost anunţată presa de toate expresiile despre acest eveniment? De ce au scris  numai ziariştii dintr-o anumită parte a presei? Sunt tot atâtea mirări care lasă loc speculaţiilor  şi conotaţiilor unor aranjamente dubioase. Dacă este vorba de un muzeu, de ce nu era potrivită locaţia Muzeului de istorie, în pavilionul unde s-au investit zeci de miliarde  de lei de la Consiliul Judeţului? Dacă se vrea transformarea mormântului Innocens în moaştele primului daco-roman încreştinat la Dunărea de jos, de ce  nu s-a recurs la procedurile administrative specifice unui stat de drept?  Răspunsul poate fi în nişte constatări simple: nu suntem un stat de drept, trăim în republica autonomă Covurlui de Dunărea de Jos ş,i în general, trebuia să aflăm odată cine conduce municipiul şi judeţul ăsta!

Mormântul lui "Inocens" a fost descoperit în 1976, în timpul săpăturilor arheologice din necropola romană de lânga Castrul Roman de la Barboşi, situat pe un promontoriu la marginea Galaţiului. Osemintele aparţin unui tânar in varstă de aproximativ treizeci de ani. În mormânt au fost descoperite trei monede romane de bronz, de pe vremea imparatului Claudius al II-lea Goticul, care a domnit intre anii 268 si 270, după Hristos. În mormânt au mai fost găsite o fibulă romană, obiect ornamental folosit la prinderea tocii, pe care este zgâriat cuvântul "Innocens", dar si o căţuie, obiect din inventarul dacilor. Mormântul era orientat est-vest, iar mâinile erau aşezate pe piept, aşa cum este practica crestină. "De fapt, este un act de naştere al poporului român, pentru ca are toate elementele de identificare care il legitimează ca dac, roman si creştin", ne spune prof. univ. dr. Mihalache Brudiu, fost profesor la Catedra de Istorie şi Teologie a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, arheologul care a făcut descoperirea. Dar tot Mihalache Brudiu adaugă, după ce a aflat cu surprindere de la presă, despre fuga daco-romanului Innocens la Episcopie: “ E o bazaconie, domnule!”

Silviu VASILACHE, ianuarie 2009

________________________________________________________________

Profesorul universitar doctor Mihalache Brudiu ne explică cum şi de ce la Galaţi ignoranţa în materie de arheologie este instituţionalizată

Ştefan Stanciu şi Dan Basarab Nanu au distrus actul

de naştere al poporului român

Reporter: Domnule profesor, vrem să provocăm  o anumită ieşire din inerţia letală în care zace turismul cultural la Galaţi şi vă solicităm ajutorul: din unghiul specialistului în istoria veche şi a  muzeologiei, are Galaţiul cu ce sta în faţa valurilor migraţiei culturale?
Mihalache Brediu: Încă mai are ! Cu condiţia începerii grabnice a operaţiunilor  de salvare şi de conservare. Şi sunt multe de făcut ,atât pe linia patrimoniului vechi de arhitectură, cât şi în direcţia vestigiilor istorice. Turismul cultural în lume este tot mai puternic, este o componentă a globalizării, şi ca să includă şi Galaţii, cere iniţiativă şi responsabilitate din partea autorităţilor locale. Păi numai cât mă gândesc că un fals cum este bustul lui Spiridon Vrânceanu, socialistul cu şapcă din faţa Regionalei CFR (de fapt sediu Primăriei Galaţi până în anii 50) rezistă acolo şi după 18 ani de la căderea comunismului şi este suficient  să conturăm nepăsarea autorităţilor şi sfidarea istoriei adevărate- acela fiind soclul pe care a stat bustul  merituosului primar Alexandru Moruzzi.
Rep: Geţii, dacii şi apoi romanii au fost oameni vizionari şi rezonabili şi ne-au dat motive ca peste 2000 de ani să îndreptăm migraţiile culturale spre Tirighina, Ghertina sau Dinogeţia. Cât de importante sunt aceste locuri pentru istoria noastră?
M.B.: Prezenţa romană la Galaţi a fost studiată chiar de Vasile Pârvan şi avem documente importante de la cercetările arheologice intreprinse de acesta. Vestigiile amintite sunt un cap de pod al romanităţii dobrogene moesice-căci aici era Moesia Inferior. Mai târziu, pe la 284 i s-a spus Sciţia Minor. Chiar Herodot  descrie raidurile sciţilor din nordul Mării Negre. Romanii au venit în 206 şi s-au fixat pe o fortificaţie dacică existentă. Nu ştim cum se numea. Barboşi e o denumire de vreo sută şi cincizeci de ani. Şi Tirighina e un  toponim, care vine de la cronicarii moldoveni şi de la Cantemir. Ca să ne dăm seama câte astfel de vestigii avem la Galaţi, ar fi suficient să avem în faţă harta arheologică a intravilanului municipiului Galaţi, unde această istorie este figurată chiar pe culori. Dezastrul cultural s-a produs însă. Nepăsarea şi ignoranţa fac ca o astfel de hartă  să fie greu de consultat astăzi. Pot formula această calamitate astfel: la Galaţi, ignoranţa în materie de arheologie este instituţionalizată.

Artefactele de pe Platoul Romanilor au fost duse la Bucureşti

Aici intră toţi din toate instituţiile, Muzeul de istorie, Direcţia de Culte, Primărie, etc. Dacă nu ne apucam  în 1974 , eu şi Paul Păltănea, să facem rezervaţii arheologice, dezastrul ar fi fost mult mai mare. Nu s-au abţinut de la distrugeri nici Carol Dina, nici Eugen Durbacă, nici Dumitru Nicolae. Chiar în stânga  Palatului Administrativ a fost distrusă o casă din 1866. Iată că nu putem vorbi de arheologie şi istorie, din cauza dezastrului cultural şi a mentalităţilor distructive.
Rep: Insist: haideţi să-i lăsăm în lada de gunoaie a istoriei pe migratorii politici, ce se trag cu siguranţă din vandali, şi să redescoperim câtă valoare culturală calcă în picioare cetăţeanul neştiutor de astăzi!
M.B.: Prima valoare călcată în picioare de gălăţeni este pe Strada Oţelarilor, sub un planşeu de beton al depozitului de gunoi. Aici a fost descoperit un cavou al unui general  roman din secolul IV. Acolo ar fi trebuit ridicat un complex cultural-turistic important al Galaţilor. N-a fost să fie.

Cavoul Roman este sub lada de gunoi a Cabinetului medical Dobre

Rep: N-a avut noroc turismul cultural nici cu fortificaţia de la Barboşi. Mai este puţin şi va fi şi aceasta îngropată sub privatizări sau sub depozite de materiale de construcţie.
M.B.: La Barboşi există un castellum roman de pe fosta cetate dacică a Tirighinei. În vestul Tirighinei se găsesc încă urme ale aşezării civile. La nord e o formaţiune tumulară -necropola romană. Şi a mai fost o zonă locuită de romani, în Cartierul Dunărea. Mai jos este un  castellum  de pământ, a mai rămas doar o porţiune pe versant. Restul se distruge, fie natural,fie prin excavaţii, ce au început în 1971-1972 şi se continuă şi astăzi. Rezervaţia arheologică a ajuns o carieră de lut pentru primarii Galaţiului . În zona blocurilor  avem un complex economic, unde s-au depozitat amforele de ulei. Mai jos, avem necropola din Cartierul Dunărea, cea mai mare, de 80 de morminte. Jumătate din necropolă a fost distrusă prin excavaţiile din 2003. Se distruge de fapt istoria dintre anii 170-230 e.n.
Rep: Mai poate încă avansa inconştienţa distrugerilor?
M.B.: Dacă nu se instituie regimul de parc arheologic, cu siguranţă! Intrările în Galaţi trebuie să se facă prin acest parc arheologic, nu printr-o stepă culturală, aşa cum este viziunea de acum.
Parcul ar putea fi ca Muzeul Satului, cu obiective tridimensionale şi cu situri pentru cercetări viitoare. Acest parc despică în două orizontul  spre Munţii Dobrogei. Nu întâmplător s-au aşezat aici dacii şi mai târziu, romanii . A devenit un cap de pod al romanităţii, a fost o cheie strategică a zonei, poate fi o cheie a descifrării unor situri arheologice esenţiale pentru istoria poporului român. Acest parc trebuie să includă şi Platoul Roman, din continuarea cartierului Micro 21, şi promontoriul Tirighinei, unde este de valorificat turistic una  dintre marile descoperiri arheologice ale României: mormântul creştin cu caracter mixt daco-roman, INNOCENS. Căţuia dacică, amforele şi opaiţul roman, piesele de fier, monezile de bronz şi – extraordinar!- o fibulă din aur cu inscripţionarea INNOCENS-INOCENTUL (denumire care a intrat şi în calendarul  creştin, sub forma Inocenţiu) probează datele de stare civilă a celui înmormântat acolo-nevinovatul. E un dac romanizat şi încreştinat.

Povestea conservării mormântului este şi ea fantastică. L-am ridicat de acolo şi l-am ţinut la muzeu, cu tot cu pământ, timp de 10 ani.
Rep: În condiţii ideale!
M.B.: Ţine-te bine, să nu se rupă scaunul sub dumneata! Mormântul era programat să fie emblemă, căci este de fapt un act de naştere al poporului român.. Este un monument de importanţă naţională, datat cronologic din timpul împăratului Claudius al II-ea Goticul, din secolul III e.n. Politrucii au vrut însă altceva. Ştefan Stanciu şi Dan Basarab Nanu au distrus actul de naştere al poporului român. Făcând o ladă  din sticlă, au pus zgură de la Combinat şi au aşezat scheletul acolo. Apoi, după scandalul făcut, au pus nisip, deşi racla cu pământul original şi cu sărurile exista. Ăsta e un act criminal, e impostură, e genocid cultural! În condiţiile astea te poţi numi muzeograf?
Rep: Şi care a fost raţiunea de a arunca lutul originar şi sărurile?
M.B.: Comoditate şi snobism, domnule! Au făcut ei operă! Au retuşat autenticul. Mai este acum mormântul sursă pentru un adevăr istoric? Poate că o soartă mai bună are Cavoul Roman, care se află din anii ‘75 în conservare, sub un planşeu  de beton. Aceasta a fost o descoperire remarcabilă, semnalată de revistele ştiinţifice. E o altă fază uluitoare a istoriei românilor. E o dovadă a revenirii romanilor la Galaţi, după retragerea din anul 273. Este mormântul unui militar roman, prădat în antichitate, şi care ar fi trebuit valorificat printr-o construcţie, sub forma unui mausoleu. Lucrarea s-ar fi făcut de mult , pentru că au fost două variante de proiect , lucrate de IPJ. S-a opus un oarecare Spineanu, pentru că era o valoare prea mare. Avem acolo un cavou cu pictură, cu valenţe artistice, şi asta impune, cu atât mai mult cu cât în nordul Dunării este un unicat. Dacă sub comunişti s-a suspendat construcţia unui bloc, acum statutul de rezervaţie împune Primăriei şi Prefecturii respect şi obligaţii administrative corecte şi grabnice.

Ora 25, iunie 2006

_____________________________________________________________________

Urlă ţicnelile parlamentare ale lupilor din spitale

silviu.vasilache@oradoicinci.ro

Se apropie clipa cea mare a votului pe stil nou la parlamentare, şi fiindcă pe unii votanţi îi chinuie dilematica veche a moralităţii în politică, ne-am gândit să privim oleacă mai atent la candidaturi şi la candidaţii din dosul lor.

Când spui de moralitate în politică e ca şi cum ai pocni din funie în casa spânzuratului

Privind pomelnicul de candidaturi, nici nu stii cu cine sa incepi mai întâi. Numai simplul argument că vor să fie parlamentari îi proiectează ca un praf în ochii alegătorului pe foarte mulţi dintre aleşii locali, ca pe nişte pleşcari-ciolănari ce sunt. Aşadar, după ce au dat din coate şi s-au băgat pe liste şi au ocupat cu siguranţă locul altor candidaţi care chiar aveau de gând să presteze la local, clienţii de partid buni la orice vor şi la Parlament. Mihai Manoliu, Florin Pâslaru, Lucreţia Roşca, Gheorghe Teodor, Viorel Cristovici, Dumitru Cristea, Paul Ichim, Nicolae Bacalbaşa, Marius Necula, Iulian Aramă  şi Mircea Toader sunt o primă linie de profitori neserioşi şi nesătui. În linia a doua stau gata să se îndoape cu o bucăţică şi mai bună din carnea bugetară  nişte şacali sau hiene ale funcţiilor bine remunerate din administraţie, deconcentrate sau Parlament, de teapa unor  Paul Păcuraru, Victor Dobre, Sorin Ungurianu, Aurel Nechita, Dan Nica, Marin Costel, Vasile Pârlog , Mircea Ispas, Iulian Bârsan, Emil Strungă, Bogdan Ciucă şi  Viorel Ştefan. O linie specială de candidaţi sunt cei care vor la Parlament doar pentru că pe acolo pute a imunitate pe toate holurile şi saloanele de recepţii, deşi la o adică Parlamentul începe cu P de la Penal. Cazuri care merită să le disecăm oleacă sunt destule pe listele de candidaturi, dar cităm astăzi lista scurtă din care nu poate lipsi Dorin Meran, Csaba Szekely, Paul Păcuraru, Gheorghe Balâc sau Petru Lificiu. Mai sunt şi alte clasamente ale oportuniştilor candidaţi, dar vom studia azi mai în amănunt lista candidaţilor medici, deoarece copleşeşte şi prin număr, şi prin pornirile tip haită  pe care le manifestă cu asiduitate.

Aurel Nechita este fără discuţii şeful dominant al haitei

de medici- exclusiv de spital- care stăpânesc autoritar  afacerile ce se derulează, în surdina unor mârâieli complice de animale politice sătule, lângă cadavrul sistemului sanitar gălăţean. Dincolo de fundalul traseismului  politic de început (şi Aurel Nechita şi-a început cariera ca liberal, dar a fost rejectat şi fugărit de animale vorace ca Dobre şi Păcuraru şi s-a pripăşit la PSD, odată cu alţi liberali sălbatici ca Dan Nica sau Viorel Ştefan), în portretul candidatului Nechita se văd uşor tuşe amoroase, divorţioase, rapace ( nu se mai satură de funcţii şi posturi, la Parlament, la cabinetul din teritoriu, la Spitalul de copii, la Facultatea de medicină, la cabinetul privat, în afaceri, etc). Cazul Violeta Asimiti ni-l conturează pe Nechita ca pe un doctor care n-are milă atunci cănd se pune problema extinderii teritoriului din str Alex Cuza nr 2, chiar dacă pentru asta moştenitoarea de drept a averii familiei Asimiti este chinuită de 15 ani în procese istovitoare şi dezmoştenitoare (vezi prietenia la toartă cu dr Ginel Baciu, soţul judecătoarei Baciu, de la Tribunal şi justiţia de cumetrie care duhneşte în procesele bietei Asimiti). Aurel Nechita s-a evidenţiat şi în activităţile PSD de fugărire a ziariştilor incomozi, pe vremea când era director al Direcţiei Sanitare şi preşedinte-director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Ca un adevărat liberal de esenţă social-democrată, Aurel Nechita a venit la Direcţie cu Dacia şi a plecat cu Nissan-ul, nu înainte de a da în judecată instituţia unde îşi avea cartea de muncă (şi unde ar putea să se întoarcă!) pentru a recupera primele de vacanţă pe perioada cât era şef . Cererea deputatului PSD a fost admisă doar partial de Tribunalul Galaţi. Important este însă că luptătorul pentru drepturile şi sănătatea copiilor voştri a jefuit fără milă bugetul public, încasând cu neruşinare banii pe care nu-i donează la nici o creşă sau grădiniţă. Aşadar, Autoritatea de Sanătate Publică este obligată de instanţă să-i plătească jertfelnicului deputat Nechita prima de vacanţă aferentă perioadei 16.02.2001-01.07.2001, respectiv 15.07.2003-24.03.2004. Dar cea mai mare lovitură dată de secretarul de stat PSD Nechita a fost distrugerea secţiei de chirurgie a ticălosului de doctor Ichim, cel care atunci când era director al Direcţiei (anii ‘96-2000) a vrut să-i distrugă secţia lui Nechita de la spitalul de copii. Nechita a reuşit pe deplin, emanând un document slugarnic (semnat de şefii pesedişti Dan Gogoncea şi Traian Mândru, de şeful de sindicat Paraschiv Sălăvăstru şi, nici o surpriză, de şeful revoltelor de catifea de la Colegiul Medicilor şi viitor mare contra candidat liberal, Dumitru Cristea), care l-a propulsat secretar de stat la Sănătate. A transformat Spitalul Municipal Elisabeta Doamna în spital de psihiatrie, chestie pe care nici un alt oraş nu l-a mai făcut. Contrar liniei social-democrate, Nechita a reuşit desfiinţarea a 410 paturi, a redus 210 posturi, a externalizat serviciile de întreţinere şi gospodărie exact în braţele clienţilor şi tovarăşilor de partid, a desfiinţat Spitalul de psihiatrie Nicoreşti şi Centrul de sănătate Pechea şi a reformat Spitalul de Psihiatrie Găneşti în stil PSD, adică l-a făcut unitate medico-socială, pentru tot votantul milog de pesedism victorios.

Şeful de ceată medicală Cristea

are ca obiectiv distrugerea unor ghimpi ca Chicoş şi Irimia, dar şi alte obiective de mare viitor . Ceata medicală pare să aibă în nucleul dur pe doctorii Maftei, Bacalbaşa, Buceag, Ichim, Cristea şi cine mai este lăsat. Sunt oamenii care se regăsesc veşnic în structurile de conducere ale Colegiului Medicilor, la conducerea Spitalului judeţean ( pe rând), la conducerea eternă a secţiilor de spital şi în corpul de profesori ai facultăţii de Medicină de la Galaţi. Preocuparea de bază a doctorului Cristea este anihilarea oricărui protest sau revoltă a medicilor, mai ales a celor de familie, (des)consideraţi cu apelativul de medici second hand- dar care plătesc anual cotizaţii de miliarde    ( bani a căror destinaţie o ştie doar doctorul Cristea). Uns profesor la vârsta la care legea spune că vine pensionarea, doctorul Cristea se vrea şi senator. Ambiţie meritoasă, dar găunoasă, dacă punem în balanţă argumente de (i)morală profesională, ca să nu mai spunem de cea personală. Rămân încă dubioase împrejurările în care candidaţii Dumitru Cristea şi Paul Ichim, amândoi consilieri judeţeni penelişti (că liberali cu greu pot fi numiţi) au muşamalizat vânzarea clădirii monument istoric Casa Plesnilă către Viaţa liberă, după ce mai întâi a fost consolidată şi reparată ca bun imobil al Consiliului Judeţului. Uluitoare rămâne şi rezolvarea în cazul de malpraxis (contaminare SIDA) semnalat în vara trecută de doctorul ginecolog Cezar Irimia. Fără să se poată apăra, doctorul Irimia a primit trei voturi de blam, în 24 de ore, rămase definitive. Asta îi ia dreptul de a mai putea să concureze pentru 5 ani la postul de şef de secţie. Complici au fost doctorii Popa, Stătescu, Şerban şi Bucatanschi, care acţionează în regim de spital privat, în stilul “unu reclamă, trei sunt martori”.” Cuiul” Irimia spune acum că spitalul e o unitate de tip fascist, de vreme ce este sancţionat de şapte ori în doar şase luni, pentru că era singurul medic care putea concura la concursul de şef de secţie (singurul medic care nu avea cabinet privat). Prin colegul de partid Marin Crăciun (numit tot pe linie politică liberală), şeful de Colegiu Cristea nu-i vede pe nici unul dintre pensionarii pe care legea nu-i mai poate suporta în sistem. Dr. Savin,  dr. Ţapliuc şi dr. Iurea iau salarii de merit la 70 de ani.

Nu se simt de neînlocuit nici Ungurianu, Bucatanschi, Bacalbaşa  şi Roşca

de vreme ce ar pleca la Parlament fără prea mari procese de conştiinţă. Despre Bacalbaşa nu scriem nimic astăzi, deoarece a făcut subiectul multor articole anterioare, în care s-a remarcat ca purtător de mesaje antisemite, ca pupător de asistente, ca spurcător de serviciu al oricărui duşman de clasă, ca ocrotitor al producţiei de căţei comunitari pe holurile şi pajiştile spitalului, ca dezertor din sala de operaţii, unde a murit o femeie pe masa de operaţie (martori dr Sava şi dr. Luca) şi ca isteric de serviciu în secţia ATI, unde l-a zgâriat şi i-a spart ochelarii dr Irimia. Cazul a ajuns la Colegiu şi dr Cristea l-a făcut dispărut. Doctorul Ungurianu este însufleţit de acelaşi spirit de muşamalizare, care face ca orice caz de flagrant administrativ să dispară în neant. A ratat şi propagandistic cea mai mare privatizare, cea a cabinetelor medicilor, jucând buleandra după cum au cerut interesele şefilor din PSD. Este un bun executant de ordine de partid, mai ales în ce priveşte clinica privată de la Chirurgie III, a lui Paul Ichim. Nu a recuperat nimic din banii încasaţi drept Taxa Ichim,  constatată de Comisia de Audit. Este unul dintre beneficiarii de posturi ocupate fără concurs, alături de doctorii Ichim şi Lis. Dr Gogulescu l-a adus ilegal la Spitalul Judeţean, dar bătrânul ortoped este beneficiarul ghionturilor administrative aplicate generos de Ungurianu. Pe moşia Spitalului, Bucatanschi este doar un simplu arogant de serviciu, care valorifică trimiterile pacienţilor de la stat în cabinetul privat, la fel de meticulos cum vota în consiliu tot ce ordona micul Dobre, Pituş Cristea. Este acru, bruftuluieşte, vine târziu şi pleacă devreme, căci trebuie să fie odihnit pentru consultaţiile de la cabinetul privat. Este promotorul privatizării sistemului sanitar, în sistem “băieţii deştepţi”, adică statul cu dotările şi consumurile, şi şmecherul cu halat alb cu beneficiile. Singura femeie candidat de parlamentar din echipa medicilor vine de la PSD, dar pare cea mai jos în ierarhia haitei, fiind tolerată pe criterii de echitate socialistă şi  de distribuţie sociologică după sex a funcţiilor de partid. Este drept că a contat şi independenţa financiară, fizioterapia fiind cam singura activitate medicală privatizată, tot pe un spaţiu care face parte din spital, dar pe care şefii de haită l-au considerat un ciolănaş mult prea  mititel pentru fălcile lor.

Masculul alfa şi omega Ichim rupe hălci din bivol

cât timp acesta încă este pe picioare. Animal politic aparent rătăcitor, Paul Ichim şi-a perfecţionat apucăturile de hăitaş încă de la începuturile ţărăniste (PNŢCD), când se împărtăşea cu centru stânga. Ulterior, s-a mânjit cu sânge politic de stânga (PD), apoi, natural, a mers şi ceva schimbare de dreapta(PNL). Fie el albastru, portocaliu sau galben, mirosul sângelui de bivol bugetar i-a excitat simţurile directorului de Direcţie Sanitară Ichim. Nu este spaţiu într-un articol de haită de partide pentru a intra în detalii. Reamintim alert doar câteva etape ale încolţirilor care contează, la naiba! Colegiul Medicilor Dumitru Cristea şi echipa confirma prin 2002 că doctorul Ichim n-a solicitat şi n-a primit niciodată avizul pentru a se prezenta la concursul de şef de secţie chirurgie; cu toate acestea , este şef de secţie la Chirurgie III în Spitalul Judeţean; evoluţiile scăpate de sub controlul Colegiului Medicilor arată că dr Ichim s-a autopropus  şef de secţie  în calitatea sa de Director al Direcţiei de Sănătate; cazurile de malpraxis comise de doctorul Ichim au inflamat opinia publică şi pe cea medicală,fie şi numai din considerente de eludare a competenţelor (Paul Ichim a efectuat chirurgie laparoscopică fără a avea calificarea necesară); directorul Ichim a distrus cariera chirurgului Vlăduţ Leahu (cu apucături de huligan îi sparge dulapul, îi aruncă echipamentul într-o ladă şi-l dă afară din secţia de chirurgie) şi i-a ordonat slugii sale Stoica să-l destituie pe chirurgul Ştefan Chicoş; atacurile calomnioase şi denigratoare ale lui Ichim au fost sancţionate de Secţia penală a Tribunalului cu plata unor daune morale de 12 milioane (2005); şi-a taxat toţi bolnavii de la Municipal cu 50 000 de lei (celebra taxă Ichim), pentru a “contribui” la finanţarea Fundaţiei “ Elisabeta Doamna”, dublura adevăratei Fundaţii “Elisabeta Doamna Caritatea Gălăţeană”; în 2001 presa cuminte a duduit de articole care dezveleau afacerile dirijate între 1996 şi 2000 de directorul, chirurgul şi managerul Paul Ichim: “afacerile” Concept Mobil, Hitachi, Kia, Vega 93 şi Bogdan Construct au în spate cifre grele şi binefăcătoare, mai ales pentru candidatul “de schimbat atitudinea” Paul Ichim.

Şi când spui schimbare şi atitudine , să prezentăm şi o atitudine cam nesănătoasă a “liberalului” de stânga centru dreapta Ichim. El a prefigurat cu cel puţin 14 ani frăţia dosnică dintre liberali şi pesedişti, fondând o firmă de mare amplitudine financiară, pentru transportarea criblurii din râurile ţării cu barje de Dunăre pe “Drumurile Judeţene” Dorin Otrocol PSD. Acţionari la Tehnic  Gal SRL sunt Paul Ichim (30%), Stoica Stan (40%) şi, fireşte, Dorin Otrocol (30%). Cifra de afaceri în 2002: 9,8 miliarde, profit: 279 de milioane. Măi să fie! Ce să fie? 1. evaziuine fiscală. 2. incompatibilitate, deoarece profesia de medic nu se împacă cu   calitatea de acţionar într-o societe comercială.

noiembrie 2008

___________________________________________________________________________

Arhitectul Sergiu Porumboiu rămâne un membru fondator al Ordinului Arhitecţilor, dar unul cam pesimist

Suntem în fundul gol în faţa autorităţilor

Reporter: Domnule arhitect Porumboiu, Ordinul Arhitecţilor pare o fantomă care bântuie prin oraş.
Sergiu Porumboiu: Nu e o fantomă, e o necesitate. S-a făcut simţită în ultimii ani, ca o intervenţie reparatorie. Ordinul era o iniţiativă veche, de 50-60 de ani, întreruptă în perioada comunistă, şi reluată după ‘90. A fost iniţial Registrul Arhitecţilor, dar au apărut PFA-urile şi SRL-urile. Au mers amândouă formele de organizare, deşi comenzile mari mergeau pe filieră, la IPJ. Era o chestie de grupă sanguină corespunzătoare. Ha,ha!  Nu e o exagerare, dar totul se raportează la prieteni, compatibilităţi, licitaţii...Nu meriţi, nu lucrezi!
Rep.: De fapt, Ordinul Arhitecţilor este un fel de tătic al arhitecţilor?
S.P.: Nu e tătic, e mai degrabă un plutonier, care îţi dă voie să baţi pasul, dar care poate fi şi pe loc. E musai să fii în Ordin, ca să ai drept de semnătură. Ordinul există în toate ţările.
Rep.: Are şi autoritate?
S.P.: Îşi rezolvă problemele!
Rep.: Are structuri alese sau numite?
S.P.: Ne-am reînfiinţat la Bucureşti, ne-am pupat toţi colegii arhitecţi, unii erau membri ai Registrului, dar cam atât. Suntem în fundul gol în faţa autorităţilor. Legile nu prea se respectă... Legea nu ne protejează. Ştii cum e chestia aia cu legea,  ca o barieră, pe sub care trec căţeii, dar la care boii...Respectarea necesită un băţ...
Rep.: Păi plutonierul nu ştie să lovească?
S.P.: Ar putea să şfichiuiască autoritatea. Numai că funcţionarul este o persoană acră, stresată. Mai ales de cetăţenii simpli, care vor şi ei ceva legal...Dacă nebunul insistă, funcţionarul deschide dosarul, dar constată că nu e bine. Certificatul de urbanism, ridicarea topo-toate înseamnă bani care se duc, de multe ori degeaba. Mai sunt şi copiile legalizate...Pot să fac rampă de lansare rachete? Poţi, dar nu-ţi foloseşte la nimic. Dar dacă eu sunt coleric? Nu se întâmlă ceva la ghişeu? Se întâmplă! Şi doar scrie şi pe pliante, că dosarul de urbanism se depune la registratură. Îţi trebuie o lună ca să iei certificatul. Păi nu face bine Oprescu la Bucureşti că dă de pământ cu funcţionarii nepregătiţi şi răuvoitori? Uite, la Galaţi e director la Urbanism un subinginer. E o profesie cu care uşor ajungi la conflict, mai ales când cere PUD pentru o locuinţă într-o zonă de locuinţe. Şi îmi explică de ce cere asta:”Păi noi nu prea avem documentaţii topografice din zonă...” Paranteză, PUG-ul este expirat de mulţi ani. Deci, ei rezolvă documentaţiile Primăriei pe banii clienţilor. Şi asta costă mii de lei. Tot de aici ies şpăgile pentru biped.
Rep.: Cât de mari sunt şpăgile, cât de mulţi bipezi avem la Galaţi?
S.P.: Eh! Fenomenul este general, nu numai la Galaţi. Ei se vaită că au lefurile mici. Pe unii îi sfătuiam să plece, şi mi-am dat seama că sunt idiot. Păi leafa e bani de buzunar. Ei pleacă la amplasament cu chitanţierul. O taie numai dacă clientul este neam prost. Vede, nu vede, totul e cu substrat. Se intră în legalitate, dacă ai bani în spate. Se construieşte pe conducte, se intră în legalitate, se face un bloc la Potcoava, fără cale de evacuare, se intră în legalitate. Nu mai există urbanism. Nu se vrea. Filozofia zilei este: ”Decurcă-te!”
Rep.: La ce mai este bun un arhitect şef?
S.P.: Nu ştiu! Urbanismul nu există, e haos calculat. Ştiţi că mulţi ani Galaţii n-au avut arhitect. De ce oare? Eu nu vreau să fiu pe această funcţie, pentru că nu vreau să mă prostituiez.
Rep.: Insinuaţi că arhitecta Doina Marin se?
S.P.: ?!
Rep.: Dar Ordinul nu se?
S.P.: Suntem un ConsiliuTeritorial: Radu Drişcu, Nelu Banaş, Costel Drăgan, de la Brăila, eu, Sergiu Porumboiu, Doina Marin, Marian Găgeanu, de la Brăila, şi Paul Stan, preşedintele Consiliului. Tot ce se întâmplă în urbanism, se întâmplă cu luarea la cunoştinţă de către Ordinul Arhitecţilor. Arhitectul face o cerere , se duce la filială şi primeşte o semnătură, că a luat la cunoştinţă. Arhitectul plăteşte o taxă (25 lei), nu clientul. Sunt bani care merg la Uniunea Arhitecţilor - asociaţie profesională sau către Ordinul Arhitecţilor. Nu ştiu ce se întâmplă cu acei bani... Dar să revin. Haosul din urbanism se întreţine de către Primar. Nu are oameni care să-şi mănânce nervii pentru 2000 de lei. E stresul bileţelelor care vin...Cred că dacă aş merge la Primărie, m-ar zbura foarte repede, că sunt coleric.
Rep.: Fatalitate, nu putem avea Arhitect şef !
S.P.: Ei, cel de acum măcar este arhitect, vorbeşte pe limba lor...Se întâmplă însă o revoluţie. UE impune ca pentru proiectele şi studiile de fezabilitate cu finanţare europeană să existe un aviz al unei Comisii de specialişti. Dacă Filiala Ordinului şi Comisia de specialitate nu avizează favorabil, dacă apare un NU, ei nici nu mai stau să piardă vremea, resping proiectul fără discuţii.
Rep.: Are Ordinul autoritate juridică ?
S.P.: Are. Autoritatea locală are de suportat această privire de sus. De fapt suntem ghioaga cu care impune aplicarea legii. Nu mai e loc pentru măsuri diferite în aplicarea ei.

Ora 25, decembrie 2008